Scena de mai sus s-a petrecut la Alexandria, în 14 august 2010, la Casa de Cultură unde avea loc ceremonia de premiere a celei de-a cincea ediţii a Festivalului Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis. Pentru mine, Alexandria a luat chipul acelei femei.
Cultura sforăie la şes...
... la 45 de grade şi e pişcată de ţânţari. Somnul culturii e greu, obositor ca la febră. Nu ştiu dacă somnul ăsta naşte monştri (asta rămâne, cred, apanajul raţiunii), dar îmi imaginez un Oblomov picotind blajin cu o bere alături pe la ceasurile două după prânz. Oblomov ăsta închipuit, gras de somn şi femeia aceea reală, uscăţiva fac o pereche nemaipomenită, ceva de neimaginat într-o realitate a dracului de dură. Cine şi-ar bate capul să le facă lipeala?
Un festival de teatru care să trezească un oraş adormit pare rupt din basme. Am plecat spre Alexandria înarmată cu răbdare şi bunăvoinţă, gata să le exersez intens pe amândouă. Premisele erau bune, iar efortul unor copii de a crea un festival de teatru pentru liceeni era, la prima vedere, uriaş şi suficient pentru a mă face să pornesc la drum. La o privire atentă, structura festivalului s-a dovedit complexă. Dincolo de concursul propriu-zis, evenimentul cuprinde workshop-uri susţinute de tineri actori şi regizori, iar trei profesionişti în artele spectacolului au ţinut ateliere de măiestrie. Mihaela Michailov a avut un (atât de) necesar atelier de dramaturgie, iar Andreea Duţă şi Florin Fieroiu au lucrat la coregrafie. În plus, teatrele bucureştene au prezentat spectacole, capitol cu miză mare pentru festival pentru că participanţii au avut şansa să vadă show-uri profesioniste în condiţiile în care unii dintre ei vin din oraşe fără teatru (ca Alexandria) sau au văzut doar spectacole la teatrele de acasă. Cineva a gândit festivalul şi cum exerciţiul logicii este demn de toată lauda, fac aici cuvenitul
laudatio.
Andreea Borţun şi Alexandru Ion au făcut prima ediţie a Ideo Ideis când ea termina clasa a IX-a şi el, a XII-a, la vârsta când cei mai mulţi sunt bântuiţi de idile şi sporturi extreme (de la body jumping la prăjit la soare în Vama Veche). De aventuri extreme s-au ocupat şi ei doi, căci un festival de teatru într-un oraş fără teatru e o adevărată probatio diabolica. La nivel ideatic, trebuie format publicul, lucru dificil şi care necesită timp, la nivel practic, înainte de orice, trebuie găsit un spaţiu, apoi fonduri, aprobări, trupe, juriu, sponsori, tipografie, tehnicieni, voluntari. Andreea şi Alex au început de la zero. În fiecare an amenajează drept teatru Casa de Cultură a Sindicatelor, discotecă în restul timpului. Precum Meşterul Manole, ei încep august de august de la capăt, doar că, spre deosebire de legendă, ceea ce se zidesc devine din ce în ce mai trainic. În cinci ani, festivalul a căpătat putere, structura s-a clarificat, tendinţele s-au împlinit, selecţiile se fac riguros şi asumat. Andreea şi Alex vorbesc despre educaţie alternativă, trupe şi traineri străini, fonduri europene, un spaţiu de teatru al lor. După entuziasmul de început, acum se lucrează la concepte, dezvoltare, obiective.
Ceea ce a fost
uimitor
în acest an la Alexandria a fost nivelul ridicat al spectacolelor. Trupele de amatori au prezentat producţii aproape profesioniste. Câştigătoare absolută, Laura Maria Vlădoiu de la Trupa Infinit din Tg. Jiu a venit cu o versiune narativă cursivă a Lecţiei de Eugen Ionescu, un spectacol în care absurdul devine logic. Profesoara epuizează cunoaşterea într-o singură lecţie, iar vertijul de informaţii o ameţesc pe elevă, care are însă instinct de supravieţuitoare. Apocalipsa (cunoaşterii) a trecut, se instalează pacea absolută. Spectacolul are coerenţa unei viziuni mature asupra textului, mâna sigură a unui regizor şi interpretări rafinate, cu detalii nuanţate. Valoarea lui este un răspuns la ideea trăsnită şi efortul masiv al Andreei şi al lui Alex de a face Ideo Ideis. După faptă şi răsplată, ca să fim odios de clasici.
M-am gândit mult la ce înseamnă povestea asta de la Alexandria: un oraş readus la viaţă de nişte puşti, copii care fac teatru pe bune, un proiect complex, viabil, necesar care a fost dus până la capăt (în condiţiile în care există o boală mioritică: ideile bune înţepenite în proiect). O doză de normalitate care, prin raritatea frecvenţei, tinde să devină excepţională. O speranţă că generaţia următoare ar putea scurta distanţa care ne desparte de civilizaţie.
Ideo Ideis e o realitate, dar în România de astăzi, existenţa lui este un act de curaj. Visez la România în care Ideo Ideis ar fi un eveniment banal.
Nominalizări şi Câştigători Ideo Ideis 2010
(câştigătorii sunt marcaţi cu bold)
1. Cea mai bună scenografie:
Lecţia - Infinit
norway today - Orpheus
Ivona - Atelierul de teatru
2. Cea mai bună mişcare scenică:
Ivona - Atelierul de teatru
3. Cea mai bună coloană sonoră:
Ivona - Atelierul de teatru
Leonce şi Lena - Ideis
Lecţia - Infinit
4. Cea mai bună actriţă - rol secundar:
Alexandra Dan - Hooleelogans
Cristina Negucioiu - Infinit
Lorena Codreanu - Atelierul de teatru
5. Cel mai bun actor - rol secundar:
Anghel Damian - Brainstorming
Alexandru Voicu - Atelierul de teatru
Alexandru Konyar - Hooleelogans
6. Cea mai bună actriţă - rol principal:
Andreea Popa - Brainstorming
Cristina Juncu - Orpheus
Laura Maria Vlădoiu - Infinit
7. Cel mai bun actor - rol principal:
Andrei Călin - Hooleelogans
Iany Panait - Orpheus
8. Premiul de popularitate:
Hooleelogans - Timişoara
9. Premiul juriului:
Brainstorming - Bucureşti
10. Premiul Ideo Ideis:
Atelierul de teatru - Botoşani
11. Cea mai bună regie:
Lenuş Moraru - Ivona - Atelierul de teatru
Ada Dan, Andrei Călin, Alexandru Konyar - Nu vrem să fim fericiţi - Hooleelogans
Laura Maria Vlădoiu - Lecţia - Infinit
12. Cel mai bun spectacol:
Ivona - Atelierul de teatru
Stă să plouă - Brainstorming
Lecţia - Infinit.