În 23 septembrie 2010, Filarmonica George Enescu din Bucureşti a oferit publicului meloman de la Ateneul Român un concert vocal-simfonic ce a marcat un dublu eveniment: 60 de ani de la înfiinţarea Corului Filarmonicii şi deschiderea stagiunii 2010-2011. Dirijorul serii a fost Jin Wang, un bine-cunoscut şi apreciat muzician al scenelor muzicale româneşti. Solistele Mariana Colpoş şi Sidonia Nica, împreună cu Orchestra şi Corul Filarmonicii, au interpretat Simfonia nr. 2 în do minor «Auferstehungssinfonie» (Învierea) de Gustav Mahler, piatră de încercare pentru orice ansamblu muzical de elită din lume. Corul a fost pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner. Ceea ce am ascultat în sala de concert a fost într-adevăr copleşitor. Podiumul Ateneului era plin până la refuz de artişti (multe compartimente ale orchestrei fiind amplificate cu instrumentişti colaboratori). Impresia audio-vizuală era una de sporire fantastică a frumosului. Sunetele veneau din toate părţile: frontal, lateral, din culise şi din spatele sălii.
De la starea de aşteptare între zi şi noapte, am sărit peste momentul răsăritului. Muzica lui Mahler răsuna parcă dintotdeauna, dar eu o auzeam acum ca pe un dar astral.
Jin Wang, dirijor şi compozitor austriac de origine chineză, are o forţă de concentrare şi o trăire iradiantă a artei sunetelor. L-am văzut de multe ori dirijând şi de fiecare dată m-a impresionat profund. Ştie să urce de pe sol în cer. Ambalează la maximum forţa motoarelor spirituale ale "navei" gata de decolare. Dar diferenţa între artist şi pilot e una de suflet. Jin Wang se emoţionează, arde interior şi plânge în sine. Aşa reuşeşte să-i convingă pe interpreţi să intre în vibraţie cu esenţa muzicii interpretate. O voinţă şi o gestică spartană exteriorizează arta sa dirijorală. Laureat a opt concursuri internaţionale de dirijat, Jin Wang s-a perfecţionat cu Leonard Bernstein şi Zubin Mehta. Muzicianul a dirijat orchestrele filarmonicilor din Oslo, Bergen, Helsinki, Royal Liverpool Philharmonic, Orchestra Toscanini din Italia, Prague Symphonic, Orchestra Naţională din Taiwan, Orchestra Simfonică Yomiuri din Tokyo, Orchestra Simfonică din Singapore, Orchestra Simfonică Radio din Berlin, Orchestra Naţională Radio din Suedia, Orchestra Naţională din Finlanda, Orchestra Naţională din Taiwan (turnee în Franţa, Germania, Luxemburg).
Jin Wang a dirijat spectacole de operă la Praga, Stockholm, Malmö, Berlin şi Würzburg. Ca dirijor invitat permanent al Orchestrei Naţionale a Radiodifuziunii din Bucureşti va dirija la evenimente din cadrul EXPO Shanghai. A predat cursuri de dirijat (primul dirijor din Asia devenit profesor la o universitate din Europa) la Academia Regală din Stockholm, la Academia de muzică din Göteborg şi la Arhus (Danemarca). Între 2006-2008 a fost director muzical general la Mainfranken Theater Würzburg. Jin Wang este de asemenea compozitor. Lucrările sale precum, Nokia Variations - A Travel through Music Styles, Tibet Impressionen - Song from the Roof of the World şi Romanian Dances - se bucură de mare succes.
Dintre cele două soliste vocale ale serii, mezzosoprana Sidonia Nica a excelat. De la prima sa intervenţie s-a putut remarca o voce profundă, catifelată, o frazare impecabilă şi o abordare plină de seriozitate şi dorinţă de atingere a perfecţiunii - toate servind muzica mahleriană. Ea a studiat cantoul la Universitatea Naţională din Bucureşti la clasa cunoscutei profesoare universitare doctor Eleonora Enăchescu. Din 2002, Sidonia Nica este solistă la Opera Naţională din Bucureşti. Prestaţia sopranei Mariana Colpoş, însă, a fost una modestă.
Revenind la Simfonia nr. 2 de Gustav Mahler, aveam senzaţia că uriaşul aparat vocal-simfonic[1] ar trebui să beneficieze de o sală mult mai mare; un mamut nu încape nicicând într-o scoică, oricât de frumoasă şi plină cu perle ar fi ea. Acustica sălii Ateneului Român este minunată, iar arhitectura, o bijuterie de mare preţ. Cred, totuşi, că ar trebui să se construiască o sală de concerte de talie europeană, americană sau japoneză, pentru secolul al XXI-lea în Bucureşti, unde să se poată amplasa pe scenă orchestra, corul, soliştii, iar publicul să aibă o perspectivă sonoră amplă.
Simfonia nr. 2 în do minor de Gustav Mahler se remarcă prin masivitate şi printr-o riguroasă ordonare a blocurilor sonore şi timbrale. Faţă de o simfonie tradiţională, opusul mahlerian, o veritabilă simfonie-cantată, apare cu mult extins, având cinci părţi: Allegro maestoso, Andante moderato, Scherzo, Urlicht şi Finale, dintre care ultimele două beneficiază de aportul corului mixt şi a unei orchestre lărgite. Liedul Urlicht ("Lumina de la începuturi") este compus pe versuri din colecţia Cornul fermecat al băiatului de Arnim şi Bretano, iar coralul Resurecţie, pe versuri de Klopstock. Ultima parte a simfoniei a fost inspirată de ceremonia înhumării lui Hans von Bülow, unde Mahler a auzit coralul Învierea de Klopstock, învingându-şi complexul de a scrie un final având cor (posibilă comparaţie cu Oda bucuriei din Simfonia a IX-a în re minor de Ludwig van Beethoven).
În sonorităţile obţinute de orchestra simfonică din prima parte, Allegro maestoso, Jin Wang a reuşit să evoce muzical un episod dramatic : moartea eroului, după o luptă îndelungată cu viaţa şi destinul. Predomina sentimentul tragic (muzica era impregnată de accente sumbre, iar ritmica tipică de marş funebru copleşea).
Splendid a fost realizat momentul în care eroul rănit (tema iniţială de la violoncel) se încleştează ca să se ridice de la pământ (într-un tempo dublu de rar faţă Allegro), însă voinţei sale i se opune fizicul, corpul rănit de moarte (corzile în ritm punctat):
Dirijorul Jin Wang a realizat planuri dinamice extraordinare. Acele arhipianissimo-uri ale corzilor aveau şi un timbru viu (departe de fâşâielile obişnuite în astfel de situaţii). Artistul construieşte zonele culminante cu o imensă răbdare, finalizând o creştere prin erupţii sonore vulcanice. Desigur, scriitura mahleriană îi este foarte familiară dirijorului; astfel cu o artă deosebită el dozează foarte lin adiţia de intensitate exact în clipa în care se adaugă instrumentele de acelaşi fel (de pildă, atunci când celor trei pupitre ale viorii prime li se afiliază celelalte cinci rămase din partidă).
Jin Wang dispune şi de o uriaşă disciplină mentală; consideră partitura carte sfântă. Acolo unde la finalul primei părţi, Mahler scria, Hier folgt eine Pause von mindestens 5 Minuten ("Aici se face o pauză de până la 5 minute"), dirijorul aştepta în tăcere şi concentrare epuizarea tensiunilor uriaşe desfăşurate în acest Allegro. Cred că puţini auditori cunoşteau notaţia din partitură, dar efectul respectării acesteia era într-adevăr benefic întregului.
Cu o mare plasticitate a fost cântată mişcarea lentă, Andante Moderato, reprezentând o privire retrospectivă asupra anilor tinereţii eroului. Interpretarea temelor de ländler evidenţia alternanţa stărilor juvenile pline de tonicitate (dans) şi bucurie, cu cea de patetism încrâncenat (arhifortissimo). Scherzo-ul sarcastic prelucrează instrumental melodia liedului Des Antonius von Padua Fischpredigt (Predica Sf. Antonio din Padova ţinută peştilor[2]). Interpretarea a reuşit să dezvăluie acea falsă impresie de veselie dată de ritmul dansant al Scherzo-ului, care ascundea, de fapt, o mare suferinţă. În partea a IV-a, Urlicht, ascultătorul a putut sesiza prin muzică rezolvarea conflictului simfonic din primele părţi ale monumentalei lucrări, precum şi frumuseţea ideală spre care ar trebui să tindă omenirea. În finalul Simfoniei nr. 2 în do minor, o adevărată cantată pentru soprană, alto cor mixt şi orchestră, s-au putut distinge primele sunete ale celebrei secvenţe gregoriene Dies Irae. Impresia lăsată de intrarea corului a fost sublimă, dirijorul solicitând o anumită emisie, asemănătoare tehnicii bocca chiusa[3], obţinând astfel o imagine celestă. Momentul în care trompetele vesteau Apocalipsa a fost cutremurător.
Corul aniversat şi-a dovedit din plin calităţile, cântând sublim, integrându-se perfect în masa sonoră a dificilei lucrări mahleriene. Este un cor de elită al României care a fost înfiinţat în anul 1950 de Constantin Silvestri. Printre primii dirijori ce au condus Corul Filarmonicii George Enescu au fost maeştrii: Ştefan Mureşanu, Dumitru D. Botez şi Vasile Pântea. Ulterior, din acest cor a apărut şi un renumit cvartet de solişti vocali din care au făcut parte artişti precum: Dan Iordăchescu, Emilia Petrescu, Elena Cernei, Martha Kessler, Alexandru Voinescu, Marius Rinzler şi Aurel Alexandrescu. De-a lungul anilor, Corul Filarmonicii a abordat un repertoriu variat de la lucrări a capella până la vocal-simfonic şi de la Renaştere până la muzica zilelor noastre.
O deschidere de stagiune în forţă, pentru un public dornic de trăiri artistice veridice.