Ofelia, Felii, Lia - Felii

A fost odată un bărbat care a adunat lângă el toate variantele iubirii. A fost odată (ca şi altădată) un iureş de dureri şi angoase născut dintr-o simplă întâmplare - moartea. Lui. Amanta banală, izolată, dar esenţială ca o şosetă bună de iarnă, îşi adună iluziile, încolăcite ca lâna în jurul andrelelor. Soţia, ca un tren deraiat, îşi caută momentul trădării macazului în traseul discontinuu al unei iubiri complicate, cu iz (alcoolic) de gări fără oprire. Fiica, înfrigurată şi dezorientată în toiul unei nopţii amfetaminizate, îşi cheamă tatăl copilăriei pulverizate de un gest. Pedichiurista îşi cerşeşte speranţele copilului ei rămas fără medicamente. Mama, cinică şi patronală, împarte cărţile sorţii, după cum a făcut-o toată viaţa: cu umor negru, dizolvant. O asistentă, o femeie, o altă femeie, femeia, femeile lui. Accidentale, incidentale.

El e, neîntâmplător, mai mult decât un bărbat. E un preşedinte mort. Povară triplă pentru cercul femeilor rămase în urmă. Destinele lor se contractă şi se contorsionează după cum le-a fost şi frântura de trăire în preajma lui: complicată şi efemeră. Rănile li se lăţesc în ochiul privitorului cu toată frumuseţea lor rece, de tablou necorectabil, dar şi cu sălbăticia pasiunii jocului cu viaţa. Se caută răspunsuri, dar întrebările nu mai au interlocutor. E o risipă de zbucium care nu mai poate fi oprită şi care nu mai îndreaptă cursul întâmplării. Hazardul a jucat zarurile fără ca participanţii la joc să mai poată stabili reguli. Iar în joc a fost iubirea, cu toate energiile ei, adunate şi apoi irosite până la epuizare. Nu există câştigător, iar învinsele par egale în separare. Nu se transformă în puncte de sprijin şi adversitatea lor e ireconciliabilă. Sunt ca feliile de pâine împărţite la un ospăţ mesenilor: egale-n valoare, dar dispersate pentru totdeauna.

 

Ofelia se divide şi se reîntregeşte în fiecare femeie. Căci ea e una şi toate la un loc, cu patimă simetrică şi energie neepuizată. Ofelia Popii, o sinteză de femei distruse, dar cu frumuseţea nealterată. Un cumul de complexităţi distincte, pentru care singura linie de legătură stă în imaginaţia şi în corpul ei, transformat pe nesimţite între unghiurile obtuze ale dramei şi colţurile ascuţite ale personajelor.

Ofelia - Felii - Lia. Consonanţă circumstanţială? Nu. Îmbinare concordantă, născută din exerciţiul Liei Bugnar. Un text cu vigoare şi o reprezentare consecutiv dinamică, ambele aparţinând autoarei şi regizoarei Lia Bugnar, care şi-a bucurat cu această premieră publicul Teatrului Naţional "Radu Stanca", public sibian deja obişnuit să aştepte surprize ex-festivaliere notabile. Iar Felii e un spectacol care nu şi-a greşit standardul şi care-şi va rafina esenţele pe parcursul stagiunii. Un one-woman-performance care trebuie văzut, trecut prin porii individuali, obligatoriu subiectivi, şi redat la final prin unicul joc al spectatorului, aplauzele, celor două femei vinovate de prezenţa ta acolo: Ofelia Popii şi Lia Bugnar.