Am citit undeva o declaraţie a Liei care spunea că, dacă piesa nu s-ar fi numit Felii, atunci cu siguranţă ar fi meritat numele de Ofelii. Ofelia Popii se agită pe scenă asemenea unui cameleon şi taie un tort imens în felii. Felii din viaţa unor femei pe care aparent le leagă numai o unică prezenţă-absenţă masculină. Spun aparent, pentru că dincolo de animozităţi sau neînţelegere se ascund speranţe, dorinţe şi trăiri universale. Iar O-felia sare din felie în felie, din vârstă în vârstă şi din personaj în personaj cu o prospeţime revigorantă.
Scenografia este bine calculată - decorul îşi susţine actriţa care în numai câteva zeci de secunde devine altcineva. Personajele monologhează, dialoghează, iar în final vocile se suprapun, se scindează, se amestecă, se luptă; Ofelia trece de la o personalitate la alta cu repeziciunea unui vertij încât nu te poţi abţine să te întrebi dacă nu cumva asişti la un frumos moment de schizofrenie artistică.
Tot pe final, o altă surpriză - actriţa joacă, inedit, şi felia unui personaj de departe, care nu este prezent decât în evocările şi scrisorile celorlalte.
Totul rămâne intact şi coerent la sfârşit, deşi felierea e făcută clar şi apăsat, oferind timp de oră şi ceva un dans actoricesc demn de toate aplauzele.
Felii, scrisă şi regizată de Lia Bugnar
Teatrul Naţional "Radu Stanca", Sibiu
Distribuţie: Ofelia Popii
Coregrafie: Florin Fieroiu
Scenografie: Dragoş Buhagiar.