Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Opinia publică

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Da! Evident! Exclus! - Opinia publică


octombrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Da! Sibiu, premieră la Teatrul Naţional "Radu Stanca". O premieră aşteptată, dar şi suspectată de nostalgii nevindecate. Aurel Baranga, pentru urechile capetelor născute după '89, nu produce rezonanţe familiare. Iar pentru o parte dintre cele antedecembriste aduce doar vagi sunete cunoscute. Şi totuşi, Aurel (Leibovici) Baranga e trecut în compania de comparaţie a lui I.L. Caragiale. Chiar dacă în felul acesta: "un I. L. Caragiale cuminţit, decolorat şi previzibil [...] diferenţa dintre restaurantul Capşa şi o cantină muncitorească" (Alex. Ştefănescu). Fost redactor-şef al revistei (obligatoriu) umoristice Urzica, înfiinţată din dorinţa-directivă de partid ca poporul să râdă de profitori, Baranga a îndeplinit norma de spectatori a teatrelor cu vârf şi îndesat.


Evident! Opinia publică a fost scrisă de domnul Baranga în virtutea propriei Fabule psihanalitice: "Ca să confirme o / Morală pesimistă, / De extracţie freudistă:/ Visează fiecare / Ce-l ameninţă mai tare!". E povestea unei redacţii de ziar fruntaş-în-lupta-cu-demagogia, cu titlu sforăitor (colportator) Făclia Vie, cu personaje cu nume comice, crescute în pepiniera antroponimică tipică umorului de derivaţie servilistă - Chitlaru, Băjenaru, Braharu sau Turculeţ şi Pascalide.

E o istorie în mai multe planuri: al actorului-dezvăluitor într-ale dedesubturilor teatrale, al amploiaţilor foii cu pricina şi al spectatorului-personaj, care e îndreptăţit de spiritul lui justiţiar-egalitarist să repună lucrurile în ordinea firească, profund respiratoare de adevăruri comuniste. Totul, să nu uităm, într-un ritm dansant, de umor uşor digerabil, dar care provoacă publicului urzita (prin planul cincinal) manifestare emiţătoare de sunete nearticulate - râsul sănătos şi profilactic! Iar faptul că scribii jurnalului se gudură pe lângă şef, îşi acuză un coleg sau altul după cum bate zefirul oportunităţii, şeful tremură de teama pierderii privilegiilor, iar în capul tuturor stă ministrul cu un aer grav de patriarh cu sămânţă olimpiană, nu face decât să confirme "psihanaliza" lui Baranga. Neîndoios că aşa stăteau lucrurile şi prin redacţia Urzicii sau prin oricare altă redacţie contemporană ei.


Exclus! să credeţi că piesa TNRS nu e o reuşită. Privită acum din dublă perspectivă - istorică şi actuală - te pune în faţa trecutului colectiv (mai ales pentru cei care l-au trăit) şi a unui prezent nu tocmai departe de aceeaşi situaţie. Chiar dacă nu e vorba de o superpoziţie perfectă, din păcate, bucăţi mari de text încă rezonează cu situaţii actuale. Căci, în fond, jucată astăzi, piesa lui Baranga e o comedie tristă, în care se identifică (prea) uşor personaje care respiră cu noi, din acelaşi aer, fie el şi de pe o stradă alăturată. Faptul că sunt încă aici e dezolant şi, din ce în ce mai des, demobilizant.

Da! Evident! Exclus! e laitmotivul piesei, care redă structura slugarnic-autoritară a societăţii din care am emers. Dirijat de Theodor Cristian Popescu, jocul actorilor e potrivit şi bine cadenţat, cu aportul important al ideii de alcătuire şi de organizare a spaţiului şi a luminilor, a lui Dragoş Buhagiar. Muzica în semnătura lui Vlaicu Golcea e deja în reţeta clasică de succes. Scena de final a şedinţei de "execuţie" a lui Chitlaru e dusă complet la apogeu de tandemul vocii lui Nicu Mihoc (directorul Cristinoiu) şi al muzicii în crescendo, care sfârşeşte prin a acoperi fonic tot ce mai poţi gândi, cu un frison pe şira spinării, despre explozia de ipocrizie şi cruzime a discursului directorial. Dacă imaginile rulate la televizoarele "Modern" din decor şi costumaţia actorilor sunt decupate direct din ambianţa anilor '60-'70, aranjamentul video desfăşurat pe fundal de Daniel Gontz, în care blocurile comuniste sunt construite ca în jocurile tip Tetris sau fragmentele de faţade sunt rotite ca într-un imens cub al lui Rubik, conţine legătura piesei cu prezentul: la vremuri noi, năravuri vechi, cu rădăcini adânci.


Marius Turdeanu face un Chitlaru dinamic şi mai puţin paseist decât cel al lui Radu Beligan (sigur, diferenţa de etapă istorică e mare), iar liota de lefegii ai redacţiei e bine alcătuită (Dan Glasu, Ciprian Scurtea, Mihai Coman, Adrian Neacşu, Cătălin Neghină, Vlad Robaş, Mihai Alexandru), cu menţiune specială pentru Turculeţul lui Liviu Vlad, a cărui transformare e una dintre cele mai reuşite şi mai ilare pe care le-am văzut pe scena TNRS până acum. Chiar dacă inferioare numeric, fetele redacţiei sunt acolo. Codruţa Vasiu aduce o secretară mulată pe tiparul standard, invizibilă, dar omniprezentă şi omniscientă, mută de la un cap la altul, aşa cum îi place unui şef (ca Aurel Baranga!). Cele trei roluri ale Dianei Fufezan sunt un tur de forţă şi ea are meritul de a susţine o bună parte din spectacol fără eroare.

Da, Opinia publică e de văzut. Evident, fără preconcepţii. Exclus să nu vă dea de gândit!




 Toate articolele despre Opinia publică


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Doina Giurgiu


Alte articole

 Presa în comunism - Opinia publică, Simona Chiţan
 Tovarăşi, mi s-a terminat timpul - Opinia publică, Iulia Popovici


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer