Cineastul francez Raul Ruíz la Bucureşti

Cineastul Raul Ruíz s-a născut în Chile în 1941. A studiat cinematografia în Argentina, la Buenos Aires. A ales calea exilului după căderea guvernului lui Salvador Allende, căruia i-a fost consilier cinematografic. Autor prolific şi recunoscut atît de public, cît şi de critică, Raul Ruiz se impune prin filmul Trei vieţi şi o singură moarte, cu Marcello Mastroianni în rolul principal, film aflat în selecţie oficială la Cannes în 1996 (povestea unui om care suferă de sindromul dedublării: bogat, generos cu tinerii, profesor universitar sau şef de sală, Mastroianni trăieşte trei existenţe diferite şi simbolice pentru împletirea lor într-un punct final al destinului).

Filmul Genealogiile unei crime (cu Catherine Deneuve) a obţinut în 1997 Ursul de Argint la Berlin. În 1999, Raul Ruíz revine la Cannes cu ecranizarea Timpul regăsit (John Malkovich, Catherine Deneuve şi Emmanuelle Béart au făcut parte din distribuţie), după romanul lui Marcel Proust, încercare îndrăzneaţă de echivalare filmică a prozei unui autor de referinţă. În prezent, pregăteşte adaptarea cinematografică a celui mai recent roman semnat de Salman Rushdie - Pămîntul de sub picioarele ei.

Invitat la Bucureşti cu prilejul organizării unei substanţiale retrospective a filmelor sale, regizorul Raul Ruíz a avut amabilitatea de a ne primi pentru a răspunde la cîteva întrebări. Cineastul de origine chiliană a ales şi a reuşit să-şi găsească în Franţa o a doua patrie, cu facilităţi de a lucra în televiziune, în domeniul filmului experimental şi, mai apoi, să aibă prilejul de a face film de autor.

Cinematografia franceză are printre principalele atuuri capacitatea de a oferi regizorilor posibilitatea păstrării libertăţii de expresie. Este, de altfel, un fapt destul de curios, dar şi, în acelaşi timp, simbolic şi semnificativ, că cele mai bune filme americane au fost realizate deseori cu sprijin financiar francez (TF 1 şi Canal Plus sunt două exemple bine cunoscute de sprijinitori ai valorilor cinematografice). Este poate şi rodul acelei "excepţii culturale", care este vehement atacată de americani, chiar de mari realizatori ca David Lynch. Am văzut că şi la dumneavoastră marea majoritate a titlurilor de film provin dintr-o singură ţară. Asta se întîmplă în multe ţări din Europa, dar asistăm şi la fenomene îmbucurătoare. De pildă, cinematografia germană a lansat şi a reinventat cinematograful etiopian.

Sunt atras de raportul cinematografului cu literatura (realizatorul Raul Ruíz a ecranizat Proust, Jean Giono şi alţi scriitori francezi). Mă interesează mai mult "adopţia" unei opere decît adaptarea ei. O imagine spune mai mult decît o mie de cuvinte, şi nu trebuie să uităm demarcajele esenţiale exprimate de Ludwig Wittgenstein în legătură cu noţiunile "a spune" şi "a arăta". De asemenea, conceptul de "marcă sonoră" are o deosebită importanţă în procesul de adopţiune a unei opere literare de către cinematograf. Gesturile, semnificaţia unei compuneri a cadrului exprimă neîndoielnic foarte mult.

"Parabola sălbaticului", din textele lui Marc Aureliu, spune mult despre situaţia cinematografului în lumea noastră de astăzi. De multe ori, reprezentanţii celor mai strălucite civilizaţii trebuie să se străduiască să înveţe şi de la popoarele considerate "sălbatice", care au ce spune, au ce transmite, uneori cu o forţă mult mai mare de convingere. Alături de un proiect legat de aceste memorii apocrife, sper să finalizez şi unul legat de opera lui Eugen Ionescu. Am admirat mult ţara dumneavoastră fiindcă are locuri şi zone apropiate de peisajele din Chile. Sunt multe asemănări între cele două ţări.

Voi reveni la toamnă, cînd sper că va fi definitivat un proiect de colaborare cu casa de producţie de film Atlantis. Sper că voi putea face în România şi un film cu un subiect legat de ţara dumneavoastră.

Cineastul chilian are o operă bogată, cu titluri care ar merita să intre atît în programele de distribuţie ale cinematografelor, după cum şi titlurile mai vechi ar trebui reluate pe canalele de televiziune. O operă densă în semnificaţii, cu multiple conotaţii simbolice, cu o densă încărcătură filozofică, ce nu agresează spectacolul cinematografic, menit să emoţioneze şi să incite la meditaţie spectatorul de orice vîrstă ar fi sunt cîteva dintre meritele unei opere incitante semnate de un autor ce avea în agenda de proiecte şi o ecranizare după Domnişoara Christina de Mircea Eliade.