Textul Alinei Nelega poetizează break-dance-ul emoţional care ţine universul cartierului în mişcare. Graffiti.drimz, spectacol care a avut premiera la Teatrul Odeon din Bucureşti, este o cronică hip-hop a dezrădăcinării.
Puştanii de după blocuri iau supradoze de singurătate şi încearcă să-şi coloreze condiţia în gaşcă. Regizoarea Alina Nelega a lucrat cu studenţii din anul III de la Arta Actorului, clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu, încercând să ofere o imagine a bombardamentului afectiv la care sunt supuşi adolescenţii după plecarea părinţilor în străinătate sau după divorţul lor şi după moartea unui membru al familiei. Fiecare victimă încearcă să se readapteze căutând un refugiu. "Fatacarefuge" (Aida Avieriţei) aleargă în fiecare seară în cerc, în jurul cartierului ei, Cristina (Miriam Rizea) se droghează, Cipri, fratele ei (Silviu Mircescu), vrea să se impună în lumea furnizorilor de stupefiante, Sorin (Liviu Chiţu) desenează pereţii blocurilor care-i ies în cale, Tibs (Răzvan Alexe) foloseşte dinamica hip-hopului ca pe un manifest social. Fiecare vrea să uite, prin ceva.
Actori bine puşi în valoare
Graffiti.drimz, al doilea spectacol produs de Fundaţia Universal Artists Unforgettable, le face un serviciu tinerilor actori, fructificându-le mult mai pertinent talentul decât în primul lor proiect, Scrooge. Acum, actorii respiră într-un mediu pe care îl cunosc mai bine şi sunt mai puţin inhibaţi. Spectacolul funcţionează ca o capcană din care publicului tânăr s-ar putea să-i facă plăcere să nu mai iasă, pentru că îl ademeneşte către teme majore prin diverse artificii: muzică live, dans, graffiti. Regizoarea Alina Nelega intersectează eficient dramele, schimbând lin planurile de acţiune şi excelează ca dramaturg prin monologurile pe care le rostesc personajele-cheie. Totuşi, monologurile sunt sub temperatura de fierbere a partiturii Amaliei, din Amalia respiră adânc. Şi dialogurile scârţâie din când în când prin concesii pudibonde şi o afectare prea puţin specifică băieţilor de cartier.
Punctul culminant al bombasticii este atins de o actriţă care îi spune unui puşti că este aferat. Schimbul de replici este uneori puţin cam prea smart, verbalizarea introspecţiilor are o lirică pe alocuri ostentativă, iar realismul este deseori sacrificat pentru a face loc visului. Cine trăieşte în cartier ştie că băieţii care fac grătare în spatele blocului sunt rareori nişte poeţi. Derapajul este domolit de naturaleţea unor interpretări, unii dintre actori construindu-şi onorabil personajele (şi acestea, destul de schematizate).
Nu este cazul să vorbim despre Cătălina Mustaţă sau de Florin Zamfirescu, care se temperează tocmai pentru a nu-i eclipsa prea mult pe tinerii lor colegi. Sunt de aplaudat, însă, evoluţiile lui Liviu Chiţu, graffiti-artist şi matematician ratat şi a lui Silviu Mircescu, dealerul posac şi violent. Lui Răzvan Alexe i-a ieşit perfect partea de hip-hop live (el are şi experienţă ca muzician), iar lui Sorin Şaguna i-au reuşit piruetele comice de balerin homosexual. Graffiti.drimz poate funcţiona ca un episod doi al unui serial început cu Block Bach, tot la Teatrul Odeon, şi acesta un spectacol care îşi ia poveştile din cartierele postcomuniste.