Compozitor german, născut la Eisenach în 1685, într-o familie de muzicieni, Bach este o personalitate marcantă a istoriei muzicii universale şi cel mai important compozitor din istoria muzicii vechi.
Bach a fost organist şi concert maestru la curtea ducelui de Weimar, unde a compus cea mai mare parte a lucrărilor sale pentru orgă. În 1717 a devenit Kappelmeister la Cöthen, perioadă din care datează cele mai multe dintre lucrările sale camerale. Cele şase Concerte brandenburgice, comandate de Christian Ludwig, Principe de Brandenburg, au fost dedicate, se pare, excelentului ansamblu instrumental aflat la Curtea din Cöthen, ansamblu condus de Bach însuşi.
În anul 1723 s-a stabilit la Leipzig, preluând atribuţiile de cantor la biserica St. Tomas. În această perioadă a compus Bach cele mai multe dintre cantatele sale, şi impunătoare lucrări precum Magnificat, Variaţiunile Goldberg, Ofranda Muzicală sau Arta Fugii. S-a stins din viaţă în vara anului 1750, la Leipzig.
Johann Sebastian Bach se numără printre figurile monumentale ale civilizaţiei europene, creaţia sa reprezentând o culme a împletirii talentului şi a măiestrei.
Toate cele trei concerte din festival vor avea loc la Ateneul Român, începând cu orele 19.00.
Festivalul se va deschide sâmbătă, 30 octombrie 2010, cu concertul Magnificat anima mea Dominum. În program: Cantata "Ich habe genug" şi "Magnificat anima mea Dominum".
A doua zi din festival stă sub semnul unui instrument muzical care a dominat epoca lui Bach cu o eleganţă artistocratică: clavecinul. Concertul La curtea nobilului clavecin de duminică, 31 octombrie, include: Suita pentru orchestră (BWV 1068), Concertul Brandenburgic nr. 5 şi Concertul pentru două clavecine.
Festivalul se va încheia luni, 1 noiembrie 2010, cu un concert intitulat Glasuri de îngeri, care va cuprinde integrala motetelor lui J. S. Bach.
Biletele se pot procura exclusiv prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, online pe www.eventim.ro) şi la casa de bilete a Ateneului Român. Preţul unui bilet este de 65 lei/concert (cat. I), 40 lei/concert (cat. a II-a) sau 20 lei/concert (studenţi).
De asemenea, s-au pus în vânzare şi abonamente pentru toate concertele din festival (150 lei/abonament). Abonamentele se pot ridica de la sediul Agenţiei Medieval Praxis (str. Zarii 6-8, sector 5, Bucureşti). Comenzile pot fi făcute la adresa de email: [email protected] sau la numărul de telefon: 0725.22.33.96.
Programul Festivalului de Muzică Veche, Bucureşti 2010
Sâmbătă, 30 octombrie 2010
"Magnificat anima mea Dominum"
Ateneul Român, ora 19:00
Cantata "Ich habe genug", BWV 82
"Magnificat anima mea Dominum", BWV 243
Orchestra Il Gardellino, Corul de Copii Radio, Raluca Enea - sopran I, Irina Grigorescu - sopran II, Cezar-Florin Ouatu - contratenor, Ionuţ Popescu - tenor, Ştefan Schuller - bas
Duminică, 31 octombrie 2010
"La curtea Nobilului Clavecin"
Ateneul Român, ora 19:00
Suita pentru orchestră, BWV 1068
Concertul Brandenburgic nr. 5, BWV 1050
Concertul pentru două clavecine, BWV 1060
Orchestra Il Gardellino, Ketil Haugsand - clavecin, Jan de Winne - flauto traverso, Mayumi Hirasaki - vioară, Raluca Enea - clavecin
Luni, 1 noiembrie 2010
"Glasuri de îngeri"
Ateneul Român, ora 19:00
Integrala motetelor BWV 225 - 230
Orchestra Il Gardellino, Corul de cameră Cantemus, Ketil Haugsand - clavecin
Conducerea muzicală: Ketil Haugsand
Festivalul de Muzică Veche Bucureşti este, aşa după cum arată şi numele, un eveniment dedicat muzicii premergătoare Clasicismului Muzical. Concertele din Festival aduc pe scenele bucureştene sonorităţi cu care publicul meloman, şi nu numai, are prea puţine ocazii să se intâlnească, sonorităţi cum ar fi cele ale epocilor Medievală, Renascentistă sau Barocă.
Ajuns în 2010 la ediţia a cincea, Festivalul şi-a câştigat deja o reputaţie solidă, remarcându-se ca al doilea festival de muzică cultă din Bucureşti după Festivalul "George Enescu". Mai mult, Festivalul de Muzică Veche Bucureşti este un eveniment unic în Capitală. Acesta oferă publicului său ocazia extraordinară de a trăi atmosfera altor evenimente similare din Vestul Europei. Nu ne sfiim să spunem chiar că Festivalul nu se mărgineşte doar la dimensiunea sa naţională, el ridicându-se, prin calitatea concertelor, invitaţii de prestigiu din străinătate şi înalta ţinută artistică a manifestării, la nivelul evenimentelor de gen organizate în Europa şi în lume.
Primul şi singurul de acest gen organizat în Bucureşti, Festivalul a reuşit să impresioneze publicul şi critica de specialitate încă de la debut, fapt ce a asigurat succesul său. De asemenea, Festivalul a făcut în scurtul său istoric dovada unei personalităţi aparte prin concertele de muzică bizantină sau specifică spaţiului cultural din Orientul apropiat.
Festivalul de Muzică Veche Bucureşti se vrea un elogiu închinat muzicii vechi. Fiecare aspect al Festivalului este astfel conceput încât să redea cu fidelitate spiritul genurilor muzicale reprezentate în concerte, de la prezentarea grafică, la imaginea şi caracteristicile acustice ale spaţiilor de concert şi până la atmosfera generală a evenimentului.
Pe parcursul celor patru ediţii organizate până în prezent, Festivalul a dezvoltat un concept specific, inspirat de manifestările similare din Europa de Vest. Astfel, în cadrul concertelor, se interpretează doar pe instrumente istorice sau replici moderne ale acestora. Artistii invitaţi sunt specializaţi strict în maniera interpretativă a muzicii vechi.
Pe lângă componenta artistică, Festivalul îşi propune şi o componentă educativă. Evenimentul nu intenţionează să se adreseze doar unui public foarte erudit ci încearcă atragerea unei audienţe cât mai largi cu scopul familiarizării acesteia cu tehnicile de interpretare, instrumentele şi spiritul perioadelor în cauză. În timpul concertelor, artiştii sunt încurajaţi să ofere publicului detalii despre muzica interpretată.
Concertele din Festival construiesc o atmosferă deosebită, caldă şi deschisă, demonstrând totodată un grad înalt de erudiţie. Nivelul lor artistic deosebit şi prestigiul artiştilor invitaţi fac dovada maturităţii Festivalului aflat în creştere constantă de la an la an.
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să vizitaţi site-ul oficial al festivalului: http://ro.earlymusic.ro.