E o provocare să încerci să demonstrezi în cenuşiul noiembrie 2010 că Viaţa e frumoasă prin limbajul muzicii şi al scenei. Este al treilea an în care Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" încearcă să ne transmită optimismul printr-un festival.
Cea de-a III-a ediţie a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical "Viaţa e frumoasă!", care se desfăşoară între 4 şi 14 noiembrie 2010, şi-a diversificat secţiunile, a continuat iniţiative pornite de la prima ediţie sau a venit cu evenimente noi. Invitaţii sunt din peste zece ţări, iar în program descoperim spectacole de operetă şi musical, gale şi concerte, ateliere pentru copii, conferinţe, seara rezervată concursului pentru Trofeul "Ion Dacian" pentru tineri interpreţi, expoziţii, seri tradiţionale, dar şi o secţiune de radio dedicată operetei şi musicalului.
În deschidere, Premiera cu Liliacul
Dacă deschiderea le aparţine gazdelor, care a pregătit premiera Liliacul de Johann Strauss-fiul, producţie a Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian", în regia lui Răzvan Ioan Dincă, în zilele următoare se află în program Vânzătorul de păsări de Zeller (Teatrul de Stat de Comedie Muzicală din Sankt Petersburg) sau Baiadera de Kálmán (Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta). În materie de spectacol muzical vor putea fi văzute Paris, mon amour (al teatrului gazdă); Tango of Life (Teatrul Academic de Operetă Kiev), Piaţa Roosevelt (Teatrul Naţional Timişoara) sau Supermarket (coproducţie a Teatrului Inexistent şi a Teatrului Arca).
Concerte pur şi simplu
De data aceasta, concertele sunt mai numeroase, mergând de la muzica clasică (Best of Erkel, Ungaria) la dark cabaret (Tiger Lillies, UK), fado portughez (Mariza, Portugalia), continuând linia diversităţii cu Laurie Anderson, Hitman's Heel, Raz Ohara and the Odd Orchestra, Vlaicu Golcea, Old Fish JazzBand, Damian & Friends şi nu numai. Şi, dacă vorbim despre diversitate, nu putem ignora Solliloqui della Notte al Companiei italiene Alice nella città, un omagiu adus poetului Piero Ciampi şi Recitalul de magie Hazard, susţinut de iluzionistul Andrei Teaşcă.
Opereta - 60 de ani
Două momente importante ale acestei ediţii care marchează şi 60 de ani de la înfiinţarea teatrului sunt Gala aniversară a Musicalului şi Operetei, care reuneşte voci importante ale scenei de gen (regia Răzvan Ioan Dincă şi KERO®) şi Gala Internaţională de Balet (regia Mario Radacovsky).
Probabil că niciun spectator nu va avea forţa să parcurgă toată oferta organizatorilor, totuşi, e bine de ştiut că ea cuprinde şi expoziţii de fotografie sau de costume, proiecţii sau programe de radio - secţiunea On Air (seria de emisiuni zilnice "Ambient. Viaţa e frumoasă") sau Maratonul de operetă şi musical din 6 noiembrie 2010, de la Radio România Cultural, lansări de carte şi de CD-uri, întâlnirea lunară Schimb de carte la Bistro Opereta, conferinţe, ateliere pentru copii, seri cu muzică tradiţională şi lista ar putea continua.