O eroină pentru un nou mileniu - Män som hatar kvinnor / Bărbaţi care urăsc femeile

Vedeţi Millennium în versiunea originală, înainte ca Hollywoodul să facă harcea-parcea din el. Sigur, faptul că remake-ul american îl va avea ca regizor pe David Fincher nu ne lasă complet fără speranţe, dar mi-e greu să văd pe altcineva în afară de Noomi Rapace în deja iconicul rol al lui Liz Salander, punkeriţa tăcută şi letală pe care actriţa suedeză o interpretează cu un amestec incitant de fragilitate şi duritate, ca pe un soi de Miss Marple neogotică / high tech. O întâlnire desăvârşită între personaj şi interpret.

Să-ţi doreşti mai mult

Trilogia Millennium e fenomenul literar al ultimilor ani  (24 de milioane de exemplare vândute) şi nu degeaba: fiecare volum te face să-ţi doreşti mai mult: mai mult suspans, mai multă naraţiune noir, mai mult şoc şi răzbunare. E o contribuţie importantă la genul crime fiction care se poate citi şi ca un studiu asupra mecanismelor presei şi ale puterii şi chiar ca un manifest feminist.

Are personaje tarate, imperfecte, cu relaţii complicate care se confruntă cu ticăloşi unidimensionali, bolnavi şi puternici - şi câştigă! Între aceste poluri este strecurată şi o doză sănătoasă de sex şi de teorii ale conspiraţiei.

Poate că nu sună foarte original, însă fascinanta Lisabeth Salander închipuie o eroină cu totul specială. E victimă, dar nu are  mentalitatea uneia. E o badass în toată regula, un vehicul ideal pentru o acţiune ce îmbină intriga tradiţională poliţistă "whodunnit" cu o sondare unică în pântecele putred al lumii suedeze.

Sex şi violenţă, separat sau împreună

Prima ecranizare a trilogiei nu numai că îi păstrează spiritul protagonistei, dar îi şi dă figura perfectă. Noomi Rapace chiar este Liz Salander, hackăriţa de 24 de ani care face echipă cu jurnalistul dizgraţiat Mikael Blomkvist (Michael Nyqvist) ca să rezolve cazul încurcat al unei tinere dispărute în 1966. Cei doi încearcă să desluşească o poveste urâtă care implică un serial killer, câţiva nazişti şi tot felul de maşinaţiuni malefice.

Millennium e un amestec de Agatha Christie cu Seven, CSI şi, poate, chiar cu Saw. Sare des pârleazul bunului-simţ ca să devieze în transgresivitate sau să încline spre exploatare pură. Există mult sex şi violenţă, separat sau împreună. Chiar pe la început, ofiţerul care o supraveghează pe Liz profită de ea: o răpeşte, o imobilizează şi o brutalizează.

Salander se răzbună într-un fel extrem de creativ: îl leagă pe Bjurman, îi înfige un dildo în anus, îl bate şi îi face un tatuaj deloc flatant pe piept, într-o scenă over the top, extrem de grafică. Filmul abundă în obrăznicie, sânge şi perversiuni.

Tonul e foarte sumbru de la un capăt la altul, dar Michael Nyqvist şi Liz rămân mereu nişte eroi empatici. Însă cea mai mare izbândă a peliculei e faptul că reuşeşte s-o "întrupeze" pe Liz într-una dintre cele mai intrigante creaturi neo-punk care au populat vreodată imaginarul cinefil.