noiembrie 2010
Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe, organizat pentru prima oară în 2007 este cel mai important eveniment teatral din Cluj, şi una dintre cele mai semnificative evenimente de cultură din ţară privind numărul şi valoarea artistică a companiilor străine invitate, notorietatea oamenilor de teatru invitate din toată lumea, calitatea evenimentelor incluse în program precum şi responsabilitatea, seriozitatea, experienţa şi reţeaua de relaţii şi de susţinere al organizatorilor.

Spectacolele din cadrul festivalului Interferenţe 2010 au luat naştere din exigenţa unei reînnoiri creatoare permanente, a depăşirii graniţelor lingvistice, a limbajului teatral modern, în vederea asumării riscurilor experimentării şi pentru a reacţiona cu sensibilitate la solicitările comunitare în sens restrâns sau mai larg ale epocii.

Astfel, publicul clujean iubitor de teatru şi invitaţii festivalului vor putea participa la un eveniment de referinţă. Festivalul va crea o interferenţă nu doar a diferitelor culturi, dar şi a spaţiilor diferite, în măsura în care, pe lângă noua sală studio, vă vom invita şi în spaţii alternative ale oraşului, destinate sau nu activităţilor teatrale.

Organizat bianual, festivalul Interferenţe se doreşte a deveni un brand al Clujului, această iniţiativă favorizând în mare proiectul Cluj - Capitală Culturală Europeană.

Un potrivit exemplu este contribuţia Festivalului Internaţional de Teatru din Sibiu la proiectul Sibiu - Capitala Culturală Europeană 2007, festival important organizat anual, fără de care Sibiul nu ar fi câştigat acest titlu important.

Teatrul Maghiar din Cluj are deja o identitate, o poziţie bine definită pe piaţa culturală europeană, este membru al Uniunii Teatrelor din Europa, cea mai prestigioasă asociaţie teatrală din Europa, astfel participă în numeroase proiecte internaţionale şi derulează la rândul lui proiecte de anvergură, cum a fost şi Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa în 2008. Evenimentele organizate stârnesc un interes deosebit de fiecare dată, fiind puternic mediatizate în mass-media naţională şi internaţională.

La ediţia din acest an vor fi prezentate 21 de spectacole de teatru, din 9 ţări ( Spania, Franţa, Olanda, Polonia, Ungaria, Croaţia, Israel, SUA, România), toate traduse simultan în limba română, maghiară şi engleză. Pe lângă aceste reprezentaţii, vor avea loc dezbateri deschise cu creatorii spectacolelor, lansări de carte, expoziţii, concerte de jazz, un workshop de teorie a teatrului pentru studenţi

Miercuri, 1 decembrie 2010

19.00 - Foaierul teatrului
Deschiderea expoziţiei Interferenţe - 1990 - 2010. Douăzeci de stagiuni la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj
Deschiderea oficială a festivalului

20.00 - Sala Mare
Elevation - concert extraordinar de jazz Lucian Ban (SUA)


Joi, 2 decembrie 2010

11.00 - Casa Tranzit
Proiecţie din spectacolele lui Tadeusz Kantor: Wielopole, Wielopole (1981), Astăzi este ziua mea (1990)

19.00 - Sala Mare, format studio
Georg Büchner: Leonce şi Lena - premieră
Regia: Gábor Tompa
Teatrul Maghiar de Stat Cluj
spectacol în limba maghiară, cu traducere în română şi engleză
(1 oră 40 de minute fără pauză)

Vineri, 3 decembrie 2010

14.30 şi 20.30 - Casa Tranzit
Vacation From History (Process_City Trilogy, partea I)
Regia, scenografia: Boris Bakal, Katarina Pejovic
Shadow Casters, Croaţia
(2 ore fără pauză)

17.00 şi 22.00 - Noua Sală Studio
András Visky: Alcoolicii
Regia: Gábor Tompa
Teatrul Maghiar de Stat Cluj
spectacol în limba maghiară, cu traducere în română şi engleză
(1 oră 40 de minute fără pauză)

20.00 - Sala Mare
Samuel Beckett: Sfârşit de partidă
Regia: Krystian Lupa
Teatro de la Abadía, Spania
spectacol în limba spaniolă, cu traducere în maghiară, română şi engleză
(2 ore fără pauză)


Sâmbătă, 4 decembrie 2010

8.30 - 10.30- Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai
Analiza spectacolului scenic - workshop susţinut de Patrice Pavis

11.00 - Casa Tranzit
Dialog cu creatorii spectacolului Sfârşit de partidă

12.00 - Casa Tranzit
Moştenirea marilor aventuri - conferinţă pe marginea lansării de carte a lui Geroges Banu: Spre teatrul formelor simple (Editura Koinónia), cu participarea lui Cristina Modreanu, Anca Măniuţiu şi Tamás Koltai

Între orele 10.00 - 15.30 - Fabrica de pensule
Ex-Position (Process_City Trilogy, partea a II-a)
Regia, concepţia: Boris Bakal, Katarina Pejovic
Shadow Casters, Croaţia

15.00 - Casa Tranzit
Emergency Entrance - prezentarea proiectului comun al Uniunii Teatrelor Europene (UTE)

16.00 - Noua Sală Studio
Wallace Shawn: Febră
Regia: Lars Norén
Coproducţie a Théâtre de l'Espace - Scène Nationale de Besançon, Le Nouvel Olympia - CDR, Tours, Apocryphe Tendance şi Athénée Théâtre Louis- Jouvet, Paris
spectacol în limba engleză, cu traducere în maghiară şi română
(1 oră 20 minute fără pauză)


18.00 - Sala Mare
William Shakespeare: Măsură pentru măsură
Regia: Matthias Langhoff
Teatrul Maghiar de Stat Cluj
spectacol în limba maghiară, cu traducere în română şi engleză
(4 ore cu o pauză)

Duminică, 5 decembrie 2010

8.30 - 10.30 - Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai
Analiza spectacolului scenic - workshop susţinut de Patrice Pavis

10.00 - Hotel City Plaza - sala de conferinţă
Şedinţa artistică a reprezentanţilor Uniunii Teatrelor Europene

11.00 - Casa Tranzit
Conferinţă în memoria marelui regizor Tadeusz Kantor cu participarea lui Cristina Modreanu, Georges Banu şi Robert Cohen, urmată de lansarea nr. 11 revistei Scena.ro şi a web-siteului                   www.revistascena.ro

16.00 - Noua Sală Studio
Ştefan Peca, Andreea Vălean, Radu Apostol, Gianina Cărbunariu: Roşia Montană pe linie fizică şi pe linie politică
Regia: Gianina Cărbunariu, Andreea Vălean, Radu Apostol
Teatrul Maghiar de Stat Cluj
spectacol în limba maghiară / română, cu traducere în română, maghiară şi engleză
(2 ore 30 minute cu o pauză)

19.00 - Sala Mare
După romanul lui Cyrano de Bergerac: Lumea de dincolo sau statele şi imperiile din lună
Regia: Benjamin Lazar
Théâtre de l'Incredule, Franţa
spectacol în limba franceză, cu traducere în maghiară şi română
(1 oră 40 minute fără pauză)


21.00 - Teatrul Naţional Lucian Blaga
Process in progress (Process_City Trilogy, partea a III-a)
Regia: Boris Bakal
Shadow Casters, Croaţia
spectacol în limba engleză, cu traducere în maghiară şi română
(1 oră 10 minute fără pauză)

Luni, 6 decembrie 2010

8.30 - 10.30 - Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai
Analiza spectacolului scenic - workshop susţinut de Patrice Pavis

11.00 - Casa Tranzit
Dialog cu creatorii spectacolelor Process_City şi Lumea de dincolo sau statele şi imperiile din lună

13.00 - Casa Tranzit
S-a terminat "secolul regiei"? - conferinţă cu Georges Banu şi Cristina Modreanu
Lansare de carte: Gábor Tompa: Cortină de semne - mic dicţionar de expresii teatrale proprii (editat de Andrea Zsigmond, Ed. Bookart)
Prezentarea numărului 106-107 al revistei Alternatives Théâtrales

18.30 - Foaierul Teatrului Maghiar de Stat Cluj
Prezentare de carte - Andrei Şerban: O biografie (Editura Koinónia), precum şi prezentarea materialului audio publicat de Radio România Cultural (editat de Crenguţa Manea)

20.00 - Noua Sală Studio
Ingmar Bergman: Strigăte şi şoapte
Regia: Andrei Şerban
Teatrul Maghiar de Stat Cluj
spectacol în limba maghiară, cu traducere în română
(2 ore 10 minute fără pauză)

Marţi, 7 decembrie 2010

8.30 - 10.30- Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai
Analiza spectacolului scenic - workshop susţinut de Patrice Pavis

17.00 şi 20.00 - Noua Sală Studio
După William Shakespeare: Pyramus & Thisbe 4 You
Regia: Alexandru Dabija
Teatrul Odeon, Bucureşti
spectacol în limba română, cu traducere în maghiară şi engleză
(1 oră 30 minute fără pauză)

18.00 - Foaierul teatrului
Lansare de carte: Adrienne Darvay Nagy: Stief Magda (Editura Komp-Press)

19.00 - Sala Mare, format studio
Georg Büchner: Woyzeck
Coregrafia: Josef Nadj
Cie Josef Nadj, Franţa
(1 oră fără pauză)

Miercuri, 8 decembrie 2010

8.30 - 10.30 - Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai
Analiza spectacolului scenic - workshop susţinut de Patrice Pavis

11.00 - Casa Tranzit
Dialog cu creatorii spectacolelor Woyzeck şi Pyramus & Thisbe 4 You

19.00 - Sala Mare, format studio
Witold Gombrowicz: Ivona, principesa Burgundiei
Regia: László Bocsárdi
Teatrul Tamási Áron, Sf. Gheorghe
spectacol în limba maghiară, cu traducere în română şi engleză
(2 ore 30 minute fără pauză)


Joi, 9 decembrie 2010

11.00 - Casa Tranzit
Dialog cu creatorii spectacolului Ivona, principesa Burgundiei

20.00 - Sala Mare
Aristofan: Lysistrata sau Oraşul Femeilor
Regia: Dominique Serrand
Teatrul Maghiar de Stat Cluj
spectacol în limba maghiară, cu traducere în română şi engleză
(1 oră 45 minute fără pauză)

Vineri, 10 decembrie 2010

13.00 - Universitatea Babeş-Bolyai, Sala Aula Magna
Ce este teatrul postdramatic? - conferinţă susţinută de Patrice Pavis

17.00 - Casa Tranzit
Gogol: Jurnalul unui nebun
Regia: Tom Dugdale
Teatrul Maghiar de Stat Cluj
spectacol în limba maghiară, cu traducere în română şi engleză
(1 oră fără pauză)

20.00 - Sala Mare
Amos Oz: Aceeaşi mare
Regia: Hanan Snir
Teatrul Naţional Habimah, Israel
spectacol în limba ebraică, cu traducere în maghiară, română şi engleză
(1 oră 30 minute fără pauză)


Sâmbătă, 11 decembrie 2010

8.30 - 10.30- Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai
Analiza spectacolului scenic - workshop susţinut de Patrice Pavis

11.00 - Casa Tranzit
Dialog cu creatorii spectacolului Aceeaşi mare

17.00 - Noua Sală Studio
Ruins True
Creaţie colectivă de dans în spiritul lui Samuel Beckett de Liam Clancy, Mary Reich, Yolande Snaith, Sharokh Yadegari, Jess Humphrey şi Gábor Tompa
Regia: Gábor Tompa
Coproducţie a Sushi Center for the Urban Arts, San Diego şi a Teatrului Maghiar de Stat Cluj
(1 oră fără pauză)

19.00 - Sala Mare
Valère Novarina: Opereta imaginară
Regia: Valère Novarina
Teatrul Csokonai de la Debrecen, Ungaria
spectacol în limba maghiară, cu traducere în română şi franceză
(2 ore 45 minute cu o pauză)


Duminică, 12 decembrie 2010

8.30 - 10.30- Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai
Analiza spectacolului scenic - workshop susţinut de Patrice Pavis

11.00 - Casa Tranzit
Dialog cu creatorii spectacolelor Opereta imaginară şi Ruins true

17.00 şi 21.00 - Noua Sală Studio
Ruins true
Creaţie colectivă de dans în spiritul lui Samuel Beckett de Liam Clancy, Mary Reich, Yolande Snaith, Sharokh Yadegari, Jess Humphrey şi Gábor Tompa
Regia: Gábor Tompa
Coproducţie a Sushi Center for the Urban Arts, San Diego şi a Teatrului Maghiar de Stat Cluj
(1 oră fără pauză)

17.00 - Sala Mare
Witold Gombrowicz: Ivona, principesa Burgundiei
Regia: Attila Keresztes
Teatr Slaski, Katowice, Polonia
spectacol în limba poloneză, cu traducere în maghiară, română şi engleză
(2 ore cu o pauză)


 

20.00 - Muzeul de Artă Cluj Napoca
Mothers
Regia: Alize Zandwijk
RO Theatre, Olanda
spectacol în limba olandeză, cu traducere în maghiară şi română
(2 ore fără pauză)


Preţul biletelor:
 
Elevation: 30 RON
Spectacole studio: 25 RON, preţ bilet redus: 20 RON*
Spectacol la sala mare: 20 RON, preţ bilet redus: 15 RON*
 
Abonament mecena: 2000 RON pentru două persoane sau 1000 RON pentru o persoană

Pachet de bilete pentru cele 5 spectacole invitate jucate la Sala Mare: 60 RON pentru spectacolele:
Sfârşit de partidă - Teatro de La Abadía, Spania
Lumea de dincolo - Théâtre de'l Incredule, Franţa
Aceeaşi mare - Teatrul Habima, Israel
Ivona, principesa Burgundiei - Teatr Slaski, Katowice
Opereta imaginară - Teatrul Csokonai din Debrecen.

Biletele pentru spectacolele TMSC jucate în cadrul festivalului se pot cumpăra pe preţurile obişnuite:
Spectacole studio: 15 RON, preţ bilet redus: 10 RON*
Spectacole în sala mare: 15, 12 şi 10 RON, preţ bilet redus: 10 RON*
Preţ bilet pentru spectacolul Strigăte şi şoapte: 20 RON
 
* Prezentarea legitimaţiei sau a cuponului de pensii este obligatorie!


Descarcă programul detaliat al Festivalului Internaţional de Teatru Interferenţe, 2010 aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus