Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Europolis

O altă posibilă viziune asupra lucrurilor - Europolis


Dilema Veche, decembrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Am văzut, de curînd, filmul Europolis, în regia lui Cornel Gheorghiţă, cu Adriana Trandafir, Áron Dimény. Îmi plăcuse, pe vremuri, romanul lui Jean Bart. Iar despre film ştiam că a primit de curînd Menţiunea specială a Juriului la Festival des Films du Monde" - Montréal, 2010.
 

Tot despre film aflu, din cronica Iuliei Blaga de pe hotnews.ro, că - în opinia autoarei - acesta este "o tentativă nefericită de realism magic". Pe stiridebine.ro (Florentina Ionescu, Cultura) găsim şi opinia regizorului însuşi despre subiectul ales: "Am abordat un spaţiu mai puţin cunoscut (...). Este vorba despre văzduh. (...). Văzduhul este locul sau spaţiul imaginalului - cum spunea Andrei Pleşu - dintre pămînt şi cer. Sigur că aceste repere le-am luat din tradiţiile noastre populare". În film se vorbeşte, de altfel, despre "perioada celor 40 de zile de doliu", cînd "sufletul mortului reface drumul vieţii sale înainte de a părăsi pămîntul. Călăuzit de Îngerul Păzitor, el va petrece Vămile Văzduhului pentru a se prezenta în sfîrşit la Judecata de Apoi". De altfel, filmul este povestea unei călătorii iniţiatice, în care legile lumii acesteia se împletesc cu cele ale tărîmului celuilalt. Şi, împreună, au un efect distructiv asupra personajelor care trebuie să le urmeze.

Acţiunea se desfăşoară, pe departe, pe linia romanului lui Jean Bart: Magdalena (Adriana Trandafir) şi copiii ei - Nae (Áron Dimény) şi Maria (Elena Popa) - trăiesc, la limita subzistenţei, în Sulina. Nu întîmplător ales ca loc de plecare şi întoarcere, port şi oraş multietnic, adică spaţiu dintre, cîndva glorios, acum decrepit... Magdalena, văduvă, a făcut toată viaţa plase de peşte (şi activitatea ei, ca şi numele acesteia pot fi interpretate simbolic...) ca să-şi poată creşte cei doi copii. Aceştia, Maria (şi ea mamă singură, la rîndul ei) şi Nae, nu par să fi reuşit mai mult decît mama lor: Nae, cel puţin, e prins doar în afaceri perdante, nimic nu-i iese, e păcălit... Cei trei sînt înţepeniţi într-o lume fără speranţă, în care nimic nu se mişcă şi unde schimbarea nu pare posibilă.

Şi totuşi, la un moment dat, ceva se întîmplă: cumva ca-n romanul Europolis, soseşte o telegramă din Franţa: din aceasta se află că Luca, fratele Magdalenei, pe care toată lumea îl ştia îngropat de mai bine de 50 de ani în cimitirul de la marginea oraşului, tocmai a murit, în Franţa. Magdalena, însoţită de Nae, se vede nevoită să plece în Franţa pentru a lua în primire "moştenirea".
 

Plecarea, şi în special reacţiile Magdalenei legate de acest moment, drumul cu autobuzul, asistenta ostentativ-sexy a avocatului din Franţa care îi aşteaptă, casa lui Luca sînt interesant şi neconvenţional rezolvate. De asemenea, faptul că moştenirea, în esenţă, nu există, ci, dimpotrivă, se soldează într-o sumă de datorii pe care urmaşii lui Luca, rămas fără nimic, trebuie s-o plătească, e, iarăşi, unul dintre plusurile filmului. 

Şamanul Ata (Joseph Otteno), cumnatul şi prietenul lui Luca, pe care cei doi îl întîlnesc în casa din Franţa, e, însă, o apariţie ciudată. Mai ales că acesta vorbeşte româneşte, cu vocea lui Ştefan Sileanu... El poate fi justificat în contextul realismului magic despre care vorbeam anterior, şi al întîlnirilor cu personaje fantastice... Drumul de întoarcere al celor doi, care se termină, pînă la urmă, nu numai cu pierderea apartamentului lor de bloc, ci şi cu moartea Magdalenei, e partea cea mai bună a filmului. Deşi nu întotdeauna situaţiile cu care cei doi se confruntă sînt rezolvate "ca la carte", ideea că, pînă la întoarcerea acasă, după ce trec prin toate vămile, reale sau simbolice, pierd totul, viaţa inclusiv, e liantul filmului. În locul dintre, schimbarea e posibilă, dar numai în rău. Cînd legile mitice şi cele ale derizoriului local (corupţia vameşilor...) se suprapun, personajele nu mai au nici o soluţie. Ele sfîrşesc ca exponate în muzeul local.
 

Inegal, şi nu întotdeauna găsind cele mai adecvate rezolvări cinematografice, filmul lui Cornel Gheorghiţă rămîne interesant. Şi novator: încearcă să ofere o altă posibilă viziune asupra lucrurilor decît cea cu care ne-am obişnuit în ultimul timp.





 Toate articolele despre Europolis


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Iaromira Popovici


Alte articole

 La un an de la lansarea în România,  Europolis adună premii la festivaluri internaţionale de film, Comunicat de presă
 Un basm cinematografic pentru oameni în toată firea - Europolis, Speranţa Rădulescu
 Ocultisme - Europolis, Andrei Gorzo
 Retina şi sufletul - Europolis, Irina Mavrodin
 Realism magic: nici realist, nici magic - Europolis, Iulia Blaga
 Toate articolele despre Europolis


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer