Nu neglijaţi dumnezeuldeadouazi! - Dumnezeul de a doua zi

El are nişte pantofi sport verzi şi merge apăsat. Nu-i văd faţa când îl depăşesc cu bicicleta, pentru că poartă o pălărie din fetru, neagră, cu boruri scurte, care are pe ea nişte panglici colorate. Ajunge înaintea mea în faţa teatrului, eu fac un ocol să îmi iau o apă, de două zile am gâtul hârşâit, cred că am răcit. Ea e deja acolo - cu părul lung, drept şi cu o privire pierdută. Nu au mai mult de 22 de ani, par potriviţi împreună, sunt asortaţi şi coloristic. În sală stau vizavi de mine, se ceartă, ea ridică vocea şi gesticulează mult, el o roagă să se dea mai încolo, că e mai mult loc. Se mută îmbufnată. Începe spectacolul. Ea plânge.
 
Mi-e de ceva vreme foarte drag de Mimi Brănescu. Aşteptam ca un copil Crăciunul, să se deschidă stagiunea la ACT, să văd piesele pe care le-a scris şi pe care le-am ratat anul trecut. În seara asta s-a jucat Dumnezeul de a doua zi, cu Mirela Oprişor şi Vlad Zamfirescu.
 
La piesele scrise de Mimi se joacă de fapt mai multe spectacole în acelaşi timp. E cel de pe scenă şi sunt toate celelalte din sufletele spectatorilor. Îmi place că, spre deosebire de alte săli, la ACT poţi să îi observi pe ceilalţi. Îţi dai seamă din gesturile lor, râsetele seci sau cu poftă cum şi cât se recunosc în text. Ea plânge mocnit tot spectacolul. Abia se uită la ce se întâmplă pe scenă. Îi privesc cu coada ochiului şi ea îşi pleacă privirea. Hoţeşte o priveşte şi el, dar nu îi spune nimic. Ce dureroase sunt certurile astea în public, când nu poţi să laşi totul şi să îţi ceri iertare. Le-aş spune că mâine va fi iar bine, dar pe scenă se derulează textul la două glasuri.
 
Îmi plac mult replicile naturale, aceeaşi naturaleţe pe care am găsit-o de fapt şi în Marţi, după Crăciun. Râd cu poftă, zgomotos, dar nu sunt singura. De partea cealaltă, el doar zâmbeşte amar, ea se uită pierdută în podeaua cernită cu ceva nisip. Finalul mă regăseşte însă plângând. Şi eu am neglijat dumnezeuldeadouazi. Viaţa asta a noastră, trăită şi de necunoscuţi pe alocuri inventaţi, poate nu e ce am vrea să fie, dar măcar e. Să mergeţi să vedeţi cum uneori iubirea nu se termină, ci se ia.