Două premiere ale unor coproducţii europene, avînd la bază poveşti mai vechi (una inedită, alta foarte cunoscută), încearcă să abordeze o temă uzată (eterna putere a magiei şi a imaginaţiei de a transcende realitatea ternă) într-un mod atractiv pentru spectatorii de azi. Primul film îşi atinge ţinta, al doilea eşuează lamentabil.
Jacques Tati, unul dintre cei mai importanţi actori şi regizori comici din istoria cinematografului mondial, a murit în 1982, la 75 de ani, lăsînd în urmă două proiecte neterminate. Unul din acestea este L'Illusionniste / Iluzionistul un scenariu de sertar datînd tocmai din 1956, pe baza căruia Tati ar fi vrut să realizeze un film în care rolurile principale să fie interpretate de el şi de propria sa fiică, Sophie Tatischeff. Sau cel puţin aşa sună ipoteza animatorului şi cineastului francez Sylvain Chomet (Bătrîna doamnă şi porumbeii, Tripletele din Belleville). De fapt, motivaţia scrierii scenariului este învăluită în mister: există, de pildă, voci care afirmă că Tati încerca o reconciliere cu prima sa fiică, Helga Marie-Jeanne Schiel, pe care o abandonase de mic copil, pentru a-şi întemeia o nouă familie.
Cert este că, în 2000, după ce a văzut primele imagini ale animaţiei The Triplets of Belleville (2003), Sophie Tatischeff i-a trimis L'Illusionniste lui Sylvain Chomet. Cei doi nu au mai apucat să discute despre scenariu, pentru că regizorul era concentrat asupra filmului său, iar Sophie şi-a urmat tatăl în octombrie 2001. L'Illusionniste a devenit noul proiect al lui Chomet, care, într-un interviu, mărturisea un motiv personal pentru a realiza acest film: ca şi Tati, are o fiică care trăieşte departe de el, pentru că părinţii ei sînt despărţiţi.
Mai credeţi în magie?
După cinci ani în care regizorul francez şi echipa sa au lucrat la proiect, L'Illusionniste, copoducţie anglo-franceză dedicată lui Sophie Tatischeff, a avut premiera mondială la Berlinala de anul acesta. Protagonistul filmului este un Tati animat - un bărbat între două vîrste, deşirat şi aplecat de spate, cu mersul uşor în derivă -, lipsit însă de trenciul, pălăria, umbrela şi pipa domnului Hulot, cel mai cunoscut personaj al acestuia; mai mult, "magicianul" de pe ecran poartă numele real al magicianului ecranului, Tatischeff.
În Parisul anului 1959, unde începe (în alb-negru) povestea animată, iluzionistul este un artist de music-hall, a cărui glorie pare de mult apusă. Cum publicul şi-a pierdut interesul pentru scamatoriile sale, el este nevoit să plece la Londra. La Royal Music Hall, numărul său obişnuit vine după un concert al unui popular grup rock'n'roll, Billy Boy and the Britoons, iar sala arhiplină de fane isterizate se goleşte instantaneu la pauză. Aşa că iluzionistul e nevoit să-şi caute publicul în altă parte. După alte cîteva experienţe eşuate, ajunge să-şi prezinte trucurile într-un han dintr-un sătuc de pe o insulă scoţiană. Aici, spre surprinderea şi încîntarea sa, reacţiile privitorilor sînt entuziaste - însă explicaţia stă mai degrabă în sosirea electricităţii pe insulă decît în măiestria iluzionistului. Totuşi, el îşi găseşte şi o fană adevărată: Alice, o tînără săracă şi fără familie. Aceasta, convinsă că scamatoriile sale sînt magie veritabilă, decide să-l urmeze în călătorie.