Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Orient Express

Telenovele cinematografice


Cultura, octombrie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Două dintre filmele româneşti lansate anul acesta pe marile ecrane au în comun filonul melodramatic, aproape telenovelistic, de la care se inspiră. Primul este Damen tango de Dinu Tănase, care a avut premiera acum câteva luni şi care a marcat revenirea în cinematografe a regizorului după vreo două decenii de absenţă. Al doilea este recent lansatul Orient Express al lui Sergiu Nicolaescu, regizorul autohton cel mai prolific şi cel mai popular din perioada comunistă.

Ambele filme sunt construite în jurul unui personaj central, care apare la două vârste ale sale. În Damen Tango, acesta este profesorul universitar doctor Alexandra (Maia Morgenstern), care a fost căsătorită vreo 21 de ani cu Mircea Popescu (Horaţiu Mălăele), şi el un intelectual de marcă, ajuns afacerist prosper după '89. Corina (Andreea Bibiri) a fost cea mai bună prietenă a Alexandrei o perioadă chiar şi mai lungă, numai că i l-a furat pe Mircea şi i-a devenit cel mai mare duşman. În Orient Express, eroul este prinţul Andrei Morudzi, interpretat succesiv de Dan Bittman şi de Sergiu Nicolaescu. În jurul prinţului se învârtesc o mulţime de femei. Din perioada rememorată a tinereţii se detaşează Isabelle Benny (Ioana Moldovan), iar în prezentul acţiunii prinţul este disputat de o fostă amantă din urmă cu 20 de ani, baroana văduvă Amalia Frunzetti (Maia Morgenstern) şi de actuala amantă, croitoreasa-fostă balerină Carmen Ionescu (Daniela Nane).

După cum observaţi, există în ambele filme un triunghi amoros, în care două femei se luptă pentru dragostea unui bărbat; acesta, deşi îmbătrânit, se pare că nu şi-a pierdut farmecele de cuceritor. În fiecare triunghi amoros intervine un element exterior, care ajută la dezvoltarea conflictului. În Damen Tango, la nouă ani după moartea lui Mircea (care rămâne însă viu pentru ambele femei), Corina se căsătoreşte cu avocatul Bogdan (Mihai Călin). În Orient Express, Ana Criveanu (Imola Kezdi), fata şefului de gară, abia întoarsă de la pension, îl cunoaşte pe misteriosul prinţ şi îi cade victimă.

Acum elementul melodramatic ia amploare. Pentru că, la Dinu Tănase (co-scenarist, alături de dramaturgul Radu F. Alexandru), Corina şi Bogdan se cunosc în nişte circumstanţe foarte bizare. Pe scurt, maşina în care se aflau Corina (la volan) şi Mircea se ciocneşte de cea a tatălui lui Bogdan; cei doi bărbaţi decedează în urma impactului. Astfel, Bogdan ajunge să se însoare cu femeia care i-a omorât tatăl, care la rândul său l-a omorât pe iubitul Corinei. La Sergiu Nicolaescu (co-scenarist, alături de Ioan Cărmăzan şi Corneliu Dragomirescu), tânăra domnişoară de pension se sinucide după ce prinţul o refuză, iar acesta, plin de remuşcări, o urmează (aparent) în nefiinţă.

Care sunt sursele de inspiraţie ale celor două filme? În Damen Tango, scenariştii au încercat să altoiască pe sol autohton unele elemente de melodramă senzaţională preluate de la Pedro Almodovar (dacă nu chiar din telenovele), dar ele se potrivesc în filmul nostru ca nuca în perete. Diferenţa este că, dacă Almodovar vede în orice caz psihic un om, eroina paranoică a lui Dinu Tănase şi-a pierdut complet umanitatea. Ca şi în cazul melodramei ieftine, nici scenele de thriller nu prea i se potrivesc filmului (de altfel, se ştie că regizorii români sunt deficienţi la acest capitol). Fiind evidentă calitatea dramatică a poveştii, s-ar fi putut renunţa la aceste secvenţe - exagerate şi prost realizate - pentru a concentra mai mult atenţia asupra personajelor; am fi avut poate parte de o dramă psihologică acceptabilă.

În schimb, Sergiu Nicolaescu a visat să ofere o replică românească a Ghepardului. Numai că distanţa dintre creatorul comisarului Moldovan şi Luchino Visconti este cam la fel de mare ca aceea dintre Tudor Teodorescu-Branişte (autorul romanului Prinţul, care a servit drept sursă de inspiraţie filmului) şi italianul Giuseppe Tomasi di Lampedusa. Un cronicar se întreba pe bună dreptate ce filme a mai văzut Sergiu Nicolaescu în ultimul timp. Cred că regizorul, care i-a adăugat cărţii menţionate numeroase elemente fantastice, s-a oprit din vizionarea noutăţilor cam pe la The Sixth Sense (1999) al lui M. Night Shaymalan, de la care a preluat schema narativă a mortului care nu e mort, dar care de fapt e mort. Diferenţa este că în filmul american exista o singură fantomă, care putea fi văzută de o singură persoană, în timp ce finalul filmului lui Sergiu Nicolaescu, de-a lungul căruia prinţul revenit la viaţă (să-şi spele păcatele sau să săvârşească altele noi?) discută atât cu alte stafii, cât şi cu cei încă în viaţă (oare?), lasă spectatorul complet confuz (până la urmă, cine este mort şi cine este viu?). În plus, se ştie că fantomele nu îmbătrânesc; or, diferenţa de vârstă dintre "prinţul" Sergiu Nicolaescu şi "prinţul" Dan Bittman pare chiar mai mare de 16 ani, cât prevede scenariul - să înţeleg de aici că la Sergiu Nicolaescu morţii îmbătrânesc mai repede? Aceasta este doar una dintre numeroasele incongruenţe şi ambiguităţi ale acestui Ghepard încrucişat cu The sixth sense.

Nu am de gând să psihanalizez cele două filme, deşi, mai ales în cazul lui Sergiu Nicolaescu, nu ar fi deloc dificil sau lipsit de interes (în Orient Express, graniţele dintre regizor-scenarist-actor-narator-erou sunt foarte estompate pentru spectator). Trebuie să remarc însă că, dacă tinerii regizori se îndreaptă către comedie, fie ea şi dramatică (vezi şi recentele debuturi ale lui Napoleon Helmis şi Cătălin Saizescu), membrii "vechii gărzi" par să opteze acum pentru (melo)dramă, în speranţa cuceririi facile a publicului iubitor de telenovele. Nu pot generaliza, cu atât mai mult cu cât există şi o excepţie notabilă: Lucian Pintilie, care, din punct de vedere artistic, are aceeaşi vârstă ca şi "lupii tineri". Din păcate, aceste telenovele cinematografice nu reprezintă un motiv de mândrie pentru filmul românesc şi desemnarea lui Orient Express să ne reprezinte în cursa pentru Oscar, în detrimentul lui Lucian Pintilie şi a talentaţilor debutanţi Titus Muntean şi Călin Netzer, mi se pare şi mie, ca şi membrilor Asociaţiei Cineaştilor din România, "o decizie scandaloasă şi imorală". Dacă personajul Andrei Morudzi este declarat în film "un om împotriva timpului", Sergiu Nicolaescu a ajuns din păcate un regizor împotriva timpului, iar câmpul cinematografic românesc, după ce s-a privit în oglindă, trăieşte acum "începutul adevărului".



 Toate articolele despre Orient Express


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihai Fulger


Alte articole

 Orient Express - Un film despre Sergiu Nicolaescu, Iulia Blaga
 Morudzi vs. Salina sau despre Nicolaescu, acest Visconti al românilor - Orient Express, Laurenţiu Brătan
 Iubire de sine - Orient Express, Andrei Gorzo
 Orient Express-Sergiu Nicolaescu iese cu o nouă producţie, Iulia Blaga
 Orient Express - scurt sinopsis, Distribuitor Media Pro Pictures
 Toate articolele despre Orient Express


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer