Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu

O încercare de acceptare a trecutului - Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu


Film Menu, decembrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Individul, martor al istoriei
 
Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu încheie trilogia pe care Andrei Ujică a consacrat-o reflecţiei asupra perioadei comuniste şi a momentului de desprindere de această epocă. Cineastul a început seria în 1992 cu Videograme dintr-o revoluţie, realizat împreună cu Harun Farocki, şi a continuat-o cu Out of the Present, apărut în 1995. Toate cele trei filme abordează evenimentele istorice din perspectivele martorilor unor momente ce aveau să schimbe profund societatea. În colajele pe care le realizează din filmările de arhivă şi filmările de amatori, Ujică jonglează cu ficţiunea şi autenticitatea faptului surprins, obţinând astfel un discurs rafinat despre puterea imaginii.

Videograme dintr-o revoluţie reunea, pe lângă filmările oficiale transmise de televiziune în timpul Revoluţiei din 1989, filmări din culise - momentele de pregătire a comunicatelor transmise în direct - şi imagini ale amatorilor, filmate în diferite locuri din Bucureşti pe durata desfăşurării evenimentelor. Toate aceste instantanee, valoroase în sine, adunate, nu pot crea o unitate sau un sens asupra lucrurilor petrecute, ci înfăţişează o realitate confuză, fragmentară, în care există tot atâtea adevăruri, câte secvenţe filmate. Lungmetrajul următor, Out of the Present, documenta, de asemenea, sfârşitul perioadei comuniste - în Rusia de această dată - şi dezbinarea Uniunii Sovietice. Evenimentele erau prezentate aici din perspectiva lui Sergei Krikalev, un cosmonaut plecat în spaţiu în vara anului 1991 şi aterizat în ţara sa un an mai târziu, într-o cu totul altă realitate decât cea lăsată în urmă. Subiectul îi lăsa autorului libertatea să intervină printr-un comentariu puternic liricizant: imaginile din nava spaţială prezentau un timp în suspensie, echivalent al acţiunilor umane cotidiene, precum mâncatul sau deplasarea dintr-un loc în altul, în lipsa forţei gravitaţionale; melancolia vieţii în cosmos era sporită de peisajele imense şi uniforme.

În opoziţie, imaginile de actualitate din Rusia, pe care Ujică le interpune, au un suflu viu, de dezmorţire. Dacă în Out of the Present cineastul suprapunea imaginilor filmate chiar de protagonistul lor, cosmonautul Sergei Krikalev, un comentariu ce-i aparţinea, compus special pentru film şi prezentat drept însemnări din jurnalul personajului, în Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu Andrei Ujică merge şi mai departe în manipularea şi subiectivizarea punctului de vedere. Filmul este conceput ca o pledoarie fictivă, atribuită lui Ceauşescu, prin care acesta încearcă să se apere în faţa acuzaţiilor ce i-au fost aduse la proces.  
 
Pentru a se explica şi pentru a înţelege situaţia, Ceauşescu imaginat de Ujică îşi confruntă propria imagine - felul în care a putut fi receptat de-a lungul celor douăzeci şi cinci de ani în care a fost conducător al ţării - în filmările al căror subiect era. De aceea, această "autobiografie" conţine, în cea mai mare parte, imagini oficiale, foarte cunoscute. Apar aici toate momentele cheie din parcursul lui politic: de la înmormântarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej - unde Ceauşescu a purtat sicriul fostului conducător şi a ţinut un discurs -, alegerea sa ca secretar general al partidului, poziţia luată în august '68, când armata sovietică a invadat Cehoslovacia, vizita lui Nixon în România, vizitele făcute în China şi Coreea de Nord, apoi vizita în Anglia, mobilizarea la cutremurul din '77, inaugurarea şantierului Casei Poporului.

Însă, pe lângă imaginile emblematice, Ceauşescu mai apare în filmul lui Ujică în filmări de la manifestaţiile de 1 Mai şi 23 August din diverşi ani, congrese şi aniversări ale partidului, conferinţe internaţionale, partide de vânătoare, volei, plimbări cu sania. Înregistrările din Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu  sunt organizate în ordinea cronologică a întâmplării evenimentelor, cu mici abateri, cea mai evidentă dintre acestea fiind constituită de trecerea de la imaginile ce îl prezentau pe liderul politic la cea de-a şaizecea aniversare, în 1978, la petrecerea organizată în 1973, atunci când împlinea cincizeci şi cinci de ani. Această disonanţă se produce din cauza faptului că povestea din film este narată de însuşi protagonistul ei, personajul-Ceauşescu care, rememorându-şi viaţa, nu o face în mod obiectiv, ca în manualele de istorie, ci după anumite asocieri de idei, legături spontane ce se produc în mintea sa.

Astfel, viaţa lui este povestită în capitole tematice. Iar mai înainte de capitolul care începea cu aniversările, fusese plasat capitolul "vizite", care începea în 1971, cu vizita în China, apoi vizita în Statele Unite ale Americii, în 1976, vizita în Marea Britanie, în 1978. Tot în acest capitol erau cuprinse şi schimbările pe care Ceauşescu le-a făcut în ţară, ca urmare a ideilor strânse din călătorii: "Tezele din iulie", inspirate lui Ceauşescu de Revoluţia Culturală Chineză şi chiar autoproclamarea sa ca "preşedinte", titlu luat după modelul occidental, în încercarea de a-şi forma o imagine aparte faţă de cea a conducătorilor sovietici. Încheind cu această bucată din viaţa sa, naratorul se întoarce asupra acelor ani dintre 1971 şi 1978, marcaţi de cele două aniversări, cu amintiri ce nu sunt legate atât de strâns de contactele cu străinătatea.

Naratorul devine sumbru, iar memoria lui scoate la iveală episoadele dificile din această perioadă, pe care le îmbină autocompătimitor: marea inundaţie şi cutremurul din 1977, moartea mamei lui, Congresul al XII-lea al partidului, la care Constantin Pârvulescu a condamnat realegerea lui Ceauşescu în funcţia de preşedinte. Chiar şi atunci când priveşte evenimentele în ordinea în care acestea s-au desfăşurat, naratorul imprimă o notă dominantă, prin momentele pe care le selectează. Anii '60 îi apar senini: îl vedem la serbări la care se dansează "Periniţa", în mijlocul mulţimii, la un bâlci de 1 Mai, ţinta uralelor la discursul prin care refuza ca armata română să se alieze celei sovietice pentru invadarea teritoriului cehoslovac în vara lui '68. În contrast, personajul trasează anii '80 ca mohorâţi: atmosfera ploioasă din timpul inspecţiilor pe şantierul Casei Poporului sau la unităţile de panificaţie din Bucureşti. În imaginile din această perioadă, Ceauşescu apare înconjurat de foarte puţini oameni, excepţie făcând momentele în care este prezent la întruniri politice. În urma introspecţiei, Ceauşescu - personajul lui Andrei Ujică - se consideră (sau încearcă să se convingă de aceasta, din moment ce analiza şi-o face doar pe baza probelor filmate) un vestitor al păcii, care a întreţinut relaţii amiabile atât cu statele socialiste, cât şi cu ţările din Vest şi o persoană realizată care, pornind din pătura socială cea mai de jos, a ajuns în contact cu cele mai mari rafinamente pe care lumea le putea prezenta.
           
Îndrăzneala discursului cinematografic
 
Proiectul lui Ujică conţine un paradox: pe de-o parte, faptul că imaginile sunt înşiruite fără suportul unui comentariu din off şi lăsate în scene lungi pare a elibera imaginile şi chiar istoria de interpretările exhaustive. Sunt arătate aici imagini care au circulat îndelung şi cărora le-au fost atribuite, de-a lungul timpului, diverse explicaţii care, prin acumulare, le-au secat de conţinut. Comentariul suprapus imaginii este, în sine, un procedeu legitim, mai ales în cazul documentarelor de televiziune, al căror prim rol este informarea. Însă acest mod de a prezenta clar un subiect, instructiv, prezintă riscul anihilării faptului real, în favoarea unei teze. Astfel se întâmpla şi într-un documentar produs în 1991 de BBC, realizat de Edward Behr (jurnalist francez şi corespondent Reuters) şi difuzat în mai multe rânduri de televiziunile din România. Ceauşescu - Ascensiunea şi decăderea lui îşi propunea să demonstreze faptul că Ceauşescu nu avea calităţile necesare unui conducător, ajungând prin oportunism să ocupe această poziţie, însă decăderea sa era iminentă. Jurnalistul adună dovezi în favoarea afirmaţiilor sale, dezvăluie felul în care liderul politic a profitat de ocazii pentru a se impune şi şi-a falsificat trecutul, astfel încât să corespundă cu imaginea pe care dorea să o propage despre sine.

În demersul său însă, Bahr ajunge să afirme, spre exemplu, despre atitudinea adoptată de Ceauşescu în august '68 că ar fi fost o "lovitură de maestru", "cartea cea mare pe care a jucat-o"; această interpretare a unui Ceauşescu de o inteligenţă perversă, la momentul respectiv, este  discutabilă.  De aceea, faptul că Ujică păstrează bucăţi lungi din înregistrările de arhivă în filmul său avantajază secvenţele prezentate, în parte. Însă nu acesta este felul în care a fost conceput şi în care funcţionează Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu. Dacă, la începutul lui, filmul poate satisface curiozitatea unor spectatori de a vedea imaginile istorice neîntrerupte prin montaj şi necomentate, devine repede evident faptul că miza e în altă parte, în unitatea colajului; iar acesta este profund subiectiv. Andrei Ujică imaginează felul în care dictatorul a înţeles şi s-a raportat la istorie. Din această cauză, filmul nu prezintă starea de sărăcie din ţară în acea perioadă, ci doar locurile îngrijit amenajate înainte de vizita conducătorului, procesiunile impresionante de întâmpinare, spectacolul construit în jurul conducătorului. Introducându-şi spectatorii în lumea fabuloasă a lui Ceauşescu, cineastul le cere, totodată, maturitatea şi cunoştinţele de istorie care să-i ghideze pe acest teren alunecos.

Şi prin filmele realizate anterior, dar în special prin Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, Andrei Ujică poate fi privit ca singurul autor de film non-ficţional (probabil ar fi mai potrivită în cazul filmelor lui denumirea de "eseu" sau de "experiment audiovizual") care se aliniază Noului Val din cinemaul românesc. Filmele sale prezintă, de asemenea, experienţele şi subiectivitatea individului raportate realităţii sociale sau contextului istoric. Tonul lui Ujică, ca şi al celorlalţi regizori ai Noului Val, atunci când subiectul face referire la epoca comunistă, sugerează o încercare de acceptare a trecutului, într-un discurs ce nu-şi propune să condamne greşelile perioadei respective. Marea îndrăzneală a lui Ujică în Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu este, însă, de a-şi fi expus raţionamentul nu într-un film cu personaje fictive, ci asupra imaginii lui Ceauşescu, personalitate atât de detestată încă.




 Toate articolele despre Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu


0 comentarii

Spacer Spacer