(ultimul număr din revista HBO - Dec 2010)
4 ani, 9 luni şi atât. Din ianuarie 2011, revista HBO tipărită pe hârtie dispare. Se va regăsi poate online. În ce formă? Surpriză.
De fiecare dată când mă duc să plătesc abonamentul la UPC aud voci care se interesează dacă a apărut Revista HBO. Nu ştiu dacă respectivii o citesc din doască în doască. Sau dacă îi interesează doar programul. Poate sunt de modă veche şi nu au internet. Poate le place să-şi noteze în avans ce vor să vadă şi să ţină revista la îndemână, lângă televizor...
Acum că scriu pentru ultimul număr mă gândesc la cei care vor pleca dezamăgiţi şi cu mâna goală. Mă mai gândesc la prietenul meu din Australia căruia sora lui din Bucureşti îi trimite lună de lună revista, de bună seamă nu pentru program ci pentru a mai afla ce se întâmplă în lumea cinematografică din ţară. Şi mai ales mă gândesc la destinul nefericit al revistelor de cinema româneşti şi la viaţa lor scurtă.
Nu pot şi nu vreau să mă împac cu ideea că Galaxia Gutenberg ar fi pe cale de extincţie. În fond librăriile gem de cărţi, iar chioşcurile sunt pline de reviste, care mai de care mai glossy. Ceea ce înseamnă că nu au dispărut nici fascinaţia hârtiei veline, nici atracţia mirosului de cerneală tipografică, nici plăcerea răsfoitului, nici senzaţia de răsfăţ atunci când stai tolănit în pat cu o stivă de reviste alături. Bănuiala că toate acestea ar fi doar nostalgii ale unor generaţii "expirate" mi-a fost infirmată de colegi mult mai tineri precum Mihai Chirilov, el însuşi împătimit şi talentat făcător de reviste, sau Andrei Creţulescu, căruia îi aparţine iniţiativa transformării programului HBO în revistă.
Din păcate, în România, există nenumărate publicaţii despre sex, despre fenomene paranormale, de modă, de decoraţiuni interioare, de tratamente naturiste, de cancan, etc. şi nicio revistă de cinema. Fie ea de popularizare sau cu oarece pretenţii de specialitate. De-a lungul ultimilor 20 de ani, s-au născut şi au decedat pe rând, chiar şi atunci când se ascundeau sub alte firme, ca de pildă "Re:Publik. Revistă de cultură urbană". Ne-am întristat, ne-am indignat, am protestat - "Până şi Bulgaria are vreo trei!" -, am căutat explicaţii. Deocamdată, degeaba.
De aproape cinci ani, de când programul HBO a fost completat cu rubrici fixe şi a devenit revistă, am scris lună de lună despre filmul românesc. "Plăteşte pe unde a păcătuit!" ar putea zice aceia care ştiu că înainte de \'89, cu excepţia rubricii "Cronica imaginii" pe care am ţinut-o ceva vreme la revista Cinema, m-am atins rare ori de acest domeniu. "Şmecheră!" ar putea exclama alţii, pentru că în 2006 eram în plin boomal Noului Val. Cine ştie, poate că au dreptate cu toţii!? Un lucru este însă sigur. Această rubrică m-a împrietenit definitiv cu filmul românesc şi e păcat că trebuie s-o abandonez tocmai acum când ar fi atâtea lucruri de atacat. Iată câteva de sezon.
Despre Cristian Mungiu în ipostaza de producător şi organizator de evenimente (în detrimentul carierei sale de creator, aş zice eu). Ce înţeleg românii din filmul lui Ujică, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, în timp ce străinii îi dau Marele premiu la Bergen (oare ei or fi înţeles ce trebuie?). Ce vom vedea pe ecrane în 2011 când e de aşteptat să se simtă efectele absenţei concursului de proiecte CNC în 2009. Un portret Cristi Puiu, personaj fascinant şi uneori contradictoriu dacă suprapunem universul artistului cu declaraţiile sale ca persoană publică. Regizorul-producător, necesitate şi handicap. Etc. Poate că e momentul ca toate astea să-şi afle locul într-o revistă de cinema românesc online. Dacă se poate bilingvă. E o provocare. Cine se încumetă?
La urma urmei n-are rost să ne văicărim. Să sperăm că va fi timp, spaţiu şi inspiraţie pentru toate.