Fumul, imaginea celor trei camere, cufărul în care se piteşte Lili, măsuţa de lemn cu trei picioare, dansul lui Viktor şi vorbele lui lumea e acolo, plină de posibilităţi... toate astea şi altele, mai multe, ţi se învârt în cap.
Eşti bântuită şi baţi străzi alandala şi te chinui să le pui pe toate în ordine. N-ai putut să iei cu tine şi coerenţa lumii ăleia. Îi simţi doar fisurile. Durerea. Duioşia.
Şi-atunci te plimbi aşa. Cu Viktor. Împiedicat şi îmbrobodit, îţi bolboroseşte ceva despre trenurile de marfă care-i circulă prin cap şi despre lămâia pe care o mânca în copilărie, împreună cu sora lui.
Cu Lili şi Pipi dansând halucinant pe lângă tine.
Cu Nymse cea zbârlită. Ai vrea să îi spui ceva dar nu ştii cum, nici măcar un bilet pe care să i-l strecori în ghiozdanul-cutie de poştă nu poţi să-i scrii. Aşa că taci şi tu şi aştepţi să treacă.
Cu Axel. E drept, lui i-ai da vreo doi pumni pentru că o iubeşte dar nu o iubeşte pe Nymse.
Cu Toader. Timid şi încurcat, înşiră o întreagă teorie despre nişte fire invizibile care-i leagă pe oameni.
Te plimbi şi cu un fel de mască-spirit după tine. Îi (supra)veghea pe ei acolo şi simţi că te (supra)veghează şi pe tine. Pentru că eşti de-a lor. Ştii si tu câte ceva despre boală, singurătate şi iubire. Lehamite şi râs. Şi mai ales despre dorinţa aia puternică de afecţiune. O dorinţă care te face să simţi că explodezi uneori.
Şi totuşi: ei se salvează vorbind, râzând, dansând. Nu pocnesc ca nişte baloane umplute cu prea mult heliu. La fel, nici tu. Te plimbi în continuare, şi te cuprinde aşa, un fel de linişte. În urma ta, 7 fire - legate de 6 personaje şi un regizor - care ţi-au devenit foarte dragi.