La MARGINE, acolo veţi ajunge, dacă porniţi pe drumul deschis de Radu Afrim, odată cu venirea pe lume a spectacolului de la Sf. Gheorghe. Numai cu trupa lui Andrei Mureşanu, aflată mai mult ca niciodată la MARGINE / LIMITĂ, acest regizor putea construi o lume a fiinţelor umile care trăiesc ca şi cum ar fi centrul universului. Spune-mi cu cine eşti vecin ca să-ţi spun pentru ce te-ai născut. Cele şapte personaje din Mai întâi te naşti sunt toate vecine cu stelele căzătoare ce zboară pe la urechile lor şi par a fi venit pe lume doar pentru a ne spune poveşti ciudate despre VECINĂTATE. Vecinătatea cu iubirea, care le poate ieşi oricînd în întîmpinare, în valuri-valuri, şi uite aşa te poţi naşte pentru a gusta din farmecul discret al dragostei printre boscheţi. Vecinătatea cu boala, care şchiopătează, micşorează, însingurează, filozofează. Vecinătatea cu viaţa, care se cere trăită, pur şi simplu, mai ales atunci cînd te îmbolnăveşti de iubire şi descoperi că te afli în toiul procesului de dispariţie.
E greu să faci comedie cu personaje care se mişcă în vecinătatea unor teme ce sună destul de grav, dar Radu Afrim a mizat tocmai pe substanţa paradoxală a comicului din scriitura danezei Line Knutzon. Fiinţe lirice, personajele din Mai întâi te naşti sunt un amestec ciudat între candoare şi neobrăzare, defulare şi înfrînare, duioşie şi nebunie, melancolie şi veselie, înţelepciune şi imperfecţiune. Mai ales între înţelepciune şi imperfecţiune. Deşi pline de handicapuri, toate aceste stranii apariţii slobozesc fiecare cîte un adevăr răvăşitor despre misterele vecinătăţii lor. Mai rămîne de spus doar că toate poveştile ciudate despre vecinătate se derulează ca secvenţele unui trăsnit film suprarealist, aşadar, cu Mai întâi te naşti, discursul artistic al lui Radu Afrim a ajuns periculos de mult în vecinătate, în vecinătatea cinematografiei.