Adevăruri supraponderale - XXL (Fat Pig)

XXL (Fat Pig), spectacolul Teatrului Act din București, este fermecător prin simplitatea directă a mijloacelor sale. Teatrul Act se menține pe traseul său special, consolidând un repertoriu în care au acces doar textele foarte bune, doar actorii preocupați de teatrul viu, necosmetizat.

Un slăbănog simpatic (Tom - Tudor Istodor) se îndrăgostește de o bibliotecară plinuță (Helen - Raluca Vermeșan). Se cunosc într-un restaurant corporatist (termen peiorativ pentru cantină muncitorească). El o acceptă așa cum e, îi complimentează zâmbetul și mâncarea; ea îi tolerează, din start, toate prejudecățile. Un început normal, al unei relații care capătă consistență într-o lume populată, deocamdată, doar de două personaje.

Ieșirea din bula de aer care îi izolează de ceilalți este însă adevăratul test pentru relația lor. Helen a decis că este timpul să se simtă bine în corpul ei, își știe dimensiunile, știe cât poate mânca și din ce motive. Tom încearcă să digere preconcepțiile care îi hrănesc slăbiciunea. Își tăinuiește cât poate de mult relația, de teamă să nu fie ridiculizat de colegii săi: Carter (Vlad Zamfirescu) și o "fostă", Jeannie (Irina Velcescu), o contabilă trasă prin inel, care tânjește să se logodească și acum cu Tom.

Piesa americanului Neil LaBute îi pune pe oamenii obișnuiți în situații obișnuite, le furnizează personajelor replici care îi stau publicului pe limbă și este un studiu nepretențios, dar puternic, care analizează lipsa de fermitate a unui om bine intenționat, dar incapabil să-și reprime o anumită formă de rasism. Societatea are reguli în care ambalajul prevalează. Judecata se face la primul strat, iar conținutul este demonetizat. În acest context deloc favorabil, Tom este tentat să sacrifice lucrul cel mai important, doar pentru a nu-și crea probleme de imagine.

Narațiunea simplă nu-ți distrage atenția prin artificii de stil și te ține conectat mereu la firul logic al argumentelor. În replici vii și câteodată neașteptate, Neil LaBute înșiră toate evidențele care fac din cele trei personaje aparent normale, din Tom, Carter și Jeannie, trei personaje inadaptate. Agresorii morali sunt, de fapt, victimele. Vindecată prin autoironie, Helen este singura capabilă să facă parte dintr-o societate sănătoasă, în care ar trebui să primeze toleranța și bunul-simț.

Comedie, când nu e dramă

Tudor Istodor este foarte convingător în rolul lui Tom, tânărul îndrăgostit, posesorul unei coloane vertebrale "incerte", care câștigă și pierde bătălia cu stereotipurile. În rolul lui Carter, Vlad Zamfirescu împletește perfect rânjetul sardonic cu grobianismul și curiozitatea infantilă. Raluca Vermeșan și Irina Velcescu se completează de la distanță, cu două roluri împlinite ca efect și ca intensitate.

Iar regizorul Cristi Juncu se păstrează pe linia teatrului său făcut din linii simple, dar care au mereu în esența lor ceva autentic, inspirat și original. Text sclipitor, comentariu social, dar și comedie pură, piesa lui Neil LaBute este o demonstrație că forța prejudecății naște "monștri" cărora le convine de minune propria condiție.