Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  XXL (Fat Pig)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O altfel de poveste cu Ilene Cosânzene - XXL (Fat Pig)


octombrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Din capul locului trebuie să afirm că pentru mine spectacolul XXL (Fat Pig) de Neil LaBute a fost ca o mână pe care Dumnezeu mi-a pus-o pe cap. Am avut şansa să fiu îndrumată de către un regizor extrem de fin în lucrul cu actorul, precum este Cristi Juncu, un om extrem de blând şi care atunci când rosteşte cuvinte parcă "vorbeşte de dragoste". Iar când intri într-o echipă ca cea din care fac parte în acest spectacol trebuie să fii măcar la nivelul colegilor de distribuţie. Eu nu eram. A fost nevoie de multă răbdare şi de generozitate din partea partenerilor mei şi pentru acest fapt nu pot să fiu decât recunoscătoare că am întâlnit oameni atât de darnici şi cu un spirit colegial atât de dezvoltat.

Să încep totuşi cu începutul. Totul s-a întâmplat spontan. O prietenă comună a mea şi a lui Vlad Zamfirescu m-a sunat să-mi spună să-i trimit CV-ul meu şi nişte poze, iar ea îmi va trimite un text pentru o probă. Pe loc mi s-a făcut extrem de frică, eu nu am prea participat la audiţii, castinguri şi alte competiţii de acest gen. În foarte scurt timp am primit şi textul. În versiunea iniţială era numit Grasă ca porcu'. M-am speriat, m-am enervat, m-a indignat şi pentru o jumătate de oră am refuzat să citesc textul care-mi fusese trimis. Mă rodea totuşi curiozitatea şi parcă vroiam să descopăr dacă pot să mă răzbun pe autorul textului pentru o astfel de jignire. Însă după ce am citit textul mi-am dat seama că eu fusesem cea păcălită, că tocmai frustrarea mea, a unui om supraponderal, era vizată prin titlul atât de agresiv. Ce mi-a fost dat să citesc s-a dovedit a fi ceva special, o partitură dramaturgică subtilă şi savuroasă, spumoasă precum o şampanie scumpă şi presărată pe alocuri cu mici picături de melancolie. Un text frust şi direct despre societatea măcinată de superficialitate în care vieţuim. O societate debusolată, modernizată "până în călcâie" şi criogenată într-o formă fără fond.

Autorul, Neil LaBute, e un dramaturg rafinat, studiază psihologia maselor şi transpune dramaturgic tarele societăţii şi ale indivizilor ca părţi constitutive ale acesteia. Ca orice dramaturg inteligent nu alege soluţia facilă de a fi pe placul publicului, mângâindu-l pe frunte şi spunându-i "noapte bună". Ceea ce am observat personal însă este existenţa unei laturi atractive a lui LaBute, prin care încearcă să zdruncine echilibrul fals al spectatorului, să îl motiveze să-şi analizeze alegerile şi atitudinile faţă de un anumit aspect al vieţii. Ceva aproape brechtian.

Perioada de repetiţii nu a fost una foarte extinsă, spectacolul s-a coagulat în aproximativ 2 luni. Parcursul a fost domol, favorabil unei înţelegeri totale ale textului, totul a fost dezbătut, nimic nu s-a lăsat la voia întâmplării. Iar ceea ce apreciez la regizorul Cristi Juncu este că nu măcelăreşte textul, adică faţă de varianta originală, s-au modificat doar nişte particularităţi ale limbii engleze care nu îşi găseau înţeles în rutina noastră lingvistică. O altă calitate fundamentală a lui Cristi Juncu este că are inteligenţa şi în acelaşi timp bunul simţ de a recunoaşte când nu ştie cum să continue, astfel că totul s-a transformat într-o colaborare foarte sudată între noi toţi. Aducea cu un workshop şi ca energie şi ca implicare şi ca bucurie. Acest proiect mi-a dovedit faptul că un spectacol poate fi construit într-o atmosferă degajată şi veselă, fără nervi şi certuri fără sens. Tot spectacolul este impregnat de această pace şi bunătate de care am avut parte în repetiţii.

Spectacolul XXL (Fat Pig) m-a ajutat să evoluez atât ca individ, cât şi ca actriţă. De ce spun asta? Pentru că nu este foarte uşor de joci într-un spectacol în care ţi se pune constant o oglindă în faţă şi ţi se evidenţiază toate defectele. Chiar cel mai mare dintre ele. Personajul meu e supraponderal, aşa cum sunt şi eu. Exact percepţia asta m-a blocat la început să mă deschid în interiorul spectacolului. Mă năpădiseră toate frustrările bruiate mult timp în interiorul meu şi devenisem foarte vulnerabilă, pierdusem bucuria pe care o avusesem mereu înăuntrul meu. Nu vedeam de fapt ce fiinţă minunată este personajul Helen, implicit eu, pentru că actorul nu este diferit de personajul său. Sunt un corp şi o voce. Doar alegerile şi mijloacele pot fi diferite de ale mele personale, ca individ. Helen ajunge să se infiltreze în filonul sentimental al spectatorilor, aceştia ajung să o îndrăgească şi să o aprecieze pentru ceea ce e ea, nu pentru felul în care arată. Lucrul cel mai dureros constă în faptul că după ce s-au înfruptat din această candoare şi bunătate, le este răpită posibilitatea de a mai continua acest drum împreună.

Pentru acest rol a trebuit să-mi canalizez toate energiile în "a mă iubi". Helen trebuie să fie împăcată cu ea, neinfluenţată de preconcepţiile exterioare. O persoană care şi-a acceptat de mult "handicapul" şi a învăţat să trăiască cu el. Puntea comună dintre mine şi Helen este că amândouă suntem "joviale", îndrăzneţe şi foarte pozitive. Cred că sintagma "haz de necaz" este ceea ce îi defineşte pe supraponderalii inteligenţi, că altfel o iei pur şi simplu razna.

Discriminarea circulă ca un vierme pe parcursul acestei piese, măcinând relaţia de dragoste dintre cei doi protagonişti. Este firesc să fii discriminat, din moment ce nu aparţii etalonului de frumuseţe fixat de când e lumea. Nu doar supraponderalii sunt discriminaţi, ci şi cei care au anumite particularităţi: sunt prea înalţi, prea scunzi, au nasul prea mare etc. Acest mod de manifestare socială este cel insuflat subtil publicului. Cei care pledează pentru această atitudine sunt Carter şi Jeannie, doi reprezentanţi de marcă ai superficialităţii cotidiene corporatiste. Carter, personaj scris absolut impecabil, este rezonerul societăţii în relaţia lui cu Tom. Pe Carter nu te poţi supăra, nu pot să te jignească sentinţele sale răutăcioase şi lucide, datorită farmecului imens cu care Vlad Zamfirescu şi-a investit personajul. Cristi Juncu i-a propus lui Vlad Zamfirescu gesturi minime, dar extrem de eficiente în crearea comicului acestui personaj. Practic Carter şi Jeannie creează un contrapunct foarte eficient în fluidizarea înţelegerii parcursului relaţiei celor doi îndrăgostiţi.

Spectacolul nostru nu luptă crâncen împotriva discriminării, ci doar desface o situaţie de viaţă uşor atipică atât de bine, încât cel care ia deciziile cu adevărat importante este publicul. Un public atent la desfăşurarea acţiunii care nu se pripeşte să tragă concluzii. De asta am beneficiat de fiecare dată când am jucat acest spectacol. Textul aparent brutal, discriminatoriu transpare totuşi în spectacol drept amuzant şi blând, nu încrâncenează şi nu doreşte crearea unei revoluţii. Ci doar sublinierea unui fapt de viaţă special.

Titlul final al spectacolului ne-a dat mult de furcă, nu ştiam cum să facem să atragă, în acelaşi timp să nu vindem gratuit ceva important. Din punctul meu de vedere traducerea în limba română a titlului era absolut neadecvată... aşa că el se numeşte acum XXL (Fat Pig) la sediul de la Teatrul Act, iar când îl jucăm la Teatrul "George Ciprian" din Buzău Aproape perfectă. Cred că am găsit două soluţii de titluri potrivite.

Evoluţia spectacolului este foarte bună, după mai multe reprezentaţii am ajuns la o înţelegere scenică mult mai intensă. Simt că relaţiile dintre mine şi partenerii mei se completează mult mai bine în momentul de faţă, decât în primele spectacole în care încă mai căutam soluţii pentru anumite situaţii. Spectacolul XXL (Fat Pig) este un work-in-progress ce are nevoie de o viaţă lungă pentru a-şi pune în valoare strălucirea lui adevărată. Aşa că veniţi la spectacol!

Notă: Raluca Vermeşan e interpreta personajului Helen în piesa XXL (Fat Pig) de Neil LaBute, la Teatrul Act din Bucureşti şi la Teatrul "George Ciprian" din Buzău. În spectacolul regizat de Cristi Juncu mai joacă Tudor Istodor / Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu şi Irina Velcescu.



 Toate articolele despre XXL (Fat Pig)


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Raluca Vermeşan


Alte articole

 Glanda, cîntarul şi piarul - XXL (Fat Pig), Doru Mareş
 Adevăruri supraponderale - XXL (Fat Pig), Dan Boicea


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer