Asociaţia Culturală Macondo înregistrează primul mare succes al proiectului pilot - Cinema.edu - primul proiect de educaţie cinematografică adresat elevilor de toate vârstele.
Lansat săptămâna trecută, 7-11 martie 2011, Cinema.edu a adus la Noul Cinematograf al Regizorului Român primii elevi care au fost iniţiaţi în lumea cinematografiei mondiale de renumiţii critici de film: Irina Margareta Nistor şi Alexandra Olivotto, profesorul din cadrul UNATC - Radu Igazsag, Rene Kubasek - directorul Centrului Ceh, directorul-adjunct - Vit Prudil şi post producătoarea Maria Murgu.
Prima săptămână a stat sub semnul filmului Lumea fabuloasă a lui Jules Verne / Vynález zkázy (sau Invenţie diabolică (1958) de Karel Zeman, unul dintre cei mai importanţi regizori cehi, care a pus bazele bazele animaţiei ceheşti în anii '40.
A doua săptămână este dedicată elevilor de liceu. Discuţiile se poartă pe marginea celebrei animaţii biografice nominalizată la Oscar în 2009 pentru cel mai bun film străin, şi la Palme d'Or în 2008, pentru cea mai bună regie, Waltz with Bashir (2008) de Ari Folman. Până acum elevii de la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, Liceul Teoretic C.A. Rosetti şi Liceul de Arte Plastice "N. Tonitza" au fost încântaţi de film şi de discuţiile de după proiecţie.
Clasele primare sunt aşteptate la cinema în cea de-a treia săptămână care va sta sub semnul iniţierii în imagine. Cei mici vor păşi în lumea filmului prin intermediul fraţilor Lumière, a lui Charles Chaplin, Georges Méliès şi Jacques Tati, iar îndeschiderea întâlnirilor, vor fi martorii unui moment special de pantomimă susţinut de actorii Adelaida Zamfira şi Nicolae Nastasia care vor face legătura între teatru şi film.
Cinema.edu este un proiect ambiţios care pregăteşte pe o perioadă de 4 luni, peste 2.500 de elevi din peste 30 de şcoli şi licee din Bucureşti, să devină un public de cinema, receptiv filmelor de calitate şi care va înţelege cinemaul ca artă.
Fiecare elev va primi o diplomă de participare, cărţi şi reviste despre cinema, DVD-uri cu filme, iar în urma unei selecţii, 12 dintre ei vor merge la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) şi la Festivalul Internaţional de Film pentru Copii şi Adolescenţi KINOdiseea, urmând să primească de asemenea mai multe camere video şi aparate foto.
Din luna septembrie 2011, Cinema.edu are toate şansele să fie extins şi la nivel naţional, atingându-şi astfel principalul obiectiv: pregătirea publicului tânăr din România pentru un cinema de calitate.
Organizator: Asociaţia Culturală Macondo
Parteneri ai proiectului: Inspectoratul Şcolar Bucureşti, Muzeul Ţăranului Român, Cineteca Bologna, Institutul Francez, Centrul Ceh, Fundaţia Soros, Colegiul Tehnic Media
Finanţare: Centrul Naţional al Cinematografiei, Europa Cinemas, Fundaţia Soros, Centrul Tehnic Media
Sponsori: Sony, Editura Litera, Adevărul Holding, Cărtureşti
Parteneri media: Cinemagia.ro, Adevărul, Caţavencu, Dilema Veche, Dilematix, TVR Cultural, ItsyBitsy, clopotel.ro, 220.ro
Contact:
Tel: 0725925314
E-mail: [email protected]
www.cinema-edu.ro