Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Absolut!

Există geniu - Absolut!


Observator Cultural, iunie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Acum puţină vreme, la un colocviu din timpul Festivalului de Teatru de la Timişoara, dramaturgul Radu Macrinici a reuşit să irite pînă la reacţii de o necivilizată obrăznicie un mai tînăr confrate (dacă nu e prea tare cuvîntul), a cărui evoluţie stilistică, pînă una-alta, e renunţarea la o căciulă rusească purtată cu clapele bine lăsate pe urechi, indiferent de temperatura ambientului şi acoperişul de deasupra capului. Cauza? Amintirea parametrului prim şi ultim al operei de artă care - asta e cam de pe la facerea lumii încoace - rămîne talentul. Fiindcă, desigur, pentru talent instrumentele de măsură ţin de impalpabil, incomensurabil şi implacabil - fiindcă termenul "genial" (să fie francezii de vină cu al lor "c\'est génial!"?) a ajuns marcă bună de lipit pe orice bileţel de amintit cumpărăturile la piaţă -, începem să uităm că obiectul artistic, pînă la urmă, pe talent se fundamentează şi prin genialitate excelează.

Abia mai apoi apar şublerul, şmirghelul şi cheia de şaişpe, cu ajutorul cărora tot artistul îşi croieşte cuvintele, culorile, sonurile şi gesturile potrivite. Cu băgare de seamă, pentru ca actul artistic să nu ajungă act "artristic", amestec de artroză şi de tristeţe vîndut pe post de panaceu.

Dincolo de starea de bine infuzată subtil cu necesara cîtime de melanholie, direct la "talent" şi la "geniu" m-a dus mai întîi gîndul urmărindu-l pe Marcel Iureş "în regia Domnului Alexandru Dabija" (cum poznaş ne anunţă afişul şi caietul de sală), mînuind efemerul în Absolut! (spectacol după Ivan Turbincă al lui Creangă, care a avut premiera la Teatrul ACT), în beneficiul declarat al înfăţişării vremilor cu farmec & rost, ceea ce, încă de pe la Homer încoace, şi încă şi mai de dinainte... "Polemic şi terapeutic ne încercăm puterile cu periculoasa artă a spunerii unei poveşti", ne anunţă regizorul.
 
Iar povestea aparţine unei geografii în care Alexandru Dabija se simte foarte bine, aceea a bon-viveur-ului de la Humuleşti. Nu demult, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, acelaşi regizor se juca de-a Punguţa cu doi bani şi vecinătăţile ei narative sub titlul Oo!. La drept vorbind, însăşi lectura lui Creangă se cere, în acest moment, modificată, Amintirile din copilărie intrînd pe încetul în ilizibilitate, spre deosebire de poveşti care se dovedesc de o senzaţională încărcătură energetică. Pesemne (dacă legenda n-o fi minţind, cum o fac ele, legendele, mai mereu), în cazul în care sfătuitorul lui Creangă ar fi fost Caragiale, nu Eminescu, iar junimiştii nu ar fi hohotit la cele spuse "pe uliţa mare" doar cu fereală misogină şi la miez de noapte, Povestea poveştilor nu ne-ar fi rămas drept etalon aproape singular. Or, dacă Alexandru Dabija îşi continuă călătoria, nu ar fi imposibil să ajungă şi la acest text. În definitiv, viziunea scenică din Adunarea femeilor, spectacol montat cu nişte ani în urmă la Naţionalul ieşean, aceleiaşi familii îi aparţinea. (Pînă una-alta, singura montare memorabilă a Poveştii poveştilor, cu un scenariu propus de Radu Macrinici, rămîne cea a lui Bogdan Voicu, de la Sfîntu Gheorghe, dar şi de atunci s-a scurs ceva vreme...)
 
Triumviratul care asigură, la Teatrul ACT, Absolutul, "fără fasoane, cu umor şi nepăsare", vorba lui Dabija, se cheamă, prin urmare: Creangă - Alexandru Dabija - Marcel Iureş. Autoironic, regizorul este "Domnul" cu majusculă, locţiitor pe pămîntul spectacolului al unui atotputernic cu vocaţie de statuie vivantă, tenor ludic metamorfozînd transcendenţa într-o uşor obosită de atîta eternitate, într-o uşor plictisită de atîta divinitate bunăvoinţă faţă de pofta debordantă de a fi. Poftă pusă în pagina scenică de Marcel Iureş cu o disponibilitate, imaginaţie şi fantezie care ţin de momentul de graţie al actorului de geniu.
 
Totul e "pe viu", într-o poveste spusă mai degrabă sieşi de către un homeless care se visează Ivan, Sfîntul Petru, Dumnezeu, Moartea, dracii-n plen cu tot cu păcătoşii de prin smoală, boierul, argaţii şi ce s-o mai fi găsind pe drumul mare al cătunului care este universul, unde Raiul şi Iadul sînt aşezate vizavi, ca biserica de cîrciuma cu "votcă, tabacioc şi guleai".
 
S-ar zice că povestea nici nu mai contează, importantă fiind capacitatea lui Marcel Iureş de a broda pe spaţii mici, ca narator pentru sine însuşi, ca să-i mai treacă de urît, ca să fie existenţa mai suportabilă, cheia ei tocmai povestea fiind. Cu toate acestea, scenariul merge mînă în mînă cu originalul textual, cu o fidelitate pentru care inserturile lexicale par a ţine mai degrabă de arta improvizaţiei decît de preschimbarea sensurilor, într-o aducere în prezent la nivelul sugestiei rafinate, generatoare de bună dispoziţie inteligentă.
 
În lipsă de lăutari, Ivan al lui Iureş se specializează indulgent în muzicuţă; în lipsă de răspuns direct din partea transcendentului, devine pe rînd fiecare dintre personajele vieţii sale paralele. Sîntem în faţa unei altfel şi mereu inevitabile Şeherezade, care îşi condiţionează supravieţuirea imaginînd. Or, cuplul Dabija-Iureş descoperă în opera lui Creangă ludicul şi energia necesare pentru singularizarea metodei de a uita de Vitma mortală, prin umor, prin nesfîrşită ironie. "Nepăsarea" pe care o reclamă regizorul este îmbrăcată de actor într-o blîndă melancolie, dinspre care face cu ochiul contemporanilor apăsaţi, ca toate generaţiile de la Adam şi Eva încoace, de un acelaşi spleen. Este şi magistrală, şi impresionantă capacitatea lui Marcel Iureş de a se lăsa, fără complexe, în voia personajului, de a se suprapune pînă la identificare. Fiindcă, deşi textul a fost îndelung frecventat, e ceva special în propunerea de la Teatrul ACT, un soi de Ivan Turbincă for ever & evergreen, fotografie la minut a condiţiei umane în faţa căreia nu poţi spune decît: "Şopîrcai cu cine şopîrcai, dar cu Iureş nu şopîrcai!".
 ...fiindcă, spre norocul nostru, Ivan Turbincă există, iar geniul aşijderea...
...iar Ivan Turbincă c\'est moi...
 
Absolut!
Teatrul ACT
După Ivan Turbincă de Ion Creangă
cu Marcel Iureş
Regia Alexandru Dabija



 Toate articolele despre Absolut!


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Doru Mareş


Alte articole

 Sânziana, Pepelea, Ivan şi Dabija - Sânziana şi Pepelea şi Absolut!, Mircea Sorin Rusu
 Galerie foto - Absolut!, Andrey Kolobov
 Absolut! & Exils & Ultima zi a tinereţii în 3 paragrafe - FITS, 2012, Răzvan Sădean
 Iureş? Absolut!, Oana Stoica
 Absolut fantastic! - Absolut, cu Marcel Iureş, Anca-Maria Pănoiu
 Toate articolele despre Absolut!


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer