O legendă siciliană - Respiro

Respiro este o poveste intens siciliană, ba chiar specifică insulei Lampedusa: povestea unei insule dintr-o insulă. În acest microcosmos sălbatec şi senzual, şi mai cu seamă aproape insuportabil de albastru, în care modernitatea este un accesoriu prea puţin integrat de codurile seculare de comportament social, trăieşte o femeie care seamănă insulei: ea este la fel de vântoasă şi de sălbatecă. Însă Grazia nu seamănă defel cu lumea care populează insula, care o consideră, fiind diferită, nebună. Exuberanţa sa nu face parte din amintitele coduri de comportament sicilian...

Povestea nebuniei, precum aceea a vrăjitoriei, sunt ambele în mod intim legate de feminitate. Lipsa de înţelegere provoacă în ţesutul social crude incendii: această poveste pur expresivă şi simbolică până la a părea mitică, s-a născut de fapt în jurul unei legende a insulei.

Antidotul la nesupunerea socială, la izolarea până la moarte, nu stă în educarea în spiritul toleranţei, sau în spiritul diversităţii. Filmul pare să ne spună că împotriva asprimii tradiţiilor, a prejudecăţilor, ale fobiilor sociale, numai iubirea poate învinge, numai ea nu cere explicaţii...

Pe insula Lampedusa se înfruntă bande de băieţi într-o luptă care pare a animalelor sălbatece. Pasquale, capul unei astfel de bande, e fiul lui Pietro, un pescar al locului, şi al Graziei, o tânără femeie a cărei minte are momente de infantilism şi care îşi pierde des simţul realităţii. Cei trei copii ai ei o protejează de înjosire şi de cruzimea oamenilor, legaţi de o morală în cadrul căreia figura Graziei nu îşi poate găsi locul...Ea este spontană, nu respectă regulile, este dulce şi sălbatecă precum animalele pe care le iubeşte. Când soţul său Pietro decide, împins de ceilalţi, să o trimită într-un azil din Milano, Grazia fuge. Iar fiul ei Pasquale o va ajuta să se ascundă.

Emanuele Crialese a realizat aici unul dintre cele mai frumoase filme italieneşti. Portretul pe care îl face Siciliei este simultan fascinant şi teribil cum numai Natura poate fi: viaţa dură a pescarilor, luptele şi inocenţa copiilor, exterminarea câinilor vagabonzi, pământul arid şi pietros. Dar şi iubirea totală între o mamă şi copii ei, ameţitoarea frumuseţe a mării, comunicarea improbabilă dar existentă între un poliţist veneţian şi o tânără siciliancă, bucuria simplă şi totală a celor mari sau mici în faţa unui trenuleţ electric câştigat după luni de jucat la loterie...

Întreaga distribuţie este excepţională, deşi în majoritate constituită din actori neprofesionişti, dar a căror spontaneitate aduce un plus de realism filmului.

Nu e greu să înţelegem că adevăratul protagonist al filmului nu e Grazia, şi nici familia ei, ci lumea făcută din pământ, apă, foc, animale, femei, bărbaţi şi copii. O lume care trăieşte într-un loc uitat de timp, în care viaţa şi moartea sunt încă nişte evenimente naturale.