Suddenly, this summer - Tilva Roš / Muntele Roşu

Secţiunea Waisted Youth, din cadrul TIFF, şi-a respectat renumele, cu felicitări. Surprinzător este faptul că filmul definitoriu al selecţiei, cel care a captat onest şi veridic acel zbucium firesc al ieşirii din adolescenţă, a fost, paradoxal, cel mai cuminte film din program.

A nu se înţelege că Tilva Roš, debutul în lung-metraj al sârbului Nikola Lezaic (acum pe ecrane), e ceea ce se cheamă un soft şi că poartă mânuşi din pudibonderie - nu, numai că filmul dânsului se petrece cumva dincolo de sodomizările, strangulările, ciomăgelile din restul selecţiei (unele binevenite, să ne înţelegem), adică în acel "no man's land" al tinereţii în care, aparent, nu se întâmplă nimic însemnat, dar unde se întâmplă, vai!, totul. Sigur, eroii noştri fac tâmpenii cu duiumul - dar sunt tâmpenii inerente, la limita dintre curiozitate şi plictiseală; sigur, îşi pun întrebări - dar sunt întrebări nevinovate, nicidecum pretenţioase; şi bineînţeles că iau decizii - dar sunt decizii marcate, nu impuse, de trecerea timpului. De fapt, actorii (care-şi joacă propriile roluri - stunt or smart? You be the judge) cuprind în ei înşişi subiectul acestui film-contemplaţie, împărţit în capitole delimitate aleatoriu, ca pentru a consfinţi succesiunea implacabilă a zilelor, într-un loc (Serbia contemporană, răvăşit / sfâşiată) unde a nu-ţi bate capul e sinonim cu a respira.

Atmosfera de vară leneş / capricioasă dusă la paroxism de vignetele când candide, când picturale, e spartă la un moment dat de un moment de "bravura filmmaking" care merită titlul de tour de force chiar şi-ntr-un film de acţiune: un plan secvenţă în care personajele ies dintr-un gang direct în mijlocul unei parade, camera îi urmăreşte o bună bucată de vreme din dreapta manifestanţilor, pentru ca apoi să traverseze şi să-i urmeze într-o fugă cu alură de evadare, care sfârşeşte pe rotile, într-un supermarket-simbol al unei naţiuni aflate permanent la răscruce, unde produsele zboară de pe rafturi însoţite de chiote dezinvolte care i-ar fi făcut mare plăcere unui Truffaut, de exemplu.

Şi, dacă tot am ajuns la referinţe, imaginaţi-vă că Tilva Roš (numele reprezintă un loc / moment cândva prosper şi plin de viaţă, astăzi aproape pustiu) e un soi de Ken Park fără de sex, un Elephant fără de arme, un Jackass fără de hohote, un Dazed and Confused fără de... droguri. Abandonând deci, din start, ideea de high-concept (where available), filmul reuşeşte să redea acea inocenţă proprie unei anumite vârste, cu o siguranţă naivă care le iese din ce în ce mai rar chiar regizorilor mai titraţi.