M-am uitat pe hartă să văd unde dracu' sunt Munţii Ozark. În inima Americii. Un platou întins, la altitudine medie, pădure cât vezi cu ochii, drumuri desfundate, umezeală, priviri piezişe. Din loc în loc, aruncate pe dealuri, ferme singuratice şi misterioase. E la mama naibii locul!
Când vine anotimpul ploilor, umezeala trece dincolo de ecranul mare al cinematografului. Iar privirile oamenilor cad grele peste lumea dimprejur. Winter's Bone nu e un film trist.
E o poveste care la sfârşit mi-a rezolvat mie, şi poate altor câtorva, o nelămurire privind caracterul. Pentru că e o singură problemă la mijloc, una de caracter. Şi cum munţii aştia, Ozark, sunt la dracu'n praznic, nu cred că poţi să pricepi povestea fără să ştii cum stă treaba prin părţile locului.
În centrul Americii, în Arkansas şi Missouri, se spun istorii vechi şi întunecate, cântate într-un dialect unic, ceea ce-i face pe oameni să se simtă un alt popor, cu alte reguli de convieţuire şi alte repere ale moralităţii. Şi cu legături de sânge mai puternice decât ne putem imagina noi, orăşenii. Sângele muntenilor acelora din film chiar curge şi chiar e adevărat!
Ce faci când ai 17 ani, doi fraţi, o mama nebună şi-un tată dispărut după ce fusese eliberat din puşcărie pe cauţiune şi apare un portărel, că trebuie sa-ţi ia casa? Ce faci când te cheamă Ree şi eşti o adolescentă şi tot ce ai în cap e să-ţi păstrezi familia? Ce faci când singura şansă e să-l găseşti pe tată, viu sau mort, ca să nu ajungi pe drumuri?
Ree Dolly alege să-şi pună fesul în cap, o geacă groasă pe deasupra şi să îşi caute părintele, obscur fabricant şi dealer de droguri montane. Drumurile ei între fermele izolate pe dealuri, într-o comunitate ermetică şi violentă, săracă şi mizeră, întrebările şi răspunsurile din privirile celorlalţi, o aruncă într-o lume în care nu va reuşi decât într-un singur fel. Înlocuind frica de moarte cu frica de fără ai ei.
Curajul nebun de a se lăsa bătută, aproape omorâtă, de a pune întrebările care acolo nu se pun niciodată, de a cere ce crede că e al ei, m-a făcut să mă uit la mine şi la cei din jur. Şi să realizez că nu numai în filme poţi să-ţi învingi fricile cele mai puternice. Şi că învingându-le, te câştigi pe tine şi vieţile celor pe care-i iubeşti.
Winter's Bone e o poveste despre ce face fiecare dintre noi pentru a-şi apăra oamenii pe care-i iubeşte şi de care e legat dincolo de logică şi de reguli, despre ce facem sau suntem gata să facem pentru ceva ce simţim şi în care credem. E o poveste despre dragoste şi adevăr.
Ree Dolly umbă după un tată mort ca să-şi ţină în viaţă familia şi marea luptă a filmului e cea cu femeile celorlalte familii, care la rândul lor vor să-şi apere clanul. Pentru ca tot acestea să-i întindă nu doar o mână de ajutor, şi la propriu două mâini, ale tatălui, ca să poată păstra casa şi speranţa. Asta e de fapt Winter's Bone, o poveste despre speranţă, într-o lume în care când bărbaţii fac treburile murdare, femeile le fac pe cele şi mai murdare. Chestiune de caracter, până la capăt!
Când vine anotimpul ploilor, umezeala trece dincolo de ecranul mare al cinematografului. Iar privirile oamenilor cad grele peste lumea dimprejur. Winter's Bone nu e un film trist.
E o poveste care la sfârşit mi-a rezolvat mie, şi poate altor câtorva, o nelămurire privind caracterul. Pentru că e o singură problemă la mijloc, una de caracter. Şi cum munţii aştia, Ozark, sunt la dracu'n praznic, nu cred că poţi să pricepi povestea fără să ştii cum stă treaba prin părţile locului.
În centrul Americii, în Arkansas şi Missouri, se spun istorii vechi şi întunecate, cântate într-un dialect unic, ceea ce-i face pe oameni să se simtă un alt popor, cu alte reguli de convieţuire şi alte repere ale moralităţii. Şi cu legături de sânge mai puternice decât ne putem imagina noi, orăşenii. Sângele muntenilor acelora din film chiar curge şi chiar e adevărat!
Ce faci când ai 17 ani, doi fraţi, o mama nebună şi-un tată dispărut după ce fusese eliberat din puşcărie pe cauţiune şi apare un portărel, că trebuie sa-ţi ia casa? Ce faci când te cheamă Ree şi eşti o adolescentă şi tot ce ai în cap e să-ţi păstrezi familia? Ce faci când singura şansă e să-l găseşti pe tată, viu sau mort, ca să nu ajungi pe drumuri?
Ree Dolly alege să-şi pună fesul în cap, o geacă groasă pe deasupra şi să îşi caute părintele, obscur fabricant şi dealer de droguri montane. Drumurile ei între fermele izolate pe dealuri, într-o comunitate ermetică şi violentă, săracă şi mizeră, întrebările şi răspunsurile din privirile celorlalţi, o aruncă într-o lume în care nu va reuşi decât într-un singur fel. Înlocuind frica de moarte cu frica de fără ai ei.
Curajul nebun de a se lăsa bătută, aproape omorâtă, de a pune întrebările care acolo nu se pun niciodată, de a cere ce crede că e al ei, m-a făcut să mă uit la mine şi la cei din jur. Şi să realizez că nu numai în filme poţi să-ţi învingi fricile cele mai puternice. Şi că învingându-le, te câştigi pe tine şi vieţile celor pe care-i iubeşti.
Winter's Bone e o poveste despre ce face fiecare dintre noi pentru a-şi apăra oamenii pe care-i iubeşte şi de care e legat dincolo de logică şi de reguli, despre ce facem sau suntem gata să facem pentru ceva ce simţim şi în care credem. E o poveste despre dragoste şi adevăr.
Ree Dolly umbă după un tată mort ca să-şi ţină în viaţă familia şi marea luptă a filmului e cea cu femeile celorlalte familii, care la rândul lor vor să-şi apere clanul. Pentru ca tot acestea să-i întindă nu doar o mână de ajutor, şi la propriu două mâini, ale tatălui, ca să poată păstra casa şi speranţa. Asta e de fapt Winter's Bone, o poveste despre speranţă, într-o lume în care când bărbaţii fac treburile murdare, femeile le fac pe cele şi mai murdare. Chestiune de caracter, până la capăt!