iulie 2011
Perioada de înscriere pentru atelierul de scenaristică SECVENŢE se prelungeşte până pe 1 august 2011. În urma numeroaselor cereri, organizatorii au hotărât să le ofere celor care încă lucrează să-şi finalizeze scenariile de lungmetraj ficţiune şansa de a se înscrie la atelier pe www.ateliersecvente.ro în următoarele zece zile. Până în prezent au fost înregistrate 65 de aplicaţii.

Pe data de 20 august 2011, după analizarea scenariilor primite, vor fi anunţaţi cei opt participanţi selectaţi de tutorii atelierului: Răzvan Rădulescu şi Alex Baciu. Aceasta este prima ediţie a atelierului de scenaristică şi va dura şase luni, din  septembrie 2011 în martie 2012. Programul va cuprinde trei sesiuni de lucru a câte patru zile fiecare. La finalul atelierului, participanţii vor avea ocazia să-şi prezinte proiectele producătorilor şi regizorilor din ţară. Scenariul câştigător va fi premiat de SAGA FILM, care îl va cumpăra cu 10.000 de euro.


Sub îndrumarea tutorilor Răzvan Rădulescu şi Alex Baciu, participanţii vor lucra la analizarea, rescrierea şi finalizarea scenariilor pe care le-au înscris la atelier. Pe lângă consultările individuale cu tutorii, vor fi organizate cursuri intensive şi studii de caz deschise publicului, susţinute de profesionişti consacraţi din industria cinematografică românească: Corneliu Porumboiu, Nae Caranfil, Florin Şerban, Marian Crişan şi Adrian Sitaru. În plus, cei interesaţi să participe la aceste cursuri, în calitate de observatori, se pot înscrie la adresa [email protected].

Mai multe detalii despre înscriere şi regulamentul complet pot fi gasite pe site-ul www.ateliersecvente.ro.

Atelierul este organizat de Asociaţia culturală SECVENŢE, în parteneriat cu SAGA FILM şi cu susţinerea Centrului Naţional al Cinematografiei.
Link video: http://vimeo.com/25959360http://vimeo.com/25786133
Parteneri media: Radio Guerrilla, Liternet, Cinemagia, Cinefan, Filmreporter, Cinemarx, Port.ro şi Brands & Bears.
Persoana contact: Oana Kelemen - coordonator proiect

Asociaţia SECVENŢE
Adresa: strada Dimitrie Racovita, nr. 8, sector 2, Bucuresti, Romania
Tel.: 021 317 33 60 / 61-63, Fax: 021 317 33 64
Mobil: 0740301855
Email: [email protected], [email protected]

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus