Este și cazul spectacolului care a câștigat toate premiile importante ale ediției 2011 a Galei Absolvenților a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale" din București, Jocuri în curtea din spate, de Edna Mazya, în regia lui Bobi Pricop. Montarea a avut premiera săptămâna trecută, la Godot Café-Teatru, ieșind, astfel, pentru prima dată la public, după succesul din timpul Galei.
Deși se vorbește adesea despre numărul mare de studenți și absolvenți ai facultăților cu profil artistic, despre inflația de actori și regizori, care ar genera nivelul scăzut al celor care își încheie studiile la astfel de instituții, producțiile tinerilor absolvenți infirmă din plin aceste teorii. O dovadă în acest sens este povestea adusă în scenă de Bobi Pricop, un regizor de care, cu siguranță, vom mai auzi. Bine construit, spectacolul propune o interpretare dozată inteligent, în care subiectul principal nu este maturizarea, dimpreună cu "demonii" ei, așa cum ar părea la o primă vedere, ci "arta" de a manipula a "oamenilor mari".
Revoluția hormonilor
Fără un decor elaborat - doar cinci scaune, un casetofon, o sticlă cu bere și cinci actori capabili să susțină treceri complicate de la o stare la alta, de la o situație la alta și de la un rol la altul - spectacolul mizează exclusiv pe interpretare. Spațiul și timpul, totul își schimbă coordonatele cu un cuvânt și cu un gest, fără să fie nevoie de repere concrete. Un pariu destul de greu de câștigat pentru niște artiști încă în formare. Iar eventualele ezitări sunt compensate de plăcerea debordantă de a fi pe scenă, care în teatrele de stat este, uneori, mai puțin vizibilă. Bobi Pricop conduce cu mână sigură întreaga poveste și meandrele ei, mizând pe detaliile de replică și de gest, precum și pe echilibrul inteligent păstrat de la început și până la sfârșit între cele două povești spuse din două perspective diferite de aceiași actori, care joacă roluri duble.
Regia suprapune două planuri, lumea celor cinci adolescenți care "se joacă" în spatele blocului și, de cealaltă parte, sala de tribunal unde apărarea și acuzarea tranșează o poveste veche de când lumea: "revoluția hormonilor". Actorii fac schimb de roluri, jonglând în permanență cu cele două spații și profiluri psihologice, iar transformarea se realizează la vedere și este bine lucrată.
Vinovăție și inocență
Povestea dramaturgului israelian Edna Mazya, inspirată de un caz real, propune o situație-limită în care dreptatea nu se judecă după legile obișnuite. O fată se dă în leagăn în spatele blocului și este atrasă într-o capcană de patru adolescenți pe care ea, la rândul ei, îi atrage în capcana... propriilor hormoni. Ea este vinovată că se joacă de-a sexualitatea cu ei, iar ei sunt vinovați că împing "jocul" prea departe, până la viol... În final, toți sunt vinovați și toți rămân inocenți...
Această frumoasă ambiguitate a textului este bine controlată de regie, iar emoția, suspansul și umorul sunt bine calibrate. Bobi Pricop se joacă fin cu psihicul spectatorului, ducând povestea ceva mai departe. Adevăratul conflict nu este cel dintre fată și cei patru băieți, ci între "oamenii mari": apărarea și acuzarea. Avocata acuzării își manipulează clienta într-un stil care trădează puternice accente feministe, iar apărarea încearcă să-i salveze pe cei patru băieți, în numele unei masculinități ce frizează misoginia. Copiii, în toată vinovăția lor nevinovată, plătesc tribut maturizării.
Toate rolurile, care le revin actorilor Ioana Manciu, Pavel Ulici, Florin Hrițcu, Cezar Grumăzescu și Vlad Pavel, sunt construite aproape fără greșeală, trădând o foarte bună înțelegere a psihologiei personajelor. O notă în plus, totuși, pentru Ioana Manciu (în dublu rol: fata și avocata ei), care conduce o partitură grea, cu schimbări rapide de timp, spațiu și personaj.
De la adolescenta provocatoare și, în același timp, timidă, care se lasă cu ușurință "agățată" și care trece la vedere prin etape complicate - fumează, bea două sticle de bere, își neagă virginitatea ca să impresioneze -, la fata din sala de tribunal, care joacă un rol indus de avocată. Și apoi, într-o clipă, își strânge părul, își îmbracă sacoul și, din puștoaica nesigură și tulburată de toate întâmplările prin care a trecut, devine avocata sigură pe ea... Spectacolul lui Bobi Pricop e o demonstrație de maturitate artistică și nu e deloc singura din spațiile neconvenționale.