Jocuri în curtea din spate
Spectacolul Jocuri în curtea din spate, după textul Ednei Mazya, spune povestea unor adolescenţi care împing prea departe "jocul" seducţiei. Spaţiile alternative sunt o soluţie la care tinerii absolvenţi apelează tot mai des, într-un peisaj teatral prea puţin dispus să integreze noi actori.

 

Este şi cazul spectacolului care a câştigat toate premiile importante ale ediţiei din acest an a Galei Absolvenţilor a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti, Jocuri în curtea din spate, de Edna Mazya, în regia lui Bobi Pricop. Montarea a avut premiera săptămâna trecută, la Godot Café-Teatru, ieşind, astfel, pentru prima dată la public, după succesul din timpul Galei.

Deşi se vorbeşte adesea despre numărul mare de studenţi şi absolvenţi ai facultăţilor cu profil artistic, despre inflaţia de actori şi regizori, care ar genera nivelul scăzut al celor care îşi încheie studiile la astfel de instituţii, producţiile tinerilor absolvenţi infirmă din plin aceste teorii. O dovadă în acest sens este povestea adusă în scenă de Bobi Pricop, un regizor de care, cu siguranţă, vom mai auzi. Bine construit, spectacolul propune o interpretare dozată inteligent, în care subiectul principal nu este maturizarea, dimpreună cu "demonii" ei, aşa cum ar părea la o primă vedere, ci "arta" de a manipula a "oamenilor mari". 

Revoluţia hormonilor

Fără un decor elaborat - doar cinci scaune, un casetofon, o sticlă cu bere şi cinci actori capabili să susţină treceri complicate de la o stare la alta, de la o situaţie la alta şi de la un rol la altul - spectacolul mizează exclusiv pe interpretare. Spaţiul şi timpul, totul îşi schimbă coordonatele cu un cuvânt şi cu un gest, fără să fie nevoie de repere concrete. Un pariu destul de greu de câştigat pentru nişte artişti încă în formare. Iar eventualele ezitări sunt compensate de plăcerea debordantă de a fi pe scenă, care în teatrele de stat este, uneori, mai puţin vizibilă. Bobi Pricop conduce cu mână sigură întreaga poveste şi meandrele ei, mizând pe detaliile de replică şi de gest, precum şi pe echilibrul inteligent păstrat de la început şi până la sfârşit între cele două poveşti spuse din două perspective diferite de aceiaşi actori, care joacă roluri duble.

Regia suprapune două planuri, lumea celor cinci adolescenţi care "se joacă" în spatele blocului şi, de cealaltă parte, sala de tribunal unde apărarea şi acuzarea tranşează o poveste veche de când lumea: "revoluţia hormonilor". Actorii fac schimb de roluri, jonglând în permanenţă cu cele două spaţii şi profiluri psihologice, iar transformarea se realizează la vedere şi este bine lucrată.

Vinovăţie şi inocenţă

Povestea dramaturgului israelian Edna Mazya, inspirată de un caz real, propune o situaţie-limită în care dreptatea nu se judecă după legile obişnuite. O fată se dă în leagăn în spatele blocului şi este atrasă într-o capcană de patru adolescenţi pe care ea, la rândul ei, îi atrage în capcana... propriilor hormoni. Ea este vinovată că se joacă de-a sexualitatea cu ei, iar ei sunt vinovaţi că împing "jocul" prea departe, până la viol... În final, toţi sunt vinovaţi şi toţi rămân inocenţi...

Această frumoasă ambiguitate a textului este bine controlată de regie, iar emoţia, suspansul şi umorul sunt bine calibrate. Bobi Pricop se joacă fin cu psihicul spectatorului, ducând povestea ceva mai departe. Adevăratul conflict nu este cel dintre fată şi cei patru băieţi, ci între "oamenii mari": apărarea şi acuzarea. Avocata acuzării îşi manipulează clienta într-un stil care trădează puternice accente feministe, iar apărarea încearcă să-i salveze pe cei patru băieţi, în numele unei masculinităţi ce frizează misoginia. Copiii, în toată vinovăţia lor nevinovată, plătesc tribut maturizării.

Toate rolurile, care le revin actorilor Ioana Manciu, Pavel Ulici, Florin Hriţcu, Cezar Grumăzescu şi Vlad Pavel, sunt construite aproape fără greşeală, trădând o foarte bună înţelegere a psihologiei personajelor. O notă în plus, totuşi, pentru Ioana Manciu (în dublu rol: fata şi avocata ei), care conduce o partitură grea, cu schimbări rapide de timp, spaţiu şi personaj.

De la adolescenta provocatoare şi, în acelaşi timp, timidă, care se lasă cu uşurinţă "agăţată" şi care trece la vedere prin etape complicate - fumează, bea două sticle de bere, îşi neagă virginitatea ca să impresioneze -, la fata din sala de tribunal, care joacă un rol indus de avocată. Şi apoi, într-o clipă, îşi strânge părul, îşi îmbracă sacoul şi, din puştoaica nesigură şi tulburată de toate întâmplările prin care a trecut, devine avocata sigură pe ea... Spectacolul lui Bobi Pricop e o demonstraţie de maturitate artistică şi nu e deloc singura din spaţiile neconvenţionale.


De: după Edna Mazya Regia: Bobi Pricop Cu: Ioana Manciu, Pavel Ulici, Florin Hritcu, Vlad Pavel, Cezar Grumăzescu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus