Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Rise of the Planet of the Apes

Revolta maimuţelor - Rise of the Planet of the Apes


TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Filmul Rise of the Planet of the Apes, varianta din 2011 a poveştii clasice, marchează semnificativ principalele frici ale lumii contemporane, dar şi tarele incurabile ale acesteia.

 

În sens larg, universul Rise of the Planet of the Apes poate fi considerat ca ilustrând motivul ficţional al "lumii pe dos". Sugestia oferită de romanul publicat de scriitorul francez Pierre Boulle în 1963 s-a dovedit însă a fi una dintre cele mai fertile în cultura populară a următoarelor decenii. 

De la Darwin încoace, maimuţele sunt considerate fiinţele cele mai apropiate de oameni, iar o lume în care rolurile noastre şi ale primatelor sunt inversate (aşadar însuşi lanţul evolutiv este bulversat) speculează, pe de o parte, teama faţă de această realitate şi, pe de altă parte, sentimentul nostru de vinovăţie, de culpă faţă de aceste "rude" ale noastre defavorizate. De aici, numeroasele dezvoltări pe care le-a suferit, în cinema, ideea briliantă a autorului francez ("responsabil" şi pentru un alt mare succes, cartea şi filmul Podul de pe râul Kwai).

Există ficţiuni în care Pământul a fost moştenit de alte rase (câini inteligenţi în romanul SF City al lui Clifford D. Simak), dar nimic nu provoacă mai multă nelinişte decât o lume în care primatele, foştii "sclavi" de ieri, sunt stăpânii, iar omul este înrobit de acestea. 

Simetric, în cultura science-fiction, se află ficţiunile care descriu "excluderea", ostracizarea pe care omul o practică faţă de "fiinţele" posedând inteligenţă artificială (androizii din "Blade Runner", "Omul bicentenar" al lui Asimov, filmul I.A. al lui Spielberg) şi eventuala înlocuire a sa de către acestea; aşadar, "lumea pe dos" se naşte ori din inversarea debutului evoluţiei (maimuţele umanoide), ori la finalul acesteia (inteligenţa artificială).

În mod (doar la prima vedere) ciudat, filmul The Rise of the Planet of the Apes din 2011 (desigur, punct de plecare al unei serii care relansează franciza) alege să redea felul în care maimuţele îşi capătă super-inteligenţa (urmare a unui experiment ştiinţific scăpat de sub control) şi prima înfruntare sângeroasă dintre ele şi oameni, "bătălia" de pe podul Golden Gate din San Francisco, bineînţeles câştigată de maimuţe.

Aşadar, toate implicaţiile situaţiei în care oamenii erau victimele supremaţiei maimuţelor (văzute prin ochii grupului de exploratori spaţiali "căzut" accidental la mijloc) nu există aici. Dimpotrivă, omul este cel care îşi dă întreaga "măsură": experimentele genetice care vor deveni fatale au un mobil, în primul rând, de câştig financiar al corporaţiilor, iar felul în care diverşi cretini torturează animalele provoacă greaţă.

I predict a riot

Cei doi (noi) scenarişti, Rick Jaffa şi Amanda Silver, ar putea spune că filmul actual este un avertisment asupra riscurilor utilizării ingineriei genetice, ştiinţei în sens larg, şi asupra faptului că omul se "joacă" din ce în ce mai serios de-a Demiurgul, dar şi acesta este deja un loc comun. 

Interesant este că niciodată, pe parcursul confruntării, nu ţii cu omul, ba mai mult, îţi doreşti tot timpul ca maimuţele să câştige; şi aceasta nu doar pentru că povestea este spusă din punctul de vedere al maimuţei, al lui Caesar (numele liderului revoltei este păstrat din seria originală, nu întâmplător), aşadar al Sclavului, al oprimatului. Şi de ce ai face-o, de ce ai ţine cu omul? În mod evident, IQ-ul maimuţelor de pe ecran îl depăşeşte semnificativ pe cel al majorităţii spectatorilor de la mall.

Un film ca acesta îţi arată gradul de ură de sine la care a ajuns specia umană şi cât de muribundă este civilizaţia noastră de care suntem atât de mândri. Este imposibil, privind pe ecran "bătălia din San Francisco" (The Battle of  Los Angeles se numea un album mai vechi al formaţiei Rage Against the Machine), să nu te gândeşti la recentele revolte de la Londra şi la posibila / probabila imagine a anomiei viitorului pe care acestea ne-au arătat-o. Lucrurile importante dintr-o epocă se văd cel mai bine analizându-i "cultura populară", iar Rise of the Planet of the Apes 2011 nu face excepţie. 

Desigur, filmul nu are farmecul "de epocă" '70 al capodoperei lui Franklin J. Schaffner (din 1968) şi al continuărilor sale (semnate de Ted Post, Don Taylor şi J. Lee Thompson), devenite, în timp, cult classics. Nici măcar pe cel al peliculei regizate de Tim Burton în 2001, considerată, de la momentul premierei, ca "parazitând" filmografia regizorului, dar care, după 10 ani, poate stârni oarecare nostalgii.





 Toate articolele despre Rise of the Planet of the Apes


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Doinel Tronaru


Alte articole

 Lumea cu susul în jos - Rise of the Planet of the Apes, Andrei Bangu
 Sculaţi, voi, oropsiţi... - Rise of the Planet of the Apes, Andrei Gorzo
 O maimuţă în pantaloni - Rise of the Planet of the Apes, Cristina Zaharia


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer