Jurnal de meloman grăbit şi jurnalist fugărit (17.09) - Festivalul Enescu, 2011

Se uită una la alta. Din când în când, complice, cu un strop de vinovăţie când mai scapă câte un deget pe alături (se întâmplă şi la case mai mari). Pe purişti îi lasă reci, pe connaisseur-i nu i-au impresionat defel, pe mine m-au prins în jocul lor ghiduş, teatral şi de faţadă, două marionete à la Gaultier, două şcolăriţe tomnatice, glamuroase şi intoxicate de celebritatea lor transgresivă. Surorile Labeque, K(atia) & M(arielle). Spaima staff-ului, renume dificil, dive cu pretenţii, care au fost cele mai normale şi mai agreabile personaje la interviul pe care mi l-au dat cu doar câteva ore înainte de concertul de la Ateneu. Ba, mai mult, am împărţit cot la cot cu ele catering-ul simandicos lăsat în cabină ca pentru marile vedete.
Katia mai verbală, Marielle mai meditativă, Marielle mai articulată, Katia mai impetuoasă, Katia în bascheţi JPG, Marielle în converşi negri, chipuri ofilite de timp pe trupuri de adolescente, mers diafan şi magnetism de style icons aterizate în găoacea perfectă a Kameratei Salzburg, ansamblu mânuit cu panaş de Cristian Mandeal. Surorile pot să nu placă, pot să nu extazieze, pot să nască priviri pe sub sprânceană, dar nu lasă pe nimeni indiferent. Spun că îşi simt una alteia respiraţia pe scenă. Vacanţa şi-au petrecut-o cu Madonna. Cântă cu Sting şi Herbie Hancock. De văzut odată ce vom începe seria interviurilor Festivalului pe TVR Cultural şi de continuat în buclă cu bis-ul ales din West Side Story de Leonard Bernstein.
Scoţiana lui Mendelssohn-Bartholdy a sunat... elveţian. Cristian Mandeal îţi oferă exact ce aştepţi de la el: ştii de la bun început că vei primi forţă, ştiinţă, seriozitate şi excluzi orice posibilitate de fisură. În plus, oamenii ăştia tineri şi inimoşi mănâncă muzică pe pâine şi cântă, vorba piesei, like there's no tomorrow.
Are dreptate Cătălin Sava când vorbeşte de beţia aplauzelor. O seară fără bis parcă ne ciobeşte întregul. Ne-a plăcut, nu ne-a plăcut, am tândălit, ne-am foit sau am tras de ochi, concertul fără bis e ca nunta fără etaje de frişcă. Cerem bis-ul că îl vrem sau că e must-have-ul colecţiei Enescu toamnă 2011?
Seara, în Jurnal, fondatorul Romanian Brass Ensemble, Adrian Petrescu, peste măsură de emoţionat, uită să amintească de Orchestra de Cameră Radio, invitată special pentru concertul de luni după-amiază (19 septembrie 2011) de la Ateneu. Fac eu cuvenita adăugire şi vă asigur că se căieşte şi acum. Duminică la agendă (18 septembrie 2011) a venit Oedipe lui-même, baritonul Ştefan Ignat.
Lecţie de ţinut minte: după o zi lungă şi grea şi înaintea altei zile lungi şi grele, a nu se umple noaptea scurtă şi uşoară dintre ele cu niciunul dintre cuvintele: Centrul Vechi, Atelierul Mecanic, hipster, Gato Nero, empresa vinicola chilena, salud!