Am ajuns la Târgovişte cu o ocazie, suficient de târziu cât sa-l ratez pe Jean-Francois Stevenin, actorul care după ce a jucat cu Truffaut, Godard, Rivette sau Demy a venit în România pentru a-i da pentru prima oară pe ecran replica fiului sau, Robinson - şi nu oricum, ci într-un film despre doi investitori francezi (tată şi fiu) care vin în România la începutul anilor '90 ca să-i aburească pe muncitori, să cumpere Uzinele ARO şi să le dea la fier vechi.
Stevenin tatăl şi fiul au turnat împreună o săptămână. Tatăl a plecat, iar fiul e acum cu Monica Bârlădeanu, echipa şi 30 de figuranţi în sala nearisită de la Magic Bingo, unde se fac repetiţii şi se filmează secvenţa în care fiul investitorului o urmăreşte pe "cea mai dorită femeie din uzină" (apud Oana Bujgoi, unul dintre producători) la Bingo.
(Monica Bârlădeanu, Tudor Giurgiu şi Robinson Stevenin - foto: Adi Marineci)
Altfel, programul e relativ în grafic. S-a început în 26 august 2011 şi s-a mai filmat la Bucureşti, Călăraşi şi Amara. Întârzierea e de o zi pentru că Bingo-ul de la Amara se refilmează la Târgovişte, dar nu e ceva grav - adaugă Oana Bujgoi, care produce filmul alături de Tudor Giurgiu şi de francezul Patrick Sobelman.
În 22 septembrie 2011, când am fost pe platou, mai erau şase zile de filmare dintr-un total de 27. "Dacă aş mai fi avut bani pentru încă o săptămână, aş fi făcut o secvenţă într-un singur loc şi într-o zi. Aşa, suntem obligaţi să alergăm", va spune Tudor Giurgiu mai târziu. Sunt multe locuri de filmare, de aceea cele 12 ore zilnice de lucru sunt muncite efectiv. (Ziua de 22 septembrie a fost împărţită în două - jumătate s-a filmat la Bingo, jumătate în Parcul Chindiei.).
La Fabrica UPEC din Târgovişte, scenograful Csaba Domokos a încropit o linie de asamblare pentru ARO-uri. "E o perioadă tot mai greu de recreat. Poate mai găseşti clădiri, dar nu mai găseşti micile elemente de decor, detaliile. Până şi la biserică sunt azi termopane", adaugă Oana Bujgoi.
Trecând pe lângă proprietarii de biciclete vechi care stau - ca ciocârliile pe sârmă -, pe banca de lângă clădire, intru la Magic Bingo. Cu mine e Dan Lupu, nou angajat al lui Tudor Giurgiu la Transilvania Film, care e şi actor. "N-ai primit şi tu un rol?"
Ba da, e soţul din filmuleţul de reclamă la clinica unde muncitorii de la ARO se duc să vândă spermă. (Alt cameo a făcut Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF, care apare preţ de o secundă, ca mire năşit de Dorel Vişan şi Valeria Seciu. Mireasa e Mariana Lina, secretara de platou a filmului.).
Când a scris scenariul, Ionuţ Teianu a dezvoltat, de fapt, o cioacă pe care presa a muşcat-o la vremea respectivă, inclusiv Reuters. "În realitate, liderul sindicatului minoritar de la Uzinele ARO a dat un interviu la gazeta locală şi a spus la plezneală că muncitorii îşi vor vinde sperma ca să răscumpere uzina.
Toata presa a preluat-o, aşa cum fac jurnaliştii când nu se informează (cum a fost şi cu cei 60.000 de morţi de la Timişoara). Liderul vroia să facă valuri, să vină presa să se intereseze. În realitate totul s-a oprit aici, dar în film povestea s-a dus departe", spune Ionuţ Teianu care, după ce a studiat operatoria la Bucureşti, s-a relocat de 20 de ani la Paris unde a făcut jurnalism şi film documentar până la acest prim scenariu de lungmetraj, scris în timpul studiilor la prestigiosul FEMIS.
Istoria a fost aşa: Teianu a scris scenariul în 2008, iar Patrick Sobelman, unul dintre producătorii care trebuia să-i dea un feedback la FEMIS, s-a oferit să-l producă. A venit cu ideea să-l arate producătorului român Tudor Giurgiu iar acesta, citindu-l, a hotărât pe loc să şi regizeze.
Cum se realizează o linie
În sala de bingo îţi trebuie ceva timp până să decupezi figurile cunoscute din grupul de figuranţi. Pe directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile îl recunoşti de la o poştă. Pe Tudor Giurgiu la început doar îl auzi, pentru că stă undeva pitit lângă video assist.
Monica Bârlădeanu are o coafură à la Sandra şi haine în tonuri muştar, iar Robinson Stevenin - la aceeaşi masă cu ea, stă cu spatele aşa că nu arată în niciun fel. În pauze, Monica Bârlădeanu dă autografe figuranţilor, iar o colegă din echipă îi face vânt cu un carton ca să nu-i transpire machiajul.
Spicheriţa citeşte nazalizat: "31, 4, 32, 56...". Manuela şi Olivier completează atent numerele, iar la final exclamă, cu mâna sus şi zâmbindu-şi frumos: "Linie!". "S-a realizat linie", conchide plat spicheriţa. Pentru acest moment simplu se lucrează câteva ore.
Cum e cald şi deja mă plictisesc, ies afară unde dau de Andi Vasluianu. Nu prea are de filmat, dar a venit să stea cu echipa (în rest, a filmat mai tot timpul.). "N-ar fi păcat la un film la care lucrezi o lună să nu stai cât mai mult cu ceilalţi?", spune.
Andi Vasluianu are blugi fără etichetă, adidaşi albi cu clape, tricou alb, un "plovăr super-tare", mustaţă şi freză dată peste cap, cu o chică pe care abia aşteaptă s-o dea jos. Interpretează personajul principal şi face, mi-a spus Ionuţ Teianu (care a scris scenariul cu gândul la el) "poate cel mai bun rol al său de până acum".
"Îmi place foarte mult. Nu mă aşteptam să mă ia aşa tare", spune actorul care interpretează rolul liderului sindical care are o relaţie cu secretara (Monica Bârlădeanu) directorului (Dorel Vişan), deşi e însurat cu o femeie decentă (Andreea Bibiri). "E mişto echipa, iar Tudor brici - vede tot şi e foarte deschis."
Pentru Andi Vasluianu 2011 e un an bun. În ianuarie a petrecut cel puţină o luna în Las Vegas, unde are rolul principal în The Gambler, filmul lui Szabolcs Hajdu după Dostoievski, unde îi are din nou parteneri (după Bibliothèque Pascal) pe Oana Pellea, Ion Săpdaru şi Orsolya Török-Illyés.
După filmul lui Tudor Giurgiu se va reîntoarce la un moment dat în Las Vegas pentru a termina filmările. Are şi un proiect de comedie romantică la MediaPro, dar deocamdată se concentrează pe Despre oameni şi melci, despre care are numai cuvinte de laudă.
O comedie amară în stilul lui California Dreamin' (nesfârşit)
De fapt, toată lumea cu care am vorbit pe platou e mulţumită. Până şi regizorul. "Îmi era un pic frică de problemele de chimie dintre vârste şi în raport cu mine, plus că nu ştiam cum o să mă înţeleg cu Andi, dar chimia a fost generală şi foarte bună", spune Tudor Giurgiu.
Şi el pomeneşte reacţiile celor doi actori francezi vizavi de lucrul cu o echipă românească. "Jean-François Stevenin mi-a spus că în Franţa nu bei un şpriţ şi nu mai discuţi după ziua de filmare. Simplitatea şi modul în care ne-am organizat s-a simţit. În ceea ce mă priveşte, semnul că iese ceva bun e atunci când râd şi mă exteriorizez şi eu - ceea ce se întâmplă destul de rar, fiind de regulă interiorizat şi cerebral", admite regizorul.
Giurgiu recunoaşte că se simte mai matur acum, la cinci ani de la primul său lungmetraj (Legături bolnăvicioase), dar şi că nu ştie cum va promova filmul pe care vrea să-l lanseze în România în 1 iunie 2012, după premiera de la TIFF (deşi vrea să-i facă premiera mondială la Cannes.).
"Cei de afară îl compară cu Full Monty. Eu mă gândesc că e mai mult pe umorul şi stilul din California Dreamin'. Îl văd ca o comedie amară plasată la începutul anilor '90, când România era în plin haos şi idealism."
Dacă românii spun despre cei doi actori francezi că sunt profesionişti şi fără fiţe, Robinson Stevenin (care are un César de interpretare şi pe care Andi Vasluianu l-a gratulat cu epitetul "fermecos rău") spune cu sinceritate că nu s-a documentat în niciun fel înainte de a veni în România şi nici că regizorul ar fi folosit vreun truc anume pentru a-l face să accepte rolul.
"Tudor nu mi-a spus absolut nimic pentru a mă convinge să fac filmul. Mi-a dat doar să citesc scenariul, iar acesta a fost suficient ca să mă motiveze să vreau să joc în această poveste post-comunistă", spune Robinson Stevenin, adăugând că lucrul cu echipa, Tudor şi tatăl său i-a adus multe "surprize plăcute".
Monicăi Bârlădeanu filmul i-a adus un alt gen de personaj decât ce a mai făcut până acum. În parc, după ce a schimbat hainele muştar pe altă costumaţie la fel de nouăzecistă (fustă pantaloni până la genunchi în galben, roşu şi mov), ea spune că personajul său, Manuela, "e foarte diferit de ce am mai jucat, în primul rând pentru că e o femeie căreia nu-i place prea tare de ea. E o femeie care nu-şi găseşte locul şi care trădează un soi de duplicitate venită mai mult din instinct de supravieţuire.
Am făcut personajul gândindu-mă mai ales la fondul emoţional. M-am gândit la un tată care a dispărut prea devreme (lucru care nu există în scenariu, a fost o alegere personală). Mi-am spus că lipsa unei figuri paterne o îndeamnă pe Manuela să caute siguranţa în viaţă", mai spune actriţa, adăugând că îi e "absolut egal" dacă face film "în Romania, Italia sau China" atâta timp cât filmul respectiv are o "poveste interesantă".
"În ultima vreme îmi doresc şi o altă satisfacţie. Mi se pare că îţi dă o satisfacţie de mai multă durată dacă spui o poveste care contează, despre un lucru care priveşte o comunitate sau care are un mesaj social", spune ea referindu-se la recentul Diaz - Non pulite questo sangue de Daniele Vicari, unde a avut un "rolişor foarte mic".
Dorel Vişan era liber în ziua când am fost pe platou. Dacă ar fi fost, probabil ne-ar fi spus că e bucuros să rupă monotonia rolurilor de poliţişti de până acum. Nici pe Ion Besoiu, Ovidiu Crişan, Ion Grosu, Clara Vodă sau Alina Berzunţeanu nu i-am văzut. Dar nu-i nimic. O să-i vedem pe toţi pe ecran la TIFF 2012 sau, poate, la Cannes.
Despre oameni şi melci (www.despreoamenisimelci.ro) e produs de Libra Film (România) în coproducţie cu Agat Films &Cie (Franţa) şi are deja un agent internaţional de vânzări, Elle Driver.