Pentru al doilea an consecutiv, Asociaţia 4Culture organizează în cadrul eXplore dance festival programul Meet the Next Generation - program internaţional intensiv pentru tineri coregrafi şi performeri.
Obiectivul programului este sprijinirea tinerilor dansatori şi coregrafi prin oferirea unui cadru internaţional ideal pentru dezvoltarea propriilor creaţii, a schimbului de idei şi accesului la informaţie.
Din anul 2011, Meet the Next Generation a devenit un program internaţional cu focus special pe tinerii creatori din Estul Europei. Aceştia vor beneficia de un program intensiv de coaching, acces la workshop-urile din cadrul festivalului, lecture-uri, spectacole şi evenimente speciale.
Perioada de desfăşurare a programului este 3- 9 octombrie 2011.
Asoctiatia 4CULTURE asigură toate costurile de participare pentru un număr de maxim 10 participanţi, selectaţi în urma aplicaţiilor.
Cei interesaţi sunt rugaţi să trimită CV şi scrisoare de intenţie la adresa: [email protected]
Deadline: 29 septembrie 2011.
Participanţii selectaţi vor fi anuntaţi prin e-mail în data de 30 septembrie 2011.
Despre eXplore dance festival, 2011
Festivalul este o iniţiativă unică a unei asociaţii non-profit - 4CULTURE, al cărei scop vizează creşterea vizibilităţii dansului contemporan prin oferirea unui program internaţional complet, adresându-se publicului larg şi profesioniştilor din domeniu. Evenimentul încurajează diseminarea creaţiilor de dans contemporan, schimbul de experienţă şi promovarea tinerilor artişti prin spectacole, performance-uri (inclusiv premiere), workshop-uri, lecture-uri şi filme de dans.
Co-iniţiat în 2005 de către coregraful şi managerul cultural Andreea Căpitănescu, director artistic al Asociaţiei 4CULTURE, eXplore dance festival este în prezent singurul festival din România ce beneficiază de o co-finanţare multi-anuală de 3 ani din partea Programului Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene.
eXplore dance festival este unul din cele 16 festivaluri internaţionale selectate pentru co-finanţare europeană multi-anuală în anul 2011, în urma unei selecţii de proiecte la care au participat 674 de festivaluri internaţionale de dans, teatru şi muzică din Europa.
Despre 4Culture
4Culture este membru al Jardin d'Europe network şi IETM-International Contemporary Performing Arts Network.
Producător: Asociaţia 4CULTURE
Cu sprijinul: Programul Cultura al Uniunii Europene, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, AFCN - Administraţia Fondului Cultural Naţional, ArCuB - Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti, AIBI - Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Bucureşti-Ilfov, Primăria Sectorului 1, Goethe Institut, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos, Forumul Cultural Austriac, Institutul Polonez.
Parteneri: Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Teatrul Odeon, Teatrul Nottara, UNATC, Muzeul Ţăranului Român.
Parteneri media: TVR Cultural, Radio Guerrilla, B-24-FUN, Adevărul, Caţavencii, Dilema Veche, Observator Cultural, VICE, Elevate Media, Cocor Media Channel, ZOOM.
Parteneri media on-line: Realitatea.net, B365.ro, Pandora's, VoxPublica.ro, Port.ro, Metropotam.ro, Feeder.ro, Liternet.ro, Hipmag.ro, Modernism.ro, ArtBoom.ro, VeiozaArte.ro, ArtActMagazine.ro, Alternativ.ro.
Acest proiect este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicaţie (comunicare) reflectă numai punctul de vedere al autorului iar Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.