"I used to produce action films back in the 80's! Some people thought they were sexy, good looking, called them European. I called them Shit!" - Bernie (Albert Brooks în Drive)
Drive este filmul clasic (alături de L'Artiste), descoperit de mine la ediţia 64 a festivalului de la Cannes.
M-am mai pronunţat asupra faptului că Nicholas Winding Refn e regizorul meu preferat danez, şi mi s-a părut mai bun şi mai visceral ca Lars Von Trier, de când am văzut primul său film Pusher (1996). Pentru Drive a primit premiul de regie la Cannes, dat de juriul condus de Robert De Niro. Lars-LVT out, NWR in!
Drive a intrat în cinematografele româneşti sub titlul insipid Cursa, day and date cu premiera mondială americană, cu reclamă multă şi speranţa distribuitorului de a face cîţi mai mulţi spectatori (ceea ce chiar funcţionează pentru că filmul are calităţile de a creşte prin word of mouth).
Drive e un film-comandă, al cărui regizor iniţial a fost, din câte ştim eu, Renny Harlin. Apoi Neil Marshall. Şi actorul principal s-a schimbat, de la Hugh Jackman, până ce a devenit Ryan Gosling. Acesta l-a ales pe Refn, pentru că l-au impresionat filmele acestuia. Şi a fost băiat deştept, pentru că NWR l-a ghidat într-un rol care i-a schimbat total imaginea. Laconic, cu o prezenţă şi carismă superbă, Scorpio Rising! Filmul, primit în aplauze, cu rumoare şi sufletul la gură la Cannes, e un genre revizionist, film noir existenţial, de fapt un Neo/n Noir, un film clasic L.A., decupat genial, cu scheme de culori, şi cu titlul grafizat à la Pablo Ferro (vezi aici diferenţele de afiş şi de lettering în diverse ţări)!
Influenţe William Friedkin (To Live and Die in L.A) şi Michael Mann (Thief), Walter Hill (The Driver), plus un score electronic, pulsant, gen Tangerine Dream (Cliff Martinez - compozitorul ataşat al lui Steven Soderbergh şi toboşar, cu Captain Beefhart! şi primul tobar de la Red Hot Chilli Peppers) şi Steve Mc Queen (Bullit, The Hunter), cu un touch de Point Blank al lui Boorman, Samuraiul lui Melville şi Pusher, toate într-un compendiu de visceral şi intelectual.
În rolurile secundare, Albert Brooks, într-un rol de contre-emploi, excelent (se vorbeşte deja de o nominalizare la Oscar pentru rol secundar), alături de Ron Perlman, Bryan Cranston, Oscar Isaac, Christian Hendricks şi Casey Mulligan. Imaginea lui Newton Thomas Sigel, DOP-ul lui Bryan Singer este ireproşabilă, pe stilul de LA Neo-noir pe care l-a făcut Michael Mann de la Thief la Heat.
Drive e unul din cele mai bune filme ale anului, un exerciţiu virtuos de stil, un arthouse cool şi romantic, poetic şi violent, calculat matematic pentru a fi emoţional, ca o partidă de sex fierbinte şi interzisă, terminată cu un orgasm dureros, letal. Americanii se întreabă dacă filmul e prea european pentru ei şi este, e drive-ul nordic, singurătatea vikingului de cursă lungă!
(9 din 10!)