După ce proiectul CULTURA ACTIVĂ a debutat cu o consultare din partea Asociaţiei CRIES pentru o mai bună coeziune şi implicare socială în Sectorul 1 din Bucureşti - o întâlnire destinsă, interesantă şi care a transmis ideea pentru care Coaliţia Sectorului Cultual Independent a organizat acest eveniment, ziua doi a marcat începutul dezbaterilor şi lansarea suplimentului din Revista 22, care oferă cadrul de discuţie pentru restul programului.
Tema dezbaterii s-a axat pe ideea de independent şi independenţă în România de astăzi. Mai exact, participanţii au discutat care este condiţia de artist în societatea românească, ce a reprezentat şi ce reprezintă sectorul independent şi care este miza unor coaliţii independente în cultură. Au participat la discuţie Octav Avramescu (Asociaţia Jumătatea Plină), Ştefania Ferchedău (artsf), Cosmin Manolescu (Fundaţia Gabriela Tudor), Raluca Pop (banipentruarte), Alina Şerban (Asociaţia pepluspatru), Rariţa Zbranca (Fundaţia AltArt / Fabrica de pensule).
Discuţia a fost contextualizată şi a încercat să se plaseze pe harta celor mai importante evenimente de guvernare participativă în cultură din ultimii 21 de ani. Acesta a fost şi motivul lansării suplimentului dedicat proiectului din Revista 22 - de a pune la dispoziţia participanţilor o cartografie a "momentelor cheie" din cultura românească independentă din 1990 până în prezent, cu "mărturii" ale celor care au provocat şi au fost direct implicaţi în proces.
Marcând aceşti paşi, din informaţiile strânse s-a desprins o observaţie importantă pentru întâlnire şi anume că, începând cu anul 1995, toate legile care au afectat sau afectează cultura au implicat sectorul independent - artiştii freelanceri şi ONGurile culturale - fie la nivel de iniţiativă, fie la nivel de colaborare. Cu alte cuvinte, rolul jucat de sectorul independent în transformarea sistemului cultural din România a fost unul esenţial. Pentru Raluca Pop şi Ştefania Ferchedău, coordonatorii proiectului, CULTURA ACTIVĂ - prin dezbaterile, prezentările şi publicaţia realizată - reprezintă o încercare de recuperare a unui capital de advocacy pe care Coaliţia încearcă să îl ducă mai departe.
Cu mulţi profesionişti din zona independentă în sală, răspunsul la întrebarea "cine sunt independenţii din cultura românească?" a venit relativ simplu: noi, artiştii, liber profesioniştii, ONG-urile, managerii culturali şi freelancerii din domeniu. Independenţii sunt o categorie a sectorului cultural care îşi asumă un anumit tip de libertate creatoare şi care, prin vocea publică pe care o au, doresc să genereze o schimbare în societate. Deoarece instituţiile publice au dezamăgit mult timp, independenţa asumată de unii profesionişti implică şi o distanţare de sectorul public. Faţă de tot ce înseamnă "de stat", independenţii se percep ca fiind mai flexibili, mai creativi şi mai ales, mai ancoraţi în prezent. Ceea ce îi apropie de instituţiile publice şi de autorităţi şi pe baza căruia se şi întemeiază iniţiativa la dialog este faptul că activitatea artistică realizată în regim independent reprezintă în final tot bunuri şi produse culturale de interes public. Ei par să fie cei care au înţeles cel mai bine puterea soft a culturii şi rolul profund social al artei. Din păcate, nu de puţine ori au fost întrebaţi de reprezentanţi ai autorităţii publice cine sunt, ce fac şi de ce vor bani publici? Dincolo de aceste argumente, Coaliţia Sectorului Cultural Independent insistă ca societatea civilă să fie recunoscută ca un pilon al democraţiei şi ca un element absolut necesar pentru o bună guvernare în cultură.
În prezent, sectorul cultural independent poate fi împărţit în două categorii: pe de o parte, artiştii maturi şi organizaţiile cu experienţă de 10-15 ani, care au avut o contribuţie importantă în domeniu, dar şi care văd că problemele din '90 revin obsesiv, ceea ce face ca entuziasmul pentru implicare să scadă drastic şi, pe de altă parte, artişti şi organizaţii tinere, care au nevoie de condiţii să se dezvolte şi care ar fi bine să înţeleagă şi să îşi asume rolul jucat de ei în procesul de advocacy. A fost menţionat faptul că lipsa de coeziune în domeniul culturii a condus atât la o incoerenţă în faţa autorităţilor, cât şi la o atomizare şi la o izolare a zonei culturale faţă de alte sfere ale societăţii civile: educaţie, social, mediu, sănătate.
Neajunsurile pentru ca sectorul independent să funcţioneze coerent şi constant, fără să se marcheze o diferenţiere între "independent" şi "de stat" sunt numeroase:
o prea mare etatizare a sectorului cultural din România,
un sistem de finanţare care reduce activitatea artistică la câteva luni pe an (principalele surse de finanţare fiind Administraţia Fondului Cultural Român şi Institutul Cultural Român),
o lipsă de viziune şi de strategie la nivel public cultural,
un sector economic încă puţin interesat în a se implica în zona artistică,
lipsa managerilor culturali şi a unui context în care aceştia să nu se îndrepte spre alte domenii sau să părăsească ţara,
lipsa spaţiilor de creaţie şi de reprezentare a actului artistic,
lipsa de profesionalism şi lipsa de responsabilitate a celor care au funcţii de conducere în cultură şi care de prea multe ori sunt numiţi pe criterii politice,
lipsa de transparenţă în acordarea fondurilor publice,
dezinteresul autorităţilor publice pentru un dialog real cu profesioniştii din domeniu - cărora de fapt le sunt adresate toate măsurile şi iniţiativele oficiale,
nerespectarea legilor,
birocraţia excesivă în derularea proiectelor artistice, care duce la focusarea pe aspecte administrative de raportare, în dauna conţinutul cultural,
lipsa unor pârghii sociale prin care artistul să deţină mai multe competenţe de management personal şi impresariat,
lipsa unei colaborări a instituţiilor publice cu operatorii independenţi ş.a.m.d. Toate aceste probleme pot conduce la concluzia amuzantă, dar tristă, că, dacă eşti independent, ai mari şanse să nu fii privit ca cetăţean (să nu beneficiezi, de exemplu, de sprijin în cazul în care nu mai ai activitate pentru o perioadă sau ţi-ai încetat activitatea).
Dar dacă Bucureştiul este capitala efervescentă din punct de vedere cultural, în ţară situaţia este cu totul alta: în afara oraşelor mari precum Timişoara, Cluj, Iaşi şi a zonelor secuieşti (cum este cazul oraşului Sfântu Gheorghe, unde investiţia în cultură este una dintre cele mai mari din ţară; de curând s-a deschis, de exemplu, Galeria de artă contemporană Magma, printr-un parteneriat cu Consiliul Local), celelalte oraşe tratează susţinerea infrastructurii culturale şi a creativităţii marginal, iar în zonele rurale aceasta nici măcar nu intră în discuţie. Rariţa Zbranca, managerul centrului Fabrica de Pensule din Cluj-Napoca, a exemplificat cu organizaţia pe care o conduce şi care primeşte anual de la autoritatea locală în jur de 2.000 de Euro pentru întreaga activitate, ceea ce reprezintă evident un procent mult prea mic din necesarul minim pentru funcţionare.
Dispariţia fondurilor internaţionale odată cu intrarea în Uniunea Europeană a făcut poate ca impactul sectorului independent cu disfuncţionalitatea sistemul cultural să fie cu atât mai dur. Pentru că au întâlnit prea multe probleme, artiştii români s-au orientat în ultimii ani spre scena internaţională, uitând de scena "naţională". Contestarea şi încercarea de a schimba ceva ce pare înţepenit şi răuvoitor consumă extrem de multe resurse, astfel încât, ca artist, e mai simplu să urmăreşti oraşele din Europa care investesc în cultură, prin rezidenţele sau proiecte de mai mare amploare din afara României.
Dar au existat şi schimbări pozitive, atât la nivelul sectorului cultural independent, cât şi la nivel public, iar o parte din aceste schimbări sunt cuprinse în suplimentul CULTURA ACTIVĂ - Argument pentru o cartografiere subiectivă a culturii independente din Revista 22.
Pentru a răspunde acestor probleme există Coaliţia Sectorului Cultural Independent şi proiectul CULTURA ACTIVĂ. Proiectul va continuă până pe 4 noiembrie 2011 la Bucureşti şi apoi pe 11 noiembrie 2011 la Cluj-Napoca.
Vizitaţi www.coalitiasectoruluiculturalindependent.wordpress.com/cultura-activa