noiembrie 2011
Piel que habito, La / The Skin I Live In
La piel que habito al lui Almodóvar este un horror. Nu ca gen cinematografic în sine, spune regizorul care a câştigat până acum de două ori Oscarul, ci din cauza temei - schimbarea sexului ca pedeapsă dată cuiva - despre care Almodóvar crede că este cea mai groznică pedeapsă posibilă. O abordare complet diferită a transexualităţii, comparativ cu toate filmele lui de până acum.


Cel mai recent film al lui Almodóvar, şi probabil printre cele mai controversate, La piel que habito / Pielea în care trăiesc a avut premiera internaţională la Cannes, în Competiţia oficială din mai 2011 şi va rula în cinematografele din România din 11 noiembrie 2011. În rolurile principale, Antonio Banderas şi Elena Anaya. În România, noul film-cult al lui Almodóvar este adus de Independenţa Film, casa de distribuţie care a promovat filme independente de referinţă, de nişă sau câştigătoare a unor premii internaţionale prestigioase, ca Todo sobre mi madre, Trainspotting, Melancholia, Le fabuleux destin d'Amélie Poulain, In The Mood for Love, Vicky Cristina Barcelona, Dogville etc.).

Povestea. De când soţia i-a murit în incendiul care a urmat unui accident, doctorul Robert Ledgard (Antonio Banderas), un eminent specialist în chirurgie plastică, s-a ocupat de crearea unui nou tip de piele, artificială, rezistentă la arsuri, cu care şi-ar fi putut salva soţia. După doisprezece ani, reuşeşte să creeze o piele care funcţionează ca un scut împotriva tuturor agenţilor externi. În continuarea anilor de studiu şi de experimente, Robert mai are nevoie de trei lucruri: să fie lipsit de scrupule, să aibă un complice şi un cobai. Scrupulele n-au fost niciodată o problemă. Iar Marilia (Marisa Paredes), femeia care a avut grijă de el de când s-a născut, este complicele perfect. Cât despre cobaiul uman...

În prima săptămână pe ecrane (11 - 17 noiembrie 2011), La piel que habito va rula la Studio, Hollywood Multiplex, Grand Cinema Digiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Glendale Studio, Cityplex, The Light Cinema - în Bucureşti, Cinema City - în Cluj şi Cityplex - în Constanţa şi Braşov. În perioada următoare filmul va ajunge în toată ţara.
 

Pedro Almodóvar (62 de ani) a primit până acum de două ori Oscarul - o dată, pentru Cel mai bun film într-o limbă străină,  Todo sobre mi madre, în 1999, iar în 2002, pentru Cel mai bun scenariu original - Hable con ella. După Cannes, La piel que habito a fost prezentat la Toronto Film Festival, în septembrie şi la New York Film Festival, în octombrie 2011.

 
La piel que habito este produs de El Deseo (eldeseo.es) şi distribuit internaţional de compania americană FilmNation Entertainment (wearefilmnation.com). Scenariul îi aparţine lui Pedro Almodóvar, în colaborare cu Agustín Almodóvar şi bazat pe Mygale, de Thierry Jonquet (Éditions Gallimard), iar director de imagine este José Luis Alcaine. În România La piel que habito este distribuit de Independenţa Film.
 

facebook.com/pages/LA-PIEL-QUE-HABITO-în-România

lapielquehabito.com

 
contact:
anca romanescu | pr | 0751 224 222 | 0727 731 552 | [email protected]

Regia: Pedro Almodóvar Cu: Antonio Banderas, Elena Anaya, Jan Cornet, Blanca Suárez

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus