S-a spus că Almodovar a părăsit terenul său favorit, cel al comediei "fără frâne", pentru a se aventura pe teritoriul horrorului cu accente de tip Frankenstein sau, să zicem, al thrillerului sexual. Dramatismul nu a lipsit însă niciodată comediilor almodovariene (pentru care spaniolii au creat un termen special, "almodramă"), iar filme mai vechi ca Átame!, La mala educacion sau precedenta producţie a regizorului, Los abrazos rotos (cu care filmul de faţă seamănă cel mai mult), aveau, la rândul lor, o solidă doză de suspans. Almodovar a schimbat, într-adevăr, registrul (nu de la acest film, ci de mai multă vreme), rămâne însă flamboaianţa stilistică, modul unic de a povesti şi senzaţia de "respiraţie tăiată" pe care o ai de multe ori pe parcursul vizionării.
Joaca de-a Prometeu
"M-am gândit la mitul lui Frankenstein, dar mai ales la mitul lui Prometeu", explica Almodovar la conferinţa de presă de la Cannes ("Prometeul modern" era subintitulat, de altfel, romanul lui Mary Shelley). Acest film nu este, însă, despre un experiment ştiinţifico-medical (de creare a "pielii perfecte", rezistentă la arsuri) şi consecinţele sale, aşadar nu e un SF banal cu funcţie de avertisment, nici nu este un thriller despre "fantomele" trecutului care-l bântuie pe personajul principal (eminentul chirurg plastician Ledgard, interpretat de Antonio Banderas). Principala temă este una foarte dragă lui Almodovar: identitatea sexuală, dar de data aceasta este tratată "aşa cum nu aţi mai văzut niciodată".
De altfel, regizorul a ezitat să-şi trimită filmul la Cannes (unde nu s-a regăsit în palmares), de teamă că ziariştii vor dezvălui - înaintea premierei spaniole - numeroasele întorsături ("twisturi") din scenariu. Chit că pelicula ecranizează un roman, Tarantula, de Thierry Jonquet (1954-2009), scriitor francez de série noire. Imaginaţia lui Almodovar rămâne totuşi debordantă, iar filmul arată, într-adevăr, una dintre cele mai elaborate răzbunări născocite vreodată.
Filmul regizorului spaniol forează adânc în zonele obscure ale psihicului uman şi se joacă graţios, cu dexteritate, pe linia subţire de demarcaţie dintre masculin şi feminin. Din punct de vedere narativ, două sunt sursele principale ale lui Almodovar: ficţiunea populară, de consum (şi mai ales cinematograful de serie B) şi, încă o dată, melodrama (cu rădăcini în romanul-foileton de secol XIX), ale cărei poncife sunt, de data aceasta, întoarse complet pe dos şi "schimonosite" complet. Distribuţia îl readuce într-un film de Almodovar pe Antonio Banderas (la 21 de ani de la Átame!), actor lansat în filmele regizorului spaniol, dar şi pe marea actriţă Marisa Paredes (ultima oară la Almodovar în "Totul despre mama mea").
Noul star creat de Almodovar, cu acest film, este Elena Anaya, superba interpretă a tinerei care trebuie să se împace cu o nouă viaţă; aţi mai văzut-o, fără să ştiţi, în Lucia y el sexo, Hable con ella, Van Helsing. Anaya se adaugă, astfel, unei liste care le cuprinde pe Carmen Maura, Victoria Abril, Penelope Cruz şi alte actriţe aduse în atenţia internaţională de regizorul spaniol.