Bridget Jones - The Edge of Reason - Un scenariu scris la 16 mîini

În noile aventuri ale lui Bridget Jones, povestea începe şi se termină asemănător, cu happy-end. Între coperţi, durdulia londoneză dă un tur prin lume, dar şi prin propriile-i spaime, pentru a realiza că important nu e să-ţi procuri un iubit cît să-l păstrezi. De aici conflictele. Filmul începe, aşadar, cu o Bridget în al nouălea cer, care-l priveşte pierdută pe al ei Mark Darcy, în timp ce acesta doarme, şi care numără zilele şi orele de cînd cei doi sunt oficial iubit şi iubită. Problemele încep să se ivească atunci cînd Bridget nu se poate abţine să fie ea însăşi, adică nesigură, susceptibilă, geloasă. De aici amuzamentul spectatorului, luat ca martor la iscodirea lui Mark şi la hăituirea lui în şedinţele de la serviciu, la punerea lui pe liber, la exprimarea confuză a regretelor pe mesageria mobilului, în vreme ce iubitul e la uşă şi aşteaptă să i se dea drumul ş.a.m.d.

Bridget Jones şi-a schimbat regizorul şi, deşi în caietul de presă stă scris că stilul e cu totul altul, acest lucru nu e vizibil. Din prima parte s-a păstrat inclusiv poanta cu puloverul lui Mark Darcy, cel cu cerbi, înlocuit acum cu unul cu Moş Crăciun. Scenariul e scris la 16 mîini, printre care şi la cele ale autoarei cărţii, Helen Fielding. Scenariul i-a umflat rolul lui Daniel Cleaver (firav în carte) pentru a-i da ocazia lui Hugh Grant să-şi împrăştie cu şarmul binecunoscut dulceaţa otrăvită. Mare păcat că scenariul n-a păstrat-o pe prietena lui Bridget, cea cu copii mici. Conversaţiile dintre ea şi Bridget sunt sarea şi piperul romanului. Femeia îi dă o replică lui Bridget şi două, pe un ton răstit, copiilor, care nu stau cuminţi. În film, balansul dintre tonul calm al confidenţelor şi un "Nu pune mîna acolo! Nu, caca!" ar fi fost mai haios decît popoul lui Bridget căzut în cocina porcilor.

Bridget Jones e un film destul de amuzant şi în a doua parte, deşi, personal, mă întreb de ce era nevoie ca sărmana Renée Zellweger să se îndoape atît încît să-şi piardă cu totul formele şi să arate aproape hidos. Totuşi, să nu ne pierdem cu firea. Bridget Jones e un film care te destinde, dar care nu îţi provoacă irepresibile crize de rîs. Trebuie să recunosc că mie, personal, romanele (în special primul) mi s-au părut mult mai amuzante şi mai adevărate. Pe de altă parte, parcă în nici unul nu îşi imagina Bridget propriul mormînt pe care scrie: "Bridget Jones, fată bătrînă, 1972-2050". Meduzele mov care apar în colţul ecranului pentru a ţine scorul confruntării verbale dintre eroină şi o scorpie o apropie pe Bridget de sora ei de peste Ocean, clorotica Ally McBeal. Însă adevărul e că Bridget Jones se află sub Ally McBeal, dar şi sub alte comedii britanice de succes, cum ar fi Full Monty sau Notting Hill.