Nu ştiu cum să îmi risipesc emoţiile atunci când mă aflu faţă în faţă cu oamenii mari, care lasă urme în vieţile celor cu care se întâlnesc. Emoţiile sunt şi mai puternice atunci când aceşti oameni au o atitudine deloc intimidantă, ba mai mult, fac tot posibilul ca interlocutorul să se relaxeze. Aşa e şi Cătălin: blând, calm, cu o linişte în suflet care i se vede în privire şi în gesturi. Stau faţă în faţă cu el şi îl întreb cum se simte când el e cel intervievat, când el e cel care trebuie să răspundă, uneori, unor întrebări nu tocmai fericit formulate. "Sunt foarte atent la întrebări şi am totală încredere în cel care le adresează, aşa e normal. Deseori mă gândesc că orice om care pune întrebări e suspectat că funcţionează după un raţionament care vrea să pună în dificultate interlocutorul, ori asta e o prostie. Teoretic, oricine are o strategie, un plan, atunci când se apropie să stea de vorbă cu cineva într-un interviu. Sunt momente în care şi eu povestesc cu oameni care se deschid greu pentru că vor să rămână perfecţi, vor să facă performanţă şi în domeniul lor, şi atunci când răspund la nişte întrebări."
E în televiziune din 1994, angajat al TVR Cluj, "detaşat" la Bucureşti pentru emisiunea Garantat 100%, care are deja 14 ani de când există în televiziunea publică. E greu să faci o emisiune atâta vreme, e şi mai greu să rămâi în TVR şi să faci performanţă, atunci când tentaţiile (adică televiziunile private) există şi sunt atât de prezente în viaţa românului telespectator. "Noi, la Garantat 100%, am construit o bucată mică de viaţă; suntem solidari şi sunt recunoscător pentru echipa cu care lucrez. Am fost tentat de 4 ori să plec din TVR, însă, de fiecare dată m-am răzgândit şi acum aş putea să par naiv dacă spun care a fost motivul pentru care am rămas acolo unde sunt şi acum. La postul public e loc pentru emisiunea asta, pentru ce vrem să transmitem prin ea şi cred că tot ce facem noi acolo e un lucru pentru postul public de televiziune al României. La aniversarea de 10 ani am făcut chiar un spot pe care l-am prezentat la întâlnirea de la librăria Cărtureşti, iar acolo spuneam aşa: Garantat 100% - felul nostru de a face şi înţelege televiziunea publică."
"Suntem responsabili pentru ce facem în fiecare emisiune. Avem contact direct cu foarte multă lume, oameni care spun ce nu le place, alţii care spun ce apreciază, însă formularea corectă pentru toţi anii ăştia şi cei care vor urma este «ceea ce încercăm să facem». Şi ceea ce încercăm să facem, responsabilitatea noastră, e că trebuie să continuăm să ducem emisiunea exact ca şi până acum, să deschidem gustul unor oameni, să arătăm altceva din lumea în care trăim, diferit de alţii."
L-am văzut pe Cătălin la FITS 2012, la Sibiu, l-am văzut apoi la Gărâna Jazz, în general îl văd la festivaluri, unele mai nişate, altele cunoscute şi frecventate de multă lume, dar care au un punct comun: fiecare dintre aceste festivaluri încearcă să schimbe mentalităţi, să modeleze gusturi, să arate spectacole pe care nu le vezi în fiecare săptămână sau la care n-ai acces altfel, decât prin aceste manifestări de cultură. "Gărâna Jazz e o comunitate, e ceva ce creşte de la an la an, cu spectacole senzaţionale şi artişti care te lasă fără cuvinte. Stau acolo de la început până la sfârşit, la fiecare concert. Sigur, nu suntem apostoli, sunt momente în care nici eu nu pot sta chiar până la finalul fiecărei seri, dar văd acolo aproape tot, la fiecare ediţie. Împreună cu echipa de la Garantat 100%, alegem să susţinem cauze multe exact în măsura în care şi ratăm foarte multe. E imposibil să susţinem tot ce se întâmplă frumos în ţara asta şi, crede-mă, se întâmplă atâtea lucruri bune."
Tot povestind şi depănând amintiri (ale lui, fascinante), am ajuns şi la minunea numită Ideo Ideis, un festival pe care Cătălin Ştefănescu l-a susţinut de când a aflat că există. "Ştiu de el de la Marcel Iureş, care mi-a spus că la Alexandria se face un festival de teatru tânăr, gândit de doi copii. Apoi i-am cunoscut pe Alex şi Andreea (Alexandru Ion şi Andreea Borţun, co-directori ai festivalului), am mers la festival şi am ştiut din primul moment că aici se întâmplă altceva. Relaţia pe care am dezvoltat-o cu ei, cu directorii festivalului, e una creativă, corectă şi cu rezultate, nici nu ştii cu câte idei plec de aici, după fiecare ediţie. La fel, prietenia cu oamenii din juriu (Medeea Marinescu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu şi Andi Vasluianu), legătura profundă care există între noi, ne face să ne legăm şi mai mult de o manifestare a cărui spirit nu se mai găseşte nicăieri. Ceea ce e minunat e că ai certitudinea că te găseşti într-un spaţiu de siguranţă al bunelor intenţii. Energia noastră pentru încă un an de zile, până la următoarea ediţie, vine de aici."
"Când vorbesc despre Ideo Ideis unor oameni care nu au fost niciodată aici, mă frustrez. Face foarte bine să vorbesc despre asta, dar există o undă, o rezonanţă foarte tristă: oricât de bine ţi-ai seduce interlocutorul sau cât de clar ai vorbi, nu poţi să explici ce se întâmplă aici. Trebuie să vii, să vezi, să simţi toată energia asta care vine spre tine. Nu trebuie să sperăm la dimensiuni mai mari, nu trebuie să ne aşteptăm să se înroleze batalioane de români care să vină la Alexandria, dar eu nu am întâlnit pe nimeni, până acum, care să vină aici şi să fi plecat altfel decât cu entuziasm maxim.
Orice fenomen de o asemenea natură are o perioadă de ardere mai mică decât alte manifestări de gen, însă aici există un lucru foarte important: conştiinţa propriilor greşeli, iar asta înseamnă că totul va merge bine încă ceva vreme."
Ideo Ideis e un festival de teatru tânăr care creşte, se impune, face reguli şi le păstrează, parcă voind să infirme toate zvonurile conform cărora noi, românii, nu ştim decât să găsim modalităţi de a ocoli aceste reguli. Lui Cătălin Ştefănescu îi place să spună că tot ceea ce se întâmplă aici e "curat", "nepătat" nici de interese financiare, nici de alt fel de interese care ar putea prejudicia bunul nume pe care Ideo Ideis şi-l construieşte de mai bine de 6 ani. Dacă trupele de teatru nu respectă aceste reguli, sunt descalificate. Nu fără regrete, nu fără durere în suflet, nu fără a ţine cont de sentimentele unor copii care au muncit foarte mult ca să ajungă până aici.
S-a întâmplat ca la ediţia a VII-a, din 2012, două trupe să fie descalificate. Una dintre ele total (Brainstorming, Bucureşti), pentru că au depăşit cu 30 de minute timpul alocat prezentării spectacolului din competiţie (şi nici nu au anunţat că vor depăşi), iar cealaltă (Noi, Constanţa) nu va mai intra în competiţia pentru cel mai bun spectacol, din acelaşi motiv, cu amendamentul că această a doua trupă a anunţat că va depăşi timpul alocat cu 10 minute, apoi l-au depăşit şi pe acela. Juriul a avut de luat nişte decizii grele, dar necesare.
"Noi învăţăm împreună reguli şi să respectăm reguli. Au fost momente în care n-am fost conştienţi de presiunea regulamentului, însă aici avem un proces de educaţie alternativă. Poate dacă cei de la Brainstorming anunţau că vor depăşi timpul alocat, lucrurile ar fi stat altfel, pentru că spectacolul a fost, realmente, excepţional (7 dintr-o lovitură, de Lia Bugnar). Trupa Noi a anunţat depăşirea, dar tot au fost descalificaţi din cursa pentru marele premiu, pentru că au depăşit timpul şi mai mult. Am vorbit foarte mult despre ceea ce s-a întâmplat. Totuşi, e vorba despre nişte copii, ei pot fi răniţi foarte uşor. Noi, ca juriu, avem aici o mare responsabilitate, nu apreciem doar spectacolul de teatru, ne uităm şi la alte lucruri. În timp ce le explicam celor din trupa descalificată de ce a trebuit să luăm decizia aceasta, le-am vorbit despre performanţa de pe scenă, despre revelaţia pe care am avut-o privindu-i. Mă bucur că s-a întâmplat aşa, într-un fel, pentru că am putut să dezbatem deschis, liber, am încercat să oferim explicaţiile înlocuind culpa cu responsabilizarea. Adică au greşit, dar trebuie să accepte lucrul ăsta cu fruntea sus, pentru că actul artistic a fost de excepţie, însă nu putem ocoli regulamente din cauza asta.
Acum câţiva ani am descalificat o trupă care venise în competiţie cu un spectacol foarte îndrăzneţ, în care limita de sus a decenţei pe scenă era cu mult depăşită. Da, vorbim despre teatru, despre un loc în care, teoretic, nu există bariere şi false pudori, dar lucrăm cu liceeni, ori asemenea spectacole n-ar trebui să se afle la un festival de teatru tânăr."
Fiecare trupă participantă la competiţia festivalului are parte, după spectacol, de feedback din partea juriului. Sunt momente în care spectacolele nu ies aşa cum şi-ar dori protagoniştii, iar atunci juriul încearcă să ofere soluţii concrete pentru o performanţă mai bună, altă dată juriul trebuie să ofere încurajări, dar întotdeauna trebuie să fie dezarmant de sincer. Cătălin a făcut, în urmă cu mulţi ani, exact acelaşi lucru pe care îl fac acum aceşti tineri: a jucat timp de trei ani într-o trupă de liceeni. Drept urmare, îmi închipui că pentru el ar putea fi şi mai personală această experienţă, de a fi în juriu şi de a-i ghida pe participanţi.
"Îmbrăcăm feedback-ul aşa cum am fi vrut să ni se întâmple nouă în situaţii similare. Eu am făcut asta pe timpul comunismului, aveam comisie care analiza fiecare spectacol pe care voiam să îl prezentăm în competiţiile de teatru tânăr. Acest moment al feedback-ului e unul foarte intim, se râde foarte mult şi se vorbeşte foarte serios. Actul de educaţie alternativă continuă galopant în acele 20-30 de minute de poveşti în spatele uşilor închise. Eu, de exemplu, recomand inclusiv lecturi care să îi ajute să înţeleagă mai bine textul pe care tocmai l-au jucat, iar colegii mei explică lucruri legate strict de meseria de actor, de tehnică, de interpretare, de atitudine, lucruri elementare, dar extrem de folositoare. Uneori purtam discuţii cu coordonatorii, oferim câteva sugestii pentru abordarea textelor propuse pentru a fi transformate în spectacol.
În 6 ani de când facem asta, am dezvoltat inclusiv o metodă de a povesti cu ei, pentru că nu e nimic subînţeles, ci facem un exerciţiu de comunicare. Toată lumea (actori, scenografi, coordonatori ai trupelor) trebuie să plece de acolo cu gândul că noi nu facem un proces, ci oferim nişte recomandări care sunt doar atât, nişte recomandări."
Subiectul festivalului îl animă foarte tare pe Cătălin. E 100% dedicat atunci când vine aici, răspunde oricărui participant care se apropie de el pentru a cere un sfat, e disponibil pentru interviuri, poveşti, orice ajută la înţelegerea a ceea ce se întâmplă în acest loc. Povestim despre prietenia lui cu Marcel Iureş, despre întrebările pe care i le adresează atunci când sunt în faţa unui public şi despre o anume afirmaţie a lui Iureş, care spune aşa: "Voi, tinerii din ziua de azi sunteţi mult mai uniţi decât am fost noi. Aveţi însă grijă la ceea ce vă uneşte." Eu îmi imaginez că acest sfat se referă la tehnologia care rupe din comunicarea de suflet (nu mai exista scrisori, cărţile se transformă în pdf-uri, etc), Cătălin mă dojeneşte blând şi îmi explică, cu calm şi claritate:
"Răspunsurile lui Marcel la nişte întrebări care vin după ani de lungă şi sinceră prietenie, sunt doar răspunsuri care ţin strict de experienţa personală a unui om, dar care nu sunt valabile pentru toată lumea. Trebuie să înţelegi că lumea se schimbă, că nimic nu rămâne pentru veşnicie. Scrisorile au murit, gata, asta e, nu mai există. Îmi permit să îţi dau un exemplu pe care îl dau atunci când am discuţii de felul ăsta, despre acest subiect. Există o carte, se numeşte Barbarii, eseu despre mutaţie, de Alessandro Baricco. În acea carte e prezentat un fragment dintr-o critică muzicală în care e analizată o partitură care e numită în toate felurile: pervertire muzicală a epocii, face lumea să se întoarcă cu susul în jos, ameninţă că vom sfârşi în derizoriu din cauza unor exprimări muzicale de un asemenea grotesc etc. Sunt convins că, dacă ar fi existat cuvântul «manea» pe vremea aceea, l-ar fi folosit. E vorba de Simfonia nr. 9, a lui Beethoven.
Sunt lucruri pe lumea asta pe care le iubim şi dispar, chiar dacă mai există redute pe undeva. Sunt nişte fenomene care trebuie arse şi e greşit să refuzi ceva de la început, doar pentru că încă nu înţelegi fenomenul. Eu cred că Marcel Iureş s-a referit, mai degrabă, la faptul că tinerii de azi ar trebui să fie uniţi de valori şi nu de interese comune."
Seara se apropie de final, dar amintirea ei îmi va rămâne în minte pentru multă vreme de acum înainte. Am întâlnit unul din oamenii care mi-au modelat gusturile în materie de muzica, fără să ştie, doar prin pasiunea lui fenomenală de a întâlni oameni speciali şi a-i prezenta lumii întregi (sau măcar lumii care se uită la Garantat 100%). Influenţa lui asupra gusturilor celor care îl urmăresc sau îl întâlnesc, e indiscutabilă. La fel şi influenţa lui asupra tinerilor pe care îi ghidează la acest festival de teatru tânăr de la Alexandria, despre care vorbeşte la superlativ.
"Ştiu că lumea sancţionează felul hiperbolic în care mă exprim când vorbesc de Ideo Ideis. Când zic că e unic, zic mai puţin decât aş vrea să zic, de fapt. Nu pot să spun atât cât ar trebui să spun, că nu mai am cuvinte să fac asta şi asta e sănătos şi nesănătos în acelaşi timp. Aş fi vrut să te rog să rămână off the record ce îţi spun acum, dar n-am să fac asta, trebuie să se ştie. Ai un fenomen pe care îl descoperi. Îl susţii şi faci tot ce poţi, alături de alţi oameni, să îl creşti, să îl povesteşti altora şi vorbeşti despre el în termeni absoluţi. Aceste cuvinte ajung la acei oameni care fac fenomenul să se întâmple, la organizatori. Oamenii se încarcă de acele cuvinte şi, pe lângă presiunea imensă pe care o au organizând acel fenomen, trebuie să gestioneze şi această presiune, această imagine pe care eu (şi cei care vorbesc în termeni absoluţi despre fenomen) o ducem peste tot. Ori asta e foarte greu de dus, însă nu poţi să ajuţi fără să faci zgomot.
Cel mai important lucru, însă, e acesta: totul e mai uşor de gestionat, atâta vreme cât nu faci bani din asta, cât timp pasiunea ţine loc de orice."
Până să apuc eu să mulţumesc, Cătălin Ştefănescu s-a uitat senin în ochii mei şi mi-a mulţumit. El, mie, pentru o discuţie din care am învăţat mai mult decât, poate, am transmis prin rândurile de mai sus. Şi am realizat că oamenii cu adevărat mari sunt acei oameni care ştiu să îi motiveze pe ceilalţi să vrea să fie mai buni, mai toleranţi, mai calmi, mai deschişi, mai sinceri. Iar acest om mi-a predat aseară o lecţie de modestie, bun simţ şi pasiune, de care-mi voi aminti ori de câte ori va fi necesar.
(foto: Adi Bulboacă)