noiembrie 2013
Aleea Soarelui
Inspirat de unul dintre cele mai populare romane care s-au impus în literatura germană actuală, Aleea Soarelui de Thomas Brussig, actorul Gabriel Pintilei realizează un text dramatic cu acelaşi titlu, conturând un micro-univers adolescentin. Dacă în textul romanului, Brussig ne conduce paşii către capătul mai scurt al Aleii Soarelui - numele purtat de o stradă berlineză despărţită în două de construirea Zidului -, în textul românesc, regăsim o stradă dintr-o urbe ce poate fi localizată oriunde.

Gabriel Pintilei propune o frumoasă poveste de iubire, umbrită doar de colţii nemiloşi ai bolii / morţii. Şi aici, există tineri care merg la şcoală, râd, glumesc, filosofează şi... se iubesc. Lumea propusă de autorul român este cea aflată la vârsta întrebărilor şi a răspunsurilor rapide, este universul tinerilor din zilele noastre. Scenele extrase din existenţa cotidiană, înscrise iniţial în sfera banalului, primesc surprinzătoare valenţe simbolice.

Textul depăşeşte zona lăudabilului din raţiuni ce ţin de mult-teoretizata încurajare a dramaturgiei româneşti şi se reclamă din clasa operelor de valoare. Iar când se întâlneşte cu un regizor inspiraţi şi actori entuziaşti, dă naştere unui spectacol pe măsură. Directorul de scenă Alexandru Gâtstrâmb a identificat generozitatea acestui text şi l-a montat cu ajutorul unei trupe de actori foarte tineri - trupa (de liceeni) Zorba. Cu meticulozitate, aproape geometric-nemţească, a decupat scenariul dramatic în secvenţe-fotograme şi le-a asamblat într-o permanentă pendulare între yin & yang - universul feminin şi masculin -, scene unite de Cupidon. Realizatorul se apleacă asupra omului tânăr şi asupra lumii lui, cu frământările specifice.

Atmosfera (cu tentă expresionistă) de la începutul reprezentaţiei, în care roşul şi negrul îşi dispută întâietatea în accente de tensiune, este bine marcată de o prelucrare sonoră din folclorul balcanic, într-un dans plin de energie (Coregrafia: Elena Păun). Acel Veliko (Mare) tânguit parcă din umbra fetei aflate după un panou transparent, pregăteşte spectatorul pentru "lupta" ce va urma. Acestui intro, realizat de şase tineri în costume androgine şi purtând măşti, îi urmează o "lectură" mai lină, realistă. Scenograful (Mara Muşat) a improvizat, în sensul bun (jazzistic), jocul elementelor din spaţiu.

Timp de 40 de minute, tinerii actori transformă, cu multă seriozitate şi acurateţe, spaţiul de joc într-o Alee a Soarelui de oriunde, într-un micro-univers suspendat între vis şi realitate. Eficienţa narativă este sporită de glisarea între cele două zone, a fetelor şi a băieţilor, mereu asezonate de satiră. Actanţii îşi povestesc sentimentele într-un limbaj actual ("Fată...", "Nu pot să cred!", Care-i faza?", "Oh, my God!" ş.a.m.d)., făcând mereu aluzii la lumea celor din generaţia MTV şi a revistelor glossy pentru adolescenţi. Fetele citesc horoscopul din reviste, ascultă muzica de la un radio de cartier şi visează să devină staruri la MTV, în vreme ce băieţii (Andrei Belu, Alexandru Ciobîrcă, Andrei Atabay, Matei Arvunescu) - mai neexperimentaţi - se îneacă cu alcool băut pe ascuns, au glume uşor nătânge şi "miştocăresc" profii de la şcoală. Între aceste planuri, se interpune prezenţa Mălinei ("Fata-Care-Face-Poze"). Apariţia ei contribuie la catalizarea acţiunii şi la conturarea hărţii personale a personajelor.

Mălina (Carmen Gâlcă) se identifică remarcabil cu firea incandescentă a eroinei, trece, cu o naturaleţe cuceritoare, prin salturi rapide, de la optimism la descurajare, de la glumă la gravitate. Acest "Cupidon" în fustă şi cu aparat foto este un fel de Sara Deever (din filmul Sweet November) la scară mică, ce-şi sacrifică ultimele zile din viaţă pentru un "proiect". Cu devotamentul şi puritatea adolescentei îndrăgostite forţează destinul şi provoacă întâlnirea dintre Andrei (băiatul de la radio) cu Fata Misterioasă (o adolescentă care trecea pe Aleea Soarelui mereu cu cinci minute după Andrei).

Complexitatea abordării sintetizează personajul într-o zonă mai adâncă de adevăr şi de feminitate, cu mijloace artistice excelent stăpânite. Intervenţia ei din final (un fel de off), condensează lecţia vieţii, în acordurile celor de la Mono (Life in Mono), accentuând tragismul sublimat ce degajă forţa de a emoţiona. Pe aceeaşi linie se înscrie şi partenerul ei, Emilian Cornu (Andrei Atabay), care lasă mereu să se întrevadă intenţiile secunde, ispitirile abandonate, pornirile înfrânate din spatele fiecărei acţiuni sau vorbe. Între cei doi tineri actori se stabileşte o relaţie armonioasă, ce ajunge uşor către public. Montarea a fost marcată de temperamentul scenic al celor doi protagonişti şi de scurtul lor "intermezzo".

Martirajul fotografei trece în plan secund, lăsând loc vieţii să curgă ciclic. Spectacolul se încheie rotund, cu revenirea în universul girlish, unde cele două guralive (Gabriela Spătaru şi Cristina Grigore) din debut se pregătesc să meargă la gala premiilor MTV, iar Andrei (Matei Arvunescu) şi Fata Misterioasă (Ingrid Nicolau) fixează spectatorii într-un flash de final.

Spectacolul a restituit armonicele scriiturii, pledând pentru vitalitate, dar şi dorinţa de a visa. Problematica destinului "în termeni mici" depăşeşte graniţele vârstelor - scrise cu cerneală invizibilă - şi atenţionează spectatorul asupra ticăitului acelui "fugit irreparabile tempus". Impresia generală pe care a produs-o ieşirea la rampă a unui lot de liceeni, atent îndrumaţi, este una stenică - "Să ştii să te bucuri de fiecare clipă!".

Aleea Soarelui de Gabriel Pintilei
Trupa "Zorba"
Distribuţia: Carmen Gâlcă, Andrei Atabay, Mara Muşat, Cristina Grigore, Gabriela Spătaru, Matei Arvunescu, Alexandru Ciobîrcă, Andrei Belu, Ingrid Nicolau.
Regia: Alexandru Gâtstrâmb
Scenariul dramatic: Gabriel Pintilei
Scenografia: Mara Muşat
Coregrafia: Elena Păun.
Spectacol câştigător al Marelui Premiu la Festivalul de liceeni "Jos Pălăria!", 2012

De: Gabriel Pintilei Regia: Alexandru Gâtstrâmb Cu: Carmen Gâlcă, Andrei Atabay, Mara Muşat, Cristina Grigore, Gabriela Spătaru, Matei Arvunescu, Alexandru Ciobîrcă, Andrei Belu, Ingrid Nicolau

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus