Sufletul tragic al Balcanilor - Dacă bobul nu moare

Dacă bobul nu moare e o contribuţie neglijabilă la tradiţia picarescului balcanic buf-grotesc-tragic-mistic-sentimental-scabros-excesiv-că-aşa-i-viaţa-pe-la-noi. Regizorul-scenarist Sinişa Dragin narează două queste simetrice şi întretăiate, peste pămînturi şi ape care - după cum ni se aminteşte printr-o serie de flashback-uri ce compun legenda unei biserici - au fost cîndva sacre. Prima questă e întreprinsă de un bărbat sîrb (Mustafa Nadarevic), nostalgic după Tito, care vine în România cu barca pentru a recupera cadavrul unui fiu fugit din patrie - şi în primul rînd din armata sîrbă - în timpul războiului din Kosovo. Pe lîngă el, în barcă mai intră şi cîteva clişee: Martorul Vestic (un austriac care, jucat de Franz Buchrieser, mai ţine cîte o scurtă prelegere despre istoria complicată a regiunii), Tînărul Taciturn Şi Feciorelnic Care Va Trăi O Iniţiere Carnală (Milos Tanaskovic) şi Prostituata Veselă (Simona Stoicescu) - complementul clişeistic al acesteia, adică Prostituata Fecioară (Ioana Barbu), figurînd în cea de-a doua questă. Aceasta din urmă e întreprinsă de un tată român (Dan Condurache) care călătoreşte în Kosovo ca să-şi recupereze fiica dintr-un bordel pentru soldaţi americani. Atunci cînd o găseşte, el e forţat de un proxenet să se culce cu ea, ceea ce-i împinge pe amîndoi în abisurile nebuniei, iar pe regizor în abisurile cabotinajului - Prostituata Virgină luînd poziţia regulamentară de Ofelia-mireasă şi pierzîndu-se în valurile Dunării, tatăl ei luînd poziţia regulamentară de Nebun Mistic şi pierzîndu-se în ceaţă, în direcţia clinchetului fantomatic de cădelniţă care-l cheamă spre o altă vîrstă a istoriei, mai atinsă de Sacru, iar în spatele camerei, Dragin, costumat de la second-hand în Sufletul Balcanic Bolnav, luînd poziţia regulamentară de Kusturica-Angelopoulos-închizînd-bal(amuc)ul şi pierzîndu-se irecuperabil în kitschul acestor efecte "cutremurătoare" la care calitatea meditaţiei lui despre Balcani (toată numai locuri comune, nimic care să transcendă pitorescul sau senzaţionalul) nu-i cîştigase nici un drept.
 
Pînă acolo, majoritatea incidentelor din film ţin de apanajul farsei. Prostituata Veselă reuşeşte să-l corupă pe Taciturnul Feciorelnic fără să-l trezească pe soţul ei (Horaţiu Mălăele), de care e legată cu cătuşe. Birocraţia absurdistaneză fiind aşa cum o ştim, epopeea recuperării unui cadavru îi poartă pe eroi de la morgă la abator şi de acolo pînă la lada frigorifică din apartamentul unui cetăţean (Valentin Teodosiu, al cărui zdrahonism caliba(lca)nic monoton-jovial pare să-l facă indispensabil la orice "nuntă mută" sau "concert" de genul ăsta - din CV-ul lui nu lipseşte decît rolul ursului din filmul omonim al lui Dan Chişu). Ca să ajungă în Kosovo, Nebunul Mistic şi Prostituata Veselă (care între timp s-au aliat) trebuie să se deghizeze în călugări, numai că sînt luaţi ostatici de un grănicer corupt care ţine morţiş să i se sfinţească noua maşină. Şi, pentru ca etno-ul să devină mondo, în horă se prind şi nişte imigranţi ilegali din Africa şi din Asia de Sud-Est. Dar, oricît de zelos s-ar manifesta prin colectarea de incidente pitoreşti, intenţiile umoristice ale lui Dragin sînt sabotate de estetismul academic al scenografiei, eclerajului şi încadraturii sale (ultimele două, îngrijit gestionate de directorul de imagine Dusan Joksimovic), care par să vizeze mai degrabă un efect funebru - post-comunismul ca post-apocalipsă. Drezine convertite în vehicule ca din Mad Max trec, pe şinele CFR-ului, printr-o lume în paragină, presărată cu relicve ale ceauşismului şi ale titoismului, şi totodată cu talismane americane. Dezlînarea narativă depăşeşte cotele (totuşi confortabile) admise de genul picaresc, intrînd pe teritoriul fuşerelii: e greu de spus cînd şi unde dispare personajul lui Mălăele, cînd se încheie parteneriatul dintre Prostituata Veselă şi Nebunul Mistic, cum anume se rezolvă unele dintre încurcături - de pildă, atunci cînd grănicerul se prinde că hainele călugăreşti sînt false, sau atunci cînd eroii tot recuperează cadavrul de la Teodosiu (cum anume?), care li-l ia înapoi (dîndu-le de urmă... cum?).
 
Lui Dragin îi lipsesc nişte înzestrări minimal necesare creării de comedie cinematografică: abilitatea de a face clare acţiunile personajelor şi simţul detaliului vizual (o excepţie constituind-o scurta luptă a eroilor pentru a culca la loc cadavrul care - îmbrăcat într-un sac - a îngheţat în poziţia sculat). De bază e cantitatea de incidente, nu calitatea realizării lor, tot aşa cum, în scena incestului, de bază e caracterul inerent-şocant al anecdotei, nesusţinut de nici un efort serios de integrare a ei într-un pattern narativ, dramatic sau tematic îndeajuns de onorabil încît să-i justifice grozăvia. Pauline Kael e cea care a identificat cîndva, cu dispreţ, un gen de film pe care l-a botezat petrecerea-la-care-vii-îmbrăcat-în-sufletul-bolnav-al-Europei. Filmele vizate de ea nu meritau această etichetă derizivă, dar subgenul regional pe care-l reprezintă filmul lui Dragin, în forma în care se prezintă aici, o merită cu prisosinţă.