Un debut aşteptat: Cristian Mungiu
Anul 2002 a început să aducă o continuitate a prezenţei româneşti la Cannes - cea mai importantă vitrină a filmului mondial - deşi nimeni nu avea nici cea mai mică idee despre amploarea pe care noua generaţie de cineaşti o va lua. Lucrurile erau de-abia la început.
După Marfa şi banii, următorul film românesc selecţionat la Cannes a fost Occident, lungmetrajul de debut al lui Cristian Mungiu. Născut în 1968, acesta studiase engleza la Iaşi înainte de a buchisi filmul la Bucureşti. Scrisese în Opinia Studenţească şi semnase câteva scurtmetraje despre care breasla aflase. Dacă despre Cristi Puiu nu se ştia nimic în România la momentul debutului, debutul lui Cristian Mungiu era aşteptat.
Cu Occident, Mungiu făcea un film de factură clasică, mai apropiat de Nae Caranfil şi de E pericoloso sporgersi, decât de următorul său film, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile. Occident se ocupă de mai mulţi tineri confruntaţi voluntar sau indirect cu tema emigraţiei. Umorul şi lipsa de perspectivă a tineretului postdecembrist făceau din el un film de actualitate, dulce-amar, şi mulţi spectatori tineri s-au regăsit pe ecran şi prin hit-ul pionieresc Noi în anul 2000.
Prezentat la Cannes şi preluat apoi de multe festivaluri internaţionale, Occident a fost surpriza momentului. (Deşi, în timp, rezistă mai greu decât Marfa şi banii.). Luându-l pe Alexandru Papadopol de la Cristi Puiu, Cristian Mungiu a descoperit-o însă pe Anca Androne, care a mărturisit recent pentru HotNews.ro:
Occident a declanşat în mine o pasiune mistuitoare pentru tot ce înseamnă film. Pe atunci, selecţia unei pelicule româneşti la Cannes era un lucru excepţional. După aceea, din fericire, a devenit obişnuinţă.
Ce-mi vine în minte când mă gândesc la filmări nu sunt întâmplări simpatice - sau n-am fost eu atentă -, în schimb, îmi amintesc de o atmosferă specială, încărcată de emoţie. Era un debut pentru mulţi dintre noi şi eram extrem de serioşi şi de muncitori dar, în acelaşi timp, calzi, plini de grijă şi de atenţie unii faţă de ceilalţi.
Cristi ştie să aducă armonie pe platou, să controleze cu graţie momentele dificile, să te facă să te simţi cel mai bun actor din lume... E o şmecherie a lui.
Din reacţiile tinerilor care au văzut atunci filmul, dar şi mai târziu, am înţeles că Occident îi reprezintă pe mai mulţi decât ne-am imaginat noi când l-am făcut. Cred că şi azi seducţia de a pleca din ţară există, poate chiar mai acut decât acum 10 ani. Tinerii nu au alternative fericite aici, visează să plece, să fie apreciaţi undeva...
Occident
Regie: Cristian Mungiu
Scenariu: Cristian Mungiu
Cu: Alexandru Papadopol, Tania Popa, Anca Androne, Coca Bloos, Ioan Gyuri Pascu, Dorel Vişan
Prezentat în secţiunea "Quinzaine des Réalisateurs" - Cannes, 2002
Radu Muntean despre Furia: A fost o experienţă pe care nu cred că mai vreau să o repet
Cunoscut şi el prin scurtmetrajele realizate în institut, Radu Muntean debutează tot în 2002 cu lungmetrajul Furia, povestea contemporană a unor tineri care se confruntau cu o realitate violentă. Aducând pe ecran mafia ţigănească, regizorul a spus la acea dată că nu şi-a propus să facă un film social, ci să ia pulsul agresivităţii, a violenţei mocnite existente în societatea românească. Un pariu pe care l-a câştigat.
Furia foloseşte multe elemente dintr-un film de acţiune american. E în continuare un bun film de acţiune, având în plus faţă de reţetă trei personaje cărnoase decupate din realitatea autohtonă şi o combinaţie bine gândită de acţiune şi tragism.
Radu Muntean spune azi că ideea de a debuta cu Furia nu a fost, însă, dintre cele mai inspirate:
Privind acum în urmă, mi-aş dori să-mi fi ales mai atent filmul de debut, chiar dacă asta ar fi însemnat să debutez mai târziu, a mărturisit Radu Muntean pentru HotNews.ro Probabil că ar fi fost mai bine dacă debutam cu Hârtia va fi albastră, un film mai personal. Am învăţat multe din experienţa de la Furia.
A fost un film greu şi un bun exerciţiu de lucru în echipă. A fost greu ca producţie, cu multe locaţii, personaje, secvenţe de acţiune - chestii care se fac greu în România. Mai ales că eram la debut... Dar şi acum mi-ar fi greu dacă nu aş fi un regizor antrenat.
De pildă, secvenţa de urmărire de un minut jumate am filmat-o în trei-patru nopţi. Asta a fost cel mai greu, să filmez secvenţe de acţiune la standarde cât de cât profesionale. În plus, totul a fost complicat de sincronizat la filmare - figuraţia, actorii, mai multe camere. A fost o experienţă pe care nu am repetat-o şi nu cred că mai vreau să o repet.
Furia
Regie: Radu Muntean
Scenariu: Mircea Stăiculescu, Radu Muntean, Ileana Constantin
Cu: Dragoş Bucur, Dorina Chiriac, Andi Vasluianu
"Ţi-e milă? Ţi-am luat banii."
Mai mare succes a avut însă în 2002 Filantropica, în care Nae Caranfil reunea doi îndrăgiţi actori - Gheorghe Dinică şi Mircea Diaconu, lansându-le pe Mara Nicolescu şi Viorica Vodă.
Descarcă scenariul filmului în format pdf aici.
Dar în 2002 nu Filantropica a bătut recordurile de încasări, cu cei 112.560 de spectatori ai săi (conform Cinemagia.ro) şi locul 7 în topul anual al premierelor străine şi româneşti, ci Garcea şi oltenii, care a dominat întreg box-office-ul şi a făcut, cu cei 251.891 spectatori ai săi, aproape dublu cât Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring şi Star Wars: Episode II - Attack of the Clones împreună. (Occident a fost pe locul 27 în topul general, iar Furia pe 35).
Filantropica
Regie: Nae Caranfil
Scenariu: Nae Caranfil
Cu: Mircea Diaconu, Gheorghe Dinică, Mara Nicolescu, Viorica Vodă
Ajutoare umanitare şi inutile
Dintre scurtmetrajele româneşti care circulau cu succes prin lume, Ajutoare umanitare a provocat printre cele mai bune reacţii, în mare măsură şi datorită subiectului.
Trei străini vin cu ajutoare umanitare (echipament pentru un cabinet stomatologic inexistent) într-un sat din Ardeal. Sunt primiţi cu pâine şi sare, şi poftiţi, normal, la petrecere. În 16 minute, Hanno Höfer construieşte din detalii de un umor nebun specificul românesc şi ne arată cum se ciocneşte el de inocenţa Vestului, scufundând-o.
Ideea filmului mi-a dat-o o prietenă din Cluj, care era medic veterinar într-un sat din judeţul Sălaj, îşi aminteşte azi Hanno Höfer pentru HotNews.ro. "Acolo s-a întâmplat o chestie asemănătoare pe care am adaptat-o.
Nu mi-a fost foarte greu să creez umorul filmului. Unele momente au fost premeditate, altele mi-au venit pe loc sau după aceea, la montaj. A existat şi multă improvizaţie şi chiar şi umor involuntar în sensul că unii figuranţi nu doar se prefăceau că sunt beţi.
Rămas în amintirea cineastului prin "întâmplările şi distracţia de la filmări", Ajutoare umanitare e mică mostră de cinema de calitate care se păstrează intact în timp şi care poate fi citit de orice fel de public.
Ajutoare umanitare
Regie: Hanno Höfer
Scenariu: Hanno Höfer
Cu: Ion Fiscuteanu, Ernesto Bianchi, Richard Bovnoczki
Marele Premiu - Cottbus, 2002, selecţionat în "Kodak Showcase" - Cannes, 2002.