Într-o primitoare încăpere din Bastionul Cetăţii (o zonă recent renovată din Timişoara), printre degustări de vinuri, fructe uscate, produse de patiserie şi cofetărie, printre cărţi şi articole multimedia, am urmărit
à bout de souffle proiecţia lui
Crulic - drumul spre dincolo, filmul anului 2011 în România. Acolo, în acel spaţiu labirintic, s-a desfăşurat adevărata premieră a filmului în Timişoara. (Mai rulase, cu ceva vreme în urmă, într-un cinematograf îngheţat, pentru o mână de spectatori zgribuliţi.)
S-a prezentat o copie de festival, cu subtitrare exclusiv în engleză (pentru comentariul în română), partea în engleză fiind netradusă. Câţiva spectatori mai în vârstă au protestat, iritaţi, deşi - în lipsa unei subtitrări - sensul filmului se poate lesne desluşi numai din sugestiva combinaţie audio-vizuală. (Mai ales că jumătate din film a fost vorbit în română.) Culmea e că observaţiile veneau din partea unor intelectuali, care ar fi putut să ajungă mai repede la "miezul" poveştii (care nu e prezentată tocmai
expressis verbis). Fără prea mult efort, puteau să prindă "poanta". Iar "poanta" filmului e dată de atmosfera creată în jurul personajului din film, de numeroasele conotaţii culturale (Kafka, Dostoievski, Munch ş.a.).
La început n-a fost decât un fapt (aproape) divers: un român, care ajunge în Polonia şi este victima unei erori judiciare, face greva foamei într-o închisoare poloneză şi, nesprijinit defel de autorităţile române, moare, după care este transportat acasă. Ştirea devine un excelent pretext pentru un exerciţiu de stil. Stil cinematografic. Rezultatul:
Crulic, un film greu încadrabil într-un gen cinematografic. Dar poate că asta e şi miza lui. Ceea ce contează în
Crulic nu e atât reprezentarea
tale quale a unei "morţi anunţate", cât discursul filmic extrem de modern, de insolit, de incitant. Ceea ce uimeşte (acesta e cuvântul!) la acest film e tocmai forma sa neobişnuită, poetica sa. Diversitatea modalităţilor de expresie (docu-dramă, animaţie, grafică pe calculator, colaje de fotografii, inserţii de imagini cinematografice, concepţia coloanei sonore ş.a.) întrece - fapt îmbucurător - monotonia stilistică din multe filme
cult ale momentului. "Reconstituirea" vieţii lui Claudiu Crulic şi a drumului său "spre dincolo" (dincolo de graniţele ţării, dincolo de graniţele vieţii) are suflet, umor şi ritm. Ar putea fi accesibilă (fără să facă vreo concesie melodramei) şi pe placul tinerilor. Dacă difuzarea unui astfel de film în România s-ar face în condiţii decente şi cu un
know how (dar asta e o altă problemă).
