Holmes 2, rotund, are foarte frumoase generice - de început, dar, mai ales, de final - cu aspect de filă tipărită. Cel puţin cel de la sfârşit, cu poze intarsiate (cadre din film din timpul acţiunii) poate să devină unul de colecţie, putând să funcţioneze bine mersi şi ca trailer.
Sherlock-ul lui Ritchie - cum ştim şi din prima parte - e cel mai atipic din toate ecranizările după cartea lui Sir Conan Doyle. Neras, energic, mereu în priză, mult mai puţin scorţos decât la alţi regizori, democratic (aici stă la masă cu o ţigancă), înţesat de accesorii bizare şi comice (cam ca inspectorul lui Johnny Depp în filmul lui Burton Sleepy Hollow), cu multe travestiuri neaşteptate, reuşite şi amuzante, nesfiindu-se să se bată la bustul gol. În partea a doua, Holmes (Robert Downey Jr. efervescent) vorbeşte germană şi în franceză, e bătut măr şi se bate neînfricat, are parte de cascadorii mai ceva ca Bond, dar suferă şi din dragoste (foarte bine reintrodus personajul feminin din prima parte) şi mai lansează şi câteva aluzii homoerotice ("Întinde-te lângă mine, aici, jos!") la adresa frumosului prieten şi partener de aventuri, Watson (Jude Law fiind şi cel mai arătos doctor din toată seria). Însă marea găselniţă a acestei continuări, foarte bună, foarte plastică, este imaginarea de către protagonist a viitoarelor mişcări, o preconizare a luptei în cele mai mici detalii cum avea filmul asiatic Hero. "Viziuni" în ralenti care vorbesc perfect despre ascuţimea minţii celebrului detectiv, procedeu de mai multe ori repetat şi de fiecare dată interesant.
Un mare plus este imaginea îngrijită, cu spectaculoase filmări aeriene sau scene de luptă bine coregrafiate. Acest Holmes (ca atâţia eroi şi supereroi în ultimul timp) se plimbă prin Europa - de la Londra, la Paris (Opera cu Don Giovanni şi statuia Comandorului!), în Germania şi Elveţia -, iar culoarea locală, cu detalii arhitectonice, e foarte bine redată - interesantă dorinţa de a capta "realismul epocii" şi de a nu o reproduce prea fardată.
Multe detalii, montaj în cadru şi cel paralel bune, alert, multe surprize, mult umor. Suspansul se măreşte pe măsură ce camera se apropie de chipuri în gros-planuri. Foarte strâns lucrat. Nu lung, cât foarte dens, chiar dacă prima jumătate nu prea te implică emoţional, cu toate că muzica dă ritm, nu energizează. Însă, pe măsură ce conspiraţia aceasta în care de Holmes depinde nu doar soartea Regatului Unit, ci şi cea a întregii Europe înaintează, Guy Ritchie nu te mai lasă să respiri. A doua jumătate merge brici, secvenţa din tren fiind una de top, foarte palpitantă, cu cel mai cabotin detectiv la care vă puteţi gândi.
Partenera de aventuri din 2, Noomi Rapace, actriţa pe care o ştiţi din trilogia Millenium, îi ţine piept vijeliosului Downey. Foarte bun profil, interesantă în prim planuri., cu scena ei gen My Fair Lady la bal cu tot.
Cu un Claude în care eu cred că l-am recunoscut, cu tot nasul fals, pe Matthew Fox, cu fratele lui Holmes care nu are false pudori, plus un cinic punct de vedere al industriaşilor şi o întâlnire tensionată între celebrii Holmes şi Moriaty - aşa cum nu se întâmplă în cărţi sau alte filme -, o muzică romani ungurească care dă savoare şi bună dispoziţie, o cădere în gol - încă una din multele antologice - şi un twist final comic, filmul merită din plin să fie văzut.