Cu această continuare, regizorul britanic Guy Ritchie îşi duce mai departe efortul de adaptare la gustul contemporan a aventurilor popularului super-detectiv englez imaginat de Arthur Conan Doyle. Filmul iniţial, din 2009, a înregistrat atunci un succes moderat, dar s-ar putea ca lucrurile să stea altfel cu filmul de-acum.
Demersul de contemporaneizare a figurilor literare emblematice îşi are rostul său, iar anumite poveşti trebuie rescrise cinematografic pentru fiecare generaţie (nu altceva a făcut Paul W.S. Anderson, în această vară, cu The Three Musketeers).
Un Napoleon al crimei
Această nouă aventură a lui Holmes (Robert Downey Jr.) şi a partenerului său, doctorul John Watson (Jude Law), are meritul (şi atuul) de a-l introduce în "ecuaţie" pe diabolicul profesor James Moriarty. Un geniu al Răului, "un Napoleon al crimei" (aşa cum îl numeşte însuşi creatorul său, Conan Doyle), Moriarty este adversarul prin excelenţă al detectivului şi unul dintre cele mai fascinante personaje negative din literatura universală. Şi trebuie spus că "instalarea" personajului Moriarty (Jared Harris) este strălucită. Cum s-ar spune, Holmes are acum un adversar pe măsură.
În Sherlock Holmes: A Game of Shadows, reputatul matematician James Moriarty - altfel, un individ respectat şi influent în cercurile cele mai înalte - îşi doreşte cu orice preţ să provoace izbucnirea unui război mondial (ne aflăm în 1891), pentru a profita masiv de pe urma acestuia (în calitate de fabricant de armament şi de alte bunuri necesare într-un conflict). Planul său este dejucat, într-adevăr, de strălucitul detectiv şi de prietenii săi, dar doar pentru moment.
"Războiul la scară industrială este inevitabil. Te lupţi cu condiţia umană", îi spune Moriarty, profetic, lui Holmes în confruntarea finală (pentru care scenariul se inspiră din povestirea The Final Problem - singura, de altfel, în care profesorul are o apariţie fizică -, în care Conan Doyle l-a "ucis", temporar, pe popularul detectiv).
Pentru un cunoscător de istorie, scenariul filmului lui Ritchie nu este deloc o bazaconie şi creşte valoarea unui film, altfel, de pură acţiune. Mai trebuie spus, însă, că această viziune asupra lui Moriarty (ca simbol al forţelor care au dus Europa la catastrofă în 1914) datorează mult romanului grafic "Liga gentlemenilor extraordinari" al genialului autor englez Alan Moore (ecranizat, în 2003, de Stephen Norrington).
"Cu puţin noroc, îl salvăm pe fratele tău şi evităm şi colapsul civilizaţiei occidentale", îi spune Holmes ţigăncii Simza (actriţa suedeză Noomi Rapace, în prima ei apariţie hollywoodiană). Finalul acelei lumi va veni, totuşi, peste 13 ani (Conan Doyle şi-a pierdut, de altfel, fiul în război).
Montaj alert
În filmele lui Ritchie, dr. Watson nu este doar un martor şi cel care consemnează evenimentele extraordinare petrecute (precum căpitanul Arthur Hastings pentru Hercule Poirot), nici un Sancho Panza ironic şi cu picioarele pe pământ care să tempereze zelul şi idealismul celui pe care-l secondează. Watson este un partener activ al lui Holmes, fiind elementul-cheie în multe dintre secvenţele esenţiale ale acţiunii. În film este introdus şi fratele mai mare şi "mai înzestrat" al lui Sherlock, Mycroft Holmes (Stephen Fry).
Ritchie foloseşte şi aici din plin montajul hiper-alert, pe care l-a introdus de la debutul său cu Jocuri, poturi şi focuri de armă (1998). Aşa cum se ştie, punctul forte al lui Holmes sunt deducţiile logice bazate pe un acut simţ al observării detaliilor, iar transpunerea cinematografică a acestor "revelaţii" creează, într-o oarecare măsură, probleme de urmărire a acţiunii, care dispar pe măsură ce povestea se rotunjeşte.