Cyril (Thomas Doret) e un băiat de unsprezece ani abandonat de tatăl său într-un orfelinat. Ocolindu-şi îngrijitorii cu şiretenie, Cyril evadează de la orfelinat şi pleacă să-şi caute tatăl; n-are niciun indiciu că, dacă l-ar găsi, acesta ar fi pregătit să îl primească, dar nici nu-şi pierde timpul cu asemenea frământări. Filmele fraţilor Dardenne au frecvent în centru relaţia dintre un părinte şi un copil, şi îi arată fără simplificări sentimentale modul de funcţionare; în filmografia fraţilor Dardenne, legăturile de sânge sunt chiar asta - legături, fâşii incomode care îi ţin în loc pe amândoi. Samantha îl adoptă pe Cyril, încearcă să-l educe şi îl încurajează să-şi facă prieteni noi, însă băiatul îi e devotat în continuare tatălui care îl respinge, şi nu se lasă îmblânzit aşa uşor. Când, în sfârşit, Cyril îşi face un prieten, acesta e Wes, un adolescent suspect care a crescut şi el în orfelinat; Samantha încearcă să-i îndepărteze, dar afinităţile dintre cei doi băieţi sunt mai puternice. Umanismul fraţilor Dardenne conţine o anumită doză de mizantropie: autorii par să creadă că firea umană e inflexibilă şi refractară la ameliorări. Bunătatea neobişnuit de pură a Samanthei nu face decât să scoată în evidenţă îndărătnicia lui Cyril.
Thomas Doret, un puşti subţire cu păr roşcat, ar putea fi drăgălaş dacă regizorii l-ar încuraja să pozeze. Însă mişcările lui Doret sunt smucite, privirea e fixă, sprâncenele încruntate. Vorbeşte puţin şi repede şi îi ia în seamă rar pe cei din jur. Cyril are un ataşament instinctiv puternic faţă de bicicleta primită de la tatăl său - îşi concentrează atenţia asupra ei, îi lasă în urmă pe adulţi de câte ori poate goni cu bicicleta şi sare la bătaie să o recupereze când alt copil i-o fură. Thomas Doret e un debutant fără studii de actorie - ca Émilie Dequenne în Rosetta (1999) şi mulţi alţi colaboratori ai fraţilor Dardenne -, şi interpretarea lui nu constă în exprimarea trăirilor interioare fluctuante, ci în susţinerea ritmului frenetic cu care se avântă înainte personajul său.
Parcursul psihologic al lui Cyril trebuie dedus (atât cât poate fi dedus), pentru că stilul narativ al fraţilor Dardenne se defineşte prin evitarea convenţiilor. Momentele-cheie ale filmului se derulează în viteză (întâlnirea cu Samantha e pur întâmplătoare, şi e înfăţişată într-un fel de prelucrare postmodernă a unei picturi bisericeşti: Cyril, urmărit de angajaţii de la orfelinat, se agaţă de Samantha ca să nu poată fi luat pe sus şi dus înapoi; rămâne câteva secunde acolo, încolăcit în jurul femeii care îl priveşte calmă, arătând uşor ridicol, ca un Prunc care o îmbrăţişează pe Madonă); intriga e adesea întreruptă de elipse (toate episoadele expozitive şi clipele de linişte par să fi fost eliminate) şi unele motivaţii pot fi înţelese doar retrospectiv (Wes îl instruieşte pe Cyril cum să jefuiască un vânzător, şi băiatul e surprinzător de obedient - aflăm apoi că Cyril intenţiona să-i ducă banii tatălui său).
Le Gamin au vélo, ca toate filmele fraţilor Dardenne până la Le Silence de Lorna (2008), e filmat în Seraing, orăşelul industrial în care au crescut autorii. (Cei doi glumesc în interviuri că vor, ca James Joyce, să descrie viaţa unui oraş prin poveştile locuitorilor, şi că peste vreo două filme vor intitula ciclul Les Sérésiens). Le Gamin... e filmat vara şi în gama cromatică predomină culorile vii; poate părea din aceste motive un film mai luminos, dar nu e greu de observat că Cyril are grijile lui şi nu prea răspunde la stimuli ambientali. (De altfel, una dintre cele mai sumbre secvenţe are loc într-un parc de distracţii).
Cécile De France, o actriţă cunoscută cu o carieră internaţională prolifică, e atipică în distribuţia fraţilor Dardenne, dar nu toţi actorii lor sunt debutanţi, şi unii dintre debutanţi se întorc în filmele următoare. După Rosetta, L'Enfant (2005) şi Le Silence de Lorna, Fabrizio Rongione apare aici în rolul vânzătorului docil jefuit de Cyril. (E meritul autorilor că, în toate rolurile mici în care îl distribuie, pare alegerea perfectă, deşi rolurile diferă mult.) Jérémie Renier îl interpretează pe tatăl lui Cyril cu blazare accentuată, după ce a fost puştiul tenace din La Promesse (1996), tatăl pueril din L'Enfant şi narcomanul febril din Le Silence de Lorna; cele patru personaje ar putea fi oameni diferiţi sau, dacă luăm în considerare scepticismul fraţilor Dardenne - care nu cred că un personaj, sau un om, are o esenţă, ci doar o sumă dezorganizată de impulsuri -, ar putea reprezenta, în diferite stadii ale vieţii, locuitori aşa-zis simpli din Seraing.