februarie 2012
Când Isadora dansa
N-am crezut că există oameni care să plângă la teatru. Asta până mi s-a întâmplat mie. În seara asta, la piesa Când Isadora dansa. Poate au mai lăcrimat unii în sală cu mine, dar nu i-am văzut eu. Recunosc că de obicei sunt autistă la tot ce se întâmplă în jurul meu şi mă holbez insistent la un actor sau doi tot spectacolul până sunt una cu ei. De data asta la Mihai Smarandache. Aşa am văzut că la sfârşitul piesei şi el avea lacrimi în ochi. Ştiu, s-ar putea să îmi proiectez propria stare asupra lui sau să îi fi intrat omului ceva în ochi, dar eu vreau să cred că momentul ăla a însemnat ceva. Ca să fiu măcar sinceră, dacă relevantă nu pot, de la Plastilina lui Afrim nu m-a mai răscolit aşa de mult un spectacol.
 
Când Isadora dansa este o poveste scrisă la un pian imaginar pe note tragicomice. În centru sunt Isadora Duncan şi Serghei Esenin, înconjuraţi de personaje colorate, care vorbesc fiecare pe graiul lui. La propriu. Înainte de toate, piesa lui Martin Sherman e povestea unei pasiuni distrugătoare. Ba nu, a unor pasiuni distrugătoare. A căsniciei tumultoase dintre legendara dansatoare şi "poetul huligan", a obsesiei artistului pentru sine şi pentru felul în care lumea îi va reţine valoarea, a limitelor experienţei artistice care se vrea plină şi eternă, dar e retezată de tot ce are mai fragil umanitatea. Când Isadora dansa rămâne o poveste profund umană, pentru că notele comice se ţin departe de dimensiunile grosolane. În lumea boemă a Isadorei şi a lui Serghei, nu e loc pentru solemnitate, dar asta nu înseamnă că personajele cad în derizoriu.

Isadora Duncan şi Serghei Esenin se căsătoresc la Moscova în 1922. El avea 27 de ani, ea 45. Ea era o legendă a dansului la nivel mondial. El era cunoscut drept "poetul huligan", titlu care îl înlocuise pe cel primit iniţial: "poetul ţăran". El şi ceilalţi poeţi din grupul "Imagiştilor" se defineau prin revolta împotriva autorităţii. De fapt, revolta lui Serghei se îndreaptă în mii de direcţii şi foarte adesea se întoarce către sine. Deşi Isadora ştia foarte puţină rusă, iar Serghei nu vorbea nici franceză, nici engleză, comunicau prin gesturi. Îi legau arta şi un fel de idealism revoluţionar. Isadora avea nevoie de translator ca să înţeleagă poemele lui Serghei, dar oricum le considera muzicale, iar pe autor îl vedea ca pe un geniu. Legătura lor intensă, în care fiecare avea faţă de celălalt tot atâtea gesturi de cruzime câte de bunăvoinţă, i-a consumat pe amândoi. Aproape la fel de mult cum pe fiecare îl consuma arta în care credea.

Cam asta este biografia de la care pleacă Martin Sherman în scrierea piesei. Se opreşte la momentul 1923 şi o găseşte pe Isadora la Paris: falită, fără casă, într-o căsnicie gălăgioasă cu Serghei, dar, în continuare, sigură că poate preda oamenilor lecţii de frumuseţe prin dans. Sherman îi dă personajului Isadorei multe straturi şi nuanţe, aşa că Maia are cu ce să se joace. E impecabilă, dar nu e aşa întotdeauna? Sherman nu e la fel de generos cu Esenin, dar Mazilu şi Smarandache aproape că restabilesc echilibrul, astfel că, într-un spectacol în care toţi ochii o urmăresc pe Maia, te izbeşte, fără să îţi dai seama, forţa interpretării lui Mihai Smarandache într-un rol ceva mai ingrat.
 
Că Maia Morgenstern te-ar putea face să empatizezi şi cu un criminal în serie, nu e un secret pentru nimeni, aşa că vă imaginaţi ce face cu destinul tragic al Isadorei Duncan. Când Isadora dansa, lumea avea graţie, magie, inspiraţie şi, mai presus de toate, sens. Dar Isadora nu mai dansează. Acum râde zgomotos, se ceartă în câte cinci limbi străine deodată şi se teme să se privească în oglindă. Din când în când apar zvâcniri ale trecutului şi personajul cu aripile frânte se sincronizează perfect cu fantoma Isadorei Duncan de pe vremea când dansa. Sunt momentele în care reuşeşte să se întoarcă la sine, la clipele în care a inspirat sute de oameni dansând desculţă. Dar, cum spune chiar ea, "în viaţă avem doar câteva momente de inspiraţie, restul sunt varză."
 
De: Martin Sherman Regia: Răzvan Mazilu Cu: Maia Morgenstern, Mihai Smarandache, Rodica Mandache, Jeanine Stavarache, Oana Ştefănescu, Monica Petrică, Mircea Constantinescu, Vlad Logigan / Andrei Runcanu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus