Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Când Isadora dansa

Cînd Isadora, totuşi, nu dansa - Când Isadora dansa


Observator Cultural, februarie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
S-ar putea ca unii să fie surprinşi, dar piesa lui Martin Sherman despre ultimele zile ale căsniciei dintre Isadora Duncan şi Serghei Esenin, într-un Paris care nu-i iubeşte, este, în marea ei parte, o comedie, cu nu puţine momente în care, ca să cităm dintr-o cronică americană, Cehov îşi dă mîna cu Fraţii Marx (şi-şi aruncă unii altora în cap bulgări de frişcă). E ceea ce face Sherman cel mai adesea (chiar şi în Bent, montat la Bulandra în urmă cu ani, un text despre homosexuali în lagărele de concentrare naziste) - să nu încerce să "reproducă" pe scenă drama vieţii, ci s-o ascundă în gesturi simbolice, în spatele cuvintelor, în simpla sugestie. Misiunea regizorului şi a actorilor e, prin urmare, cu atît mai dificilă, de vreme ce cuvintele nu-i ajută - şi cu totul nu i-au ajutat nici acum pe Răzvan Mazilu şi mare parte din distribuţie. Dar poate că nici n-au vrut să deschidă ceruri către acel inefabil pe care Sherman îl lasă să plutească în jurul Isadorei Duncan, ci doar să spună, încă o dată, că Isadora nu era sfînta născătoare a unei noi religii, ci doar o artistă cu un spirit extraordinar de liber, născător de haos.
 
Pe scena Odeonului, se vorbeşte în rusă (exclusiv chiar, în cazul lui Esenin - Mihai Smarandache), franceză (toată partitura servitoarei Jeanne - Jeanine Stavarache), franceză cu accent englezesc (Isadora Duncan - Maia Morgenstern încercînd să comunice cu Jeanne), italiană (funcţionarul jucat de Mircea Constantinescu în formă de bomboană fondantă), română uzuală, română de traducere şi română cu accent grecesc (Vlad Logigan - în reprezentaţia văzută de mine -, în rolul talentatului pianist care vrea s-o vadă pe Isadora dansînd). Secretul convieţuirii tuturor e însăşi adînca lor imposibilitate de a se înţelege din punct de vedere lingvistic. E un Turn Babel cu Isadora instalată la ultimul etaj.

E anul 1923, Isadora va muri peste patru ani, strangulată cu propria eşarfă prinsă sub roţile maşinii pe care o conducea; deocamdată e, însă, în Franţa, măritată cu un poet rus nevorbitor de nici o altă limbă şi care i-ar putea cu uşurinţă fi propriul copil (ca vîrstă...), falită şi cu o reputaţie de simpatii bolşevice deloc folositoare în încheierea de contracte. Singurul ajutor îi e cea mai bătrînă ("veche", comentează ea) prietenă, Mary Desti, ea însăşi un personaj de vodevil (jucat ca atare de Rodica Mandache: o forţă salvatoare plină de bunăvoinţă, dar total ineficientă în final), în ciuda apelurilor la realism pe care le lansează în direcţia Isadorei. Mary o aduce în viaţa celor doi şi pe Miss Belzer (Oana Ştefănescu, atît de delicată, discretă, subtilă, de la care nu-ţi poţi lua ochii), traducătoare din rusă, care şi ea a văzut-o pe Isadora Duncan dansînd, demult, la Sankt Petersburg, şi care e aproape să distrugă mirajul Esenin-Isadora prin aducerea cuvintelor din planul celest al artei în universul mundan al înţelegerii semantice. De fapt, asta e tema principală a întregii piese (poate şi a spectacolului) - limitele limbajului cînd vine vorba despre lucruri esenţiale, ca dragostea şi arta; e limita de care se lovesc toţi, Miss Belzer ca şi grecul Alexandros, nimeni nu va putea povesti cum era "cînd Isadora dansa", şi asta e teribila infatuare a lui Esenin, crezînd că poezia lui va supravieţui dansului Isadorei doar pentru că e ascunsă în cuvinte. (Într-un fel, apariţiile coregrafice ale Monicăi Petrică nu erau, din acest punct de vedere, necesare - dansul e o absenţă, o amprentă a sufletului, un nivel impenetrabil al artei. Şi, aş zice, un fel de pretext aici pentru ceva mult mai adînc.)
 
Cînd Isadora dansa de la Odeon estetizează, totuşi, cam mult, mai ales la nivelul decorului şi al costumelor, fără să reuşească să creeze astfel atmosferă. Nici nu găseşte mereu tonul şi relaţiile potrivite. N-aş zice că teatrul românesc în general ar şti să acopere diafanul domeniu al sexualităţii electrizante, mai curînd e cultural perfect să găzduiască pledoarii pentru combaterea eroticului heterosexual, dar în Cînd Isadora dansa, asta e cheia: nu poţi înţelege relaţia dintre Isadora şi Esenin cînd energiile care curg între ei nu trec de fascinaţia intelectuală materializată într-o preocupare maternă pentru reuşita fiului năstruşnic. Cît despre Mihai Smarandache, pe cît de bine îi iese un Esenin fanatizat de propria poezie, alcoolizat senin şi forţă a naturii primare, pe atît pare bărbăteşte mai curînd îngrozit de Isadora - Maia Morgenstern decît atras erotic de ea dincolo de propria voinţă. E valabil şi opusul - şi Maia Morgenstern pare preocupată exclusiv matern şi exterior de Esenin, la ale cărui avansuri răspunde cochet-iritată. Oricum, tinde să se mişte prea mult (de altfel, în acoperirea unor goluri spectaculare) şi are o relaţie de disconfort vizibil cu propriul corp (în acelaşi teatru românesc, totul e bine în felul în care actorii se raportează la corporalitate atîta vreme cît asta nu devine un element central în spectacol, moment în care intervine un fel de conştiinţă a percepţiilor sociale, iar corpul devine unul locuit de privirea normativă, ameninţat şi aproape artificial).
 

Nu, nu despre preoteasa dansului modern vorbeşte piesa lui Martin Sherman, ci despre un cuplu sortit dezastrului, strategii existenţiale penibile, de la încropitul de cine cu homar pe datorie la "negociatul" deschiderii de şcoli de dans pe bandă rulantă, traficînd o reputaţie artistică, mult miraj de sine, orgoliu şi minciuni, şi despre imposibilitatea de a traduce în cuvinte, ale zilei de ieri, ca şi ale zilei de azi, darul artistic deschizător de drumuri. Probabil că Răzvan Mazilu n-a vrut să meargă atît de departe în scoborîrea în uman a icoanei Isadora Duncan. A lăsat-o, totuşi, să se bată cu frişcă.

 
Teatrul Odeon, Bucureşti
Cînd Isadora dansa de Martin Sherman
Traducere de Ada Lupu
Regia, coregrafia şi costumele: Răzvan Mazilu
Decorul: Mihai Păcurar
Cu: Maia Morgenstern, Mihai Smarandache, Rodica Mandache, Oana Ştefănescu, Jeanine Stavarache, Mircea Constantinescu, Vlad Logigan/ Andrei Runcanu, Monica Petrică




 Toate articolele despre Când Isadora dansa


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Popovici


Alte articole

 Ochiul celui neales - Când Isadora dansa, Beatrice Lăpădat
 Isadora nu mai dansează - Când Isadora dansa, Alexandra Nistoroiu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer