Hotnews.ro / februarie 2012
Tinker Tailor Soldier Spy
Ecranizând romanul omonim al lui John Le Carré, suedezului Tomas Alfredson i-a reuşit un film de spionaj ca la mama lui, ba chiar şi ca la tatăl lui. E o plăcere să urmăreşti Tinker Tailor Soldier Spy (Un spion care ştia prea multe, cum a fost tradus la noi), chiar dacă nu înţelegi tot ce se întâmplă şi te trezeşti din când în când întrebându-te despre cine se vorbeşte.
 
Tinker Tailor Soldier Spy e primul film de limbă engleză al suedezului Tomas Alfredson, care a lucrat din nou cu directorul de imagine (Hoyte van Hoytema) şi cu monteurul (Dino Jonsäter) filmului care l-a făcut cunoscut, Låt den rätte komma in / Let the Right One In.
 
Ajuns în echipa britanică de la Working Title (filmul e coprodus de britanici împreună cu francezii de la Studio Canal), Alfredson a preluat scenariul scris la patru mâini de Peter Straughan şi Bridget O'Connor. (Straughan a scris scenariul la The Men Who Stare at Goats, O'Connor e soţia lui.).
 
Poate că dacă Peter Morgan ar fi rămas scenaristul filmului (aşa cum fusese vorba iniţial), povestea ar fi fost mai clară. Dacă nu ai citit romanul lui John Le Carré, apărut în 1974 ca primul din Trilogia Klara şi al cincilea roman în care apare personajul George Smiley, ai multe şanse să îţi pui creierul pe moaţe şi să crezi că până şi Smiley ar putea fi agentul dublu care trebuie deconspirat (tot de el!).
 
Dacă ştii măcar că Smiley e exceptat din oficiu pentru că e personaj principal în romanele lui John Le Carré, cercul suspecţilor se restrânge la: Tinker, alias Percy Alleline (interpretat de Toby Jones), Tailor, adică Bill Haydon (Colin Firth), Soldier, pe numele lui Roy Bland (Ciaran Hinds) şi Poor Man, adică Toby Esterhase (David Dencik). Cine e Spy? - vă veţi întreba...
 
Lista poreclelor date de Control (John Hurt), liderul MI6 (numită în cărţile lui Le Carré Circus) e completată de Beggarman care e George Smiley (Gary Oldman). Subiectul filmului se concentrează pe investigaţia dusă de George Smiley pentru a afla care dintre cei de mai sus, aflaţi la vârful MI6, lucrează pentru ruşi.
 
Acţiunea se petrece la începutul anilor '70, iar filmul începe cu întâlnirea dintre Control (John Hurt) şi Jim Prideaux (Mark Strong), urmată de deplasarea acestuia din urmă la Budapesta pentru a se întâlni cu un general maghiar care urma să-i dea numele cârtiţei (în carte era vorba de Praga, dar la Budapesta sunt azi mai multe facilităţi de producţie.).

Ruşii află de întâlnire, Prideaux e împuşcat, iar eşecul operaţiunii duce la pensionarea forţată a lui Control (care şi moare la scurtă vreme după) şi a adjunctului acestuia, Smiley. Curând, Smiley va fi rechemat şi pus să investigheze pe tăcute identitatea trădătorului din cadrul MI6.

Nimic nu sună fals în film, iar atmosfera cu totul particulară te face să treci cu vederea dificultăţile de înţelegere puse de scenariu. Imaginea e mereu afumată, fie că eşti în casa lui Smiley (a cărui viaţă e şi mai ternă de când l-a lăsat soţia), fie pe stradă unde sesizezi mai clar marca anilor '70.

În interiorul MI6 culorile sunt la fel de şterse şi de desaturate, iar sala unde stau câteva secretare e de-a dreptul gri. Un aer de eficienţă tăcută vecină cu inactivitatea domneşte peste unitate. Nicio legătură cu eficienţa atletică din filmele americane.

Spionii britanici ai anilor '70 sunt nişte indivizi de o banalitate strigătoare la cer, îmbrăcaţi şters, palizi şi cu feţele roase de riduri. Plus că şi fumează.

Acesta e şi farmecul filmului, care sporeşte prin stilistică fascinaţia pe care oamenii obişnuiţi o au pentru spioni. Muzica superbă compusă de Alberto Iglesias însoţeşte povestea ca un contrapunct inteligent. Nimic nu e în plus sau în minus în regia migălită, dar elegantă, sigură şi originală a lui Tomas Alfredson.

Acest lucru e vizibil şi în jocul actorilor care alcătuiesc - mai ales în întâlnirile de grup din biroul izolat fonic de la MI6 un mecanism atât de bine sudat încât între o replică şi alta, un gest şi următorul nu există lipituri. Totul merge ca şi cum actorii ar alcătui un singur corp.

Gary Oldman a fost o alegere foarte bună pentru a-l interpreta pe George Smiley, iar el are suficientă inteligenţă cât să-l joace potolit, ascunzând între cutele costumului frustrările şi înfrângerile masculine (mai ales când află că soţia a fost amanta unuia dintre colegi.).

Oldman joacă totul pe dinăuntru când un actor mai prost ar fi exteriorizat ori n-ar fi jucat nici pe dinăuntru, nici în afară. Ce vedem noi e un om obligat să fie neinteresant (de la aspectul fizic până la locuinţă ori la tabietul dezagreabil de a înota alături de alţi bărbaţi trecuţi într-un lac cu apă murdară), dar care nu îşi trădează inteligenţa decât uneori, prin ochi. (Nu întâmplător, când iese la pensie Smiley îşi schimbă ochelarii.).

Poate că nominalizarea lui Gary Oldman la Oscar 2012 e puţin prea mult nu pentru interpretarea lui Oldman cât pentru întinderea rolului (dar chiar şi aşa e mai memorabilă, sic, decât cea a lui Brad Pitt în Moneyball!). Gary Oldman a fost multă vreme un actor subevaluat şi poate că acest rol plus nominalizarea la Oscar (posibil să îl aştepte şi un premiu BAFTA) îl vor readuce în atenţie.

Tinker Tailor Soldier Spy are un soi de eleganţă ("eleganţă şi rafinament", cum spun reclamele) care îţi dă tot timpul senzaţia că există mai mult de descoperit în spatele formei. E o calitate pe care orice film ar trebui s-o aibă, pentru a te face să vrei să descoperi singur alte lucruri, dar e sine qua non pentru un film de spionaj, care prin definiţie trebuie să spună mult mai puţin decât sugerează.

Acesta a fost, poate, cea mai mare provocare de care filmul se achită cu brio, construind în acelaşi timp o lume credibilă şi fascinantă în jurul poveştii, şi făcându-ne să ne dorim şi o continuare.

Tinker Tailor Soldier Spy / Un spion care ştia prea multe
regia: Tomas Alfredson,
cu: Gary Oldman, Colin Firth, Tom Hardy, John Hurt, Toby Jones, Mark Strong, Benedict Cumberbatch, Ciarán Hinds.
Regia: Tomas Alfredson Cu: Gary Oldman, Colin Firth, Tom Hardy, John Hurt, Toby Jones, Mark Strong, Benedict Cumberbatch

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus