Apropo TV / ianuarie 2005
Alexander
Alexander, copilul de suflet al lui Oliver Stone, la fel de ambiţios şi controversat ca părintele său, ar fi trebuit să fie unul din evenimentele cinematografice ale anului. În ciuda, tuturor lucrurilor rele pe care le-aţi auzit despre el, este.

Care ar fi mult-comentatele defecte, întrebaţi? Că filmul e lung (3 ore), că-i diform, că nu-i conform (cu istoria), că distribuţia-i cel puţin stranie, că nu poate fi luat în serios, că se ia prea în serios, că-i plin de excese, că n-are curaj vis-a-vis de bisexualitatea subiectului, că e lung... Culmea e că afirmaţiile înşirate mai sus nici nu trebuiesc contrazise (ar fi dificil) - trebuie doar să priviţi ansamblul din alt unghi... şi să mai citiţi titlul acestui articol încă odată.

Alexander nu este un epic comandat unui profesionist oarecare, care profită de ocazie pentru a testa noile softuri şi tendinţe în materie de efecte vizuale - Alexander este un proiect extrem de personal al unuia dintre ultimii mari cineaşti americani, pe care marele public a ajuns să-l cunoască mai degrabă ca paranoic decât ca regizor. Da, istoria e uşor driblată, da, naraţiunea din off a lui Ptolemeu (Anthony Hopkins) ar adormi şi-un insomniac, da, personajele feminine (Angelina Jolie, Rosario Dawson) merg de la catastrofal cu accent rusesc la penibil cu accent maghrebian, da, Alexander însuşi (Colin Farrell) are o mutră de miel sacrificat, dar dacă asta e tot ce remarcăm la un asemenea film, atunci superficialitatea e problema noastră cea mai măruntă.

Am spus întotdeauna că voi prefera un cineast care ratează o capodoperă unui meşteşugar care reuşeşte un film mediocru. Cu toate imperfecţiunile sale inerente, Alexander are un sens, o logică şi o direcţie proprii ("Lumea îţi aparţine!"); e impregnat de obsesiile favorite (mărire, decădere, dezumanizare, asasinare etc.) ale regizorului şi în schimbul miilor de trucuri vizuale de pe vremuri (JFK, U-Turn) oferă unul şi bun - gradarea progresivă a nivelului de culoare, de la palid în debut, la suprasaturat în timpul fantasticei bătălii finale, al cărei final înecat în roşu şi combinat cu acordurile unui Vangelis suprarealist oferă o mostră de cinema brut, impresionant şi imediat.

Cineva spunea că, peste 10-20 de ani, Alexander va fi, poate, reconsiderat. Eu zic că n-are rost să aşteptăm atât...

Regia: Oliver Stone Cu: Colin Farrell, Angelina Jolie, Val Kilmer, Anthony Hopkins

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus