Cultura / ianuarie 2005
Alexander
În 2000, Ridley Scott reuşea prin The gladiator să revigoreze un gen cinematografic foarte popular în anii '50-'60 (atât la Hollywood, cât şi la Cinecittà), dar eşuat ulterior în filme de serie B (în cel mai bun caz): superproducţiile epice peplum, cunoscute şi ca "filmele cu săbii şi sandale", având eroi precum Hercule, Samson sau Goliath; vârfurile acestui gen sunt pelicule clasice precum Ben-Hur (1959) de William Wyler sau Spartacus (1960) de Stanley Kubrick. Succesul Gladiatorului a readus la Hollywood moda peplum-urilor, din care s-au născut anul trecut Troy de Wolfgang Petersen şi Alexander de Oliver Stone; ultimul ajuns recent şi pe marile noastre ecrane.

Cele trei filme menţionate gravitează în jurul aceleiaşi idei centrale, aceea că faptele de vitejie înfruntă timpul, (re)numele adevăraţilor eroi trăind veşnic. Îl citez pe Maximus: "Ceea ce facem în viaţă are ecou în eternitate". Ahile îşi îmbărbătează tovarăşii de arme astfel: "Ştiţi ce vă aşteaptă? Nemurirea! Luaţi-o! Este a voastră!". Iar Alexandru (admiratorul lui Ahile) adaugă: "Biruiţi-vă frica şi vă promit că veţi birui moartea!", pentru a concluziona: "În cele din urmă, tot ceea ce contează este ce ai realizat".

Din nefericire, valoarea producţiilor a scăzut de la un film la altul, astfel că Alexander este cel mai neinspirat, mai plictisitor şi mai lipsit de strălucire dintre cele trei titluri. În plus, încasările internaţionale nu au reuşit încă să acopere măcar bugetul filmului, estimat la vreo 150 de milioane de dolari.

Principalul eşec al lui Oliver Stone (regizor şi co-scenarist), care a visat câteva decenii la acest proiect măreţ, este acela că nu a reuşit să creeze un erou credibil, comparabil cu cei ai celorlalte filme. Alexandru al său nu are nici forţa lui Ahile, nici tăria de caracter a lui Maximus; chiar şi curajul său e mai degrabă conjunctural, iar idealurile singure nu fac un erou. În plus, Colin Farrell dovedeşte că nu este actorul potrivit să-i dea viaţă bărbatului care a cucerit 90% din lumea cunoscută a vremii sale până la 25 de ani, fără să cunoască gustul înfrângerii. Farrell (Minority report, Phone booth, The recruit) este un actor acceptabil, dar nu reuşeşte nici o clipă să se transforme în omul pe care l-ai fi urmat oriunde şi pentru care ţi-ai fi dat viaţa oricând. Visul nebunesc al lui Stone nu şi-a găsit întruparea ideală.

Alexandru din film este politically correct (relaţia sa cu Hephaistion nu lasă loc de îndoială), nu prea reuşeşte să înfrâneze conspiraţiile şi revoltele supuşilor săi, fuge mereu de mama sa Olympias (deşi Angelina Jolie nu este cu siguranţă o femeie de care să fugi) şi pare mai degrabă un antropolog dornic să cunoască popoarele "barbare" decât un cuceritor (vocea din off a lui Anthony Hopkins creează şi ea de multe ori impresia unui documentar); pe scurt, nu este nici pe departe "colosul" (aproape) divin care a schimbat istoria lumii.

Există şi câteva motive care v-ar putea determina să pierdeţi aproape trei ore din viaţă cu Alexander. Primul ar fi muzica lui Vangelis, care n-a mai semnat de ceva timp o întreagă coloană sonoră. Al doilea ar fi scenele de luptă, nu foarte multe, dar impresionante prin "realismul" lor, ca în orice superproducţie care se respectă (id est cât mai mult sânge vărsat, cât mai multe maţe scoase, cât mai multe capete zdrobite). Nu în ultimul rând, merită urmăriţi doi actori mari în roluri mici: Anthony Hopkins (bătrânul Ptolemeu) şi Christopher Plummer (Aristotel).

Din păcate, Alexander al lui Oliver Stone a pus pe linie moartă un proiect de film similar al lui Baz Luhrmann (Romeo şi Julieta, Moulin Rouge); prefer oricând barochismul lui Luhrmann megalomaniei lui Stone.

Urmărind filmul, mi-am amintit de un personaj din piesa Ultima oră de Mihai Sebastian: timidul profesor de istorie, poreclit de studentele sale "Alexandru cel Mic". Acest Alexandru al lui Oliver Stone nu este Alexandru cel Mare al Antichităţii, ci Alexandru cel Mic al unor vremuri văduvite de glorie.

Regia: Oliver Stone Cu: Colin Farrell, Angelina Jolie, Val Kilmer, Anthony Hopkins

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus